Ultima ninsoare

PROLOG

Un fulg de nea.
Nu o pot compara cu nimic altceva decât cu un mic fulg de nea.
Unii oameni își compară sufletele pereche cu luna de pe cer, cu o dimineață însorită de vară, unii chiar cu lumea întreagă, dar eu cred de cuvință că un simplu fulgușor de nea este de ajuns pentru ea.

Niciodată nu a vrut multe, nu era materialistă, și chiar dacă primea ceva costisitor, prefera să meargă la casa de copii și să le ofere lor cadoul primit, deoarece, cum spunea ea întodeauna, fericirea mea e fericirea celor din jur.Îmi băteam joc câteodată de ea pe această temă, chiar dacă în adâncul sufletului meu știam că are dreptate.

Era bună.Câteodată prea bună cu unele persoane.De exemplu cu mine, eu nu meritam nici să stau langă ea, să o văd cât de frumoasă este în fiecare dimineață, să văd cum se supără când lucrurile nu îi mergeau bine, să văd cum se străduia atât de mult să nu dezamăgească pe nimeni, să văd cum o durea fiecare moment când venea de la casa de copii unde era voluntară, și nu în ultimul rând, să îi văd în fiecare zi zâmbetul încurajator și drăgăstos pe care mi-l oferea atunci când aveam nevoie.

Știa întotdeauna ce să spună, când să spună și cum să reacționeze, iar această calitate mă mânca în interior să devin și eu ca ea.Chiar dacă știam că nu puteam face asta.

Nu puteam să ajung la bunătatea ei, nimeni nu putea face asta.

Era un înger venit pe pământ să mă binecuvânteze.

Era bunătatea care mă acapara.

Era stropul de fericire care mă schimba pe zi ce trece.

Era exact ce aveam nevoie.

Și totuși, cred că a plecat prea devreme.Ca și un fulg de nea, care pentru un timp scurt este pe Pământ, de care te bucuri din toată inima, și când pleacă, inimei îi pare rău.

Ei bine, inima mea era sfâșiată când a plecat.

Și cu toate acestea, știu că îi e mai bine unde este acum, deoarece suferea prea mult aici.

Era prea bună pentru lumea mea.