Dragoste la prima vedere?

III. Prima Zi

Va mai amintiți ca v-am spus ca voi studia la un liceu? Ei bine, norocul a făcut sa fie aceeași instituție în care învață și "Făt-Frumos" eu în clasa a V-a iar el în a X-a. Sa va povestesc cum am realizat ca cel ce îmi deschisese orizontul cunoașterii de noi sentimente va fi o perioadă lunga de timp la o distanta relativ mica de mine:
Iată ca venise și prima zi de școală iar eu priveam speriată către toți acei adolescenți care treceau pe lângă mine și vorbeau lucruri pe care nu aveam capacitatea a le înțelege la acea vârstă fragedă. În fata noastră erau multi profesori îmbrăcați festiv, iar unul dintre ei a ieșit în fata sa ia cuvântul <atunci am realizat ca era directorul > iar pe lângă introducerea de rigoare a ținut sa mulțumească și elevilor ce au ajutat școala în timpul vacantei la renovare. Directorul a dorit ca acei elevi sa iasă în fata pentru a fi aplaudați <bla bla bla prostii ... cică fără ei școală nu ar fi fost gata pentru prima zi de școală dar dacă m-ar fi întrebat pe mine mai bine ajutau la demolarea ei dar asta e alta discuție >. După ce le-au fost rostite numele, iată ca am revăzut acel chip frumos ce cu puțin timp înainte mi-a furat rațiunea. Se vedea pe chipul lui sculptat ca era mândru pentru ce făcuse și deși era vorba de școală el se simțea bine pentru ca ajutase.
~ în intervalul acela de 2 ore în care am făcut cunoștință cu diriginta și colegii, ma tot gândeam cum vor fi zilele mele dacă acel chip senin îmi va apărea mereu în cale ~
Când sa ies cu mama din curtea scolii, aud o voce ce ma saluta:
-Hei! Ce faci micuto ? <bănuiți  cine era...dar serios ??? MICUTO ??? >
Mama se uita la mine zâmbind și îmi spune :
-Scumpete îl mai ții minte? El e băiatul cu care ne-am întâlnit recent și la care te uitai insistent.<Of...mama uita ca am crescut și ca pot și eu vorbi și pot tine minte o persoana văzută recent, mai ales acea persoana... Știți cum sunt părinții, indiferent de vârstă tot copii  lor rămânem. Dar chiar asa de tare sa ma facă da râs, nu ma așteptam 😑>

Nu trecea zi sa nu îl văd măcar un minut. Ziua mea devenea mai bună pe ora ce trecea și ma simțeam mai liniștita, poate mai în siguranță,nicioadata nu am înțeles acel sentiment pe care îl aveam în preajma lui, ma simțeam protejată. Colegele mele niciodată nu au știut trăirile mele dar cred ca bănuiau deoarece râdeau de mine de fiecare dacă când îl vedeam pentru ca ma înroșeam.

Era sa uit! Nu vreti sa știți cum îl cheamă pe omul care mi-a furat mințile?<să nu va strâmbati, mie chiar îmi place numele lui > Dominique... Ce va spune vouă numele acesta? Pe mine una ma duce cu gândul într-un loc exotic. Imaginați-vă stand pe o insula cu o singura persoana, omul care va captează toată atenția și va face sa trăiți din plin. Cam asa simt eu...
Am o povestioara pe atât de amuzanta cat și simpatică despre cum i-am aflat numele. Sa încep cu începutul: într-una din pauze, vrând sa ies afara sa iau o gura de aer curat, 2 băieți au început sa arunce cu bulgari în mine <Am uitat sa precizez ca era iarna dar ați înțeles voi. Îmi plăcea sa ies la aer și sa ii vad pe cei mai mari jucându-se cu zapada deși nu ma așteptăm să fiu și eu una din țintele lor. > La intrarea elevilor în școală este o mica panta pe care am alunecat ca pe săniuș când a început bătaia cu bulgari. Când eu ma credeam la săniuș, în fata mea mai erau 2 peroane. Se pare ca și acestea au fost în asentiment cu mine și nu m-au lăsat sa ma dau singura pe derdeluș. Apoi am văzut pe cineva care încearca să ma ridice însă nu se putea opri din râs. Eh, ce sa fac, am intrat și eu în joc. Afara era și al meu "Făt-Frumos" însă nu l-am zărit de prima data pentru ca avea o glugă mai voluminoasa. Eram mici grupulețe care aruncam în elevii care încercau sa intre "nespalati" în școală < Sa nu credeți ca erau doar elevi de gimnaziu. Cei mai multi posnasi erau din clasele de a12-a. S-a făcut deodată liniște. Știam ca urmează ceva dat nu știam sigur ce. Toți băieții începuseră sa arunce bulgarii în fetele cu care făceau front comun nu cu foarte mult timp în urmă. Niște brate puternice m-au luat de acolo și m-au dus în școală. Când eram în siguranță aceeași persoana mi-a spus:
-Micuțo, nu puteam risca sa te las în războiul acela alb.
- Mulțumesc! Dacă nu ma scoteai de acolo ma alegeam cu o baie zdravănă!
- Apropo sunt Dominique. Incantat! și întinde mana către mine.
Atunci m-am ridicat pe vârfuri și l-am pupat pe obraz ca semn de mulțumire.
-Eu sunt Rose și am grija de obrajii tai!
Pe semne ca și-a adus aminte de scurta nostra întâlnire a zâmbit strengareste.
<S-au întâmplat extrem de multe într-o pauza de 20de minute și cel mai important e ca realizasem ca și lui ii pasa de mine. Oare știa ce simt pentru el în timp ca ma proteja ca pe o sora mai mica ? >