OFTEN

Introducere II

Urlete și bubuituri puternice se auzeau în fundal.

Deschid ochii din cauza zgomotelor puternice și îmi caut telefonul cu disperare prin pat. O, dar stai, nu am un telefon. După draperiile trase se ascunde întunericul așa că, nu pot decât să realizez că, încă e noapte, o noapte foarte lungă. Credeam că am dormit mai mult de atât.

Mă ridic rapid din pat, neștind dacă zgomotele alea ar trebui să fie un motiv de îngrijorare. Ignor durerea de cap ce o avem și îmi imbrac blugii, dar păstrez tricoul. Nu știu de ce măcar fac asta, dar totuși mă simt atât de bine în el.

Deschid încet ușa camerei, sunetele neauzindu-se la fel de tare. Tricoul lui îmi dădea o ușoară senzație de siguranță. Cobor scările și ajung în livingul principal unde singurele lucruri ce îmi atrag atenția sunt studenții care deja au adormit pe podea.

Ușa din spate era deschisă, iar zgomotele se auzeau mult mai tare din partea aia. Dean a spus că doar în camera lui sunt în siguranța, dar dacă îi păsa măcar puțin nu ar fi plecat. Și pe lângă toate astea îmi doresc ca măcar să fie pe undeva pe aici.

Aerul curat se simte atât de bine, m-aș putea bucura de el mai mult dacă imaginile din fața mea nu s-ar desfășura într-un asemenea fel. Mai mulți băieți si câteva fete sau pe iarba și privesc la bătaia dintre trei persoane ce are loc la câțiva pași distanță de ei. Scot un țipăt înfundat când băiatul blond e dat cu capul de bordura din ciment, atunci simt cum privirile tuturor se ațintesc pe mine și îl pot vedea și pe Dean. Ce caută el aici? Ce naiba e asta?

"Dean?" Șoptesc mai mult pentru mine, dar sunt sigură ca m-a auzit.

Se ridică de pe iarbă și vine spre mine, prinzându-mi puternic încheietura și trăgându-ma cu el după colțul vilei. Mă lipește de perete și scap un geamăt sugrumat la contactul cu zidul tare. Dean nu slăbește presiunea ce e exercitată asupra mâinii, ci îmi apucă ambele mâini la fel de strâns.

"Ce crezi că faci? Ce dracu încerci să faci?" Țipă, țipă la propriu la mine.

"De ce ai plecat? Ce cauți cu ăștia? Cu o grupare de bătăuși violenți? "

"Acești 'bătăuși violenți' sunt prietenii mei !" Spune tăios.

" Și eu ce mai caut aici? Ai plecat ca să te vezi cu ei? Pur și simplu ai plecat după ce m-ai făcut să cred că nu ești doar un arogant, credeam că în spatele aroganței tale poate să fie ceva diferit, ceva altfel." Îmi las capul în jos din cauza lacrimilor ce au căzut pentru a o suta oară în seara asta, super, nici nu îl cunosc și totuși plâng în fața lui.

" Nu am plecat, la dracu, pentru ei!"

"Atunci?"

"Am plecat pentru tine. La naiba,Kylei, am plecat pentru tine!" Spune cu vocea stinsă.
A plecat pentru mine?

Nu mai reușesc să spun nimic, însă el are dorința de a continua.

"Uite Kylei, ești ceea ce mie nu mi trebuie, ești ceva opus imaginației mele...deasta nu te vreau aici, nu te vreau să fi aproape de mine. Întelegi?"

Mă încrunt la vorbele spuse de el dar, prefer să plec cât mai repede din fața lui. Era ciudat să mă simt alungată dintr-un motiv care nici măcar nu e justificat. Eram intrigată de el, de stările lui atât de schimbătoare.