A iesi de sub control

{17}Memorie

Arunc batul spre ei si sar pe geam.

Si acum? Unde sa ma duc? Unde sa ma ascund ? Ce sa ma fac? Ce bine ai gandit planul acesta Sonya! Ca de obicei.Sunt un dezastru aterizat pe lumea aceasta.Imi pun mainile in cap si ma uit in stanga si in dreapt cand ma uit spre aleea opusa... -intrerupere-
-Nu! strig eu cat de tare ma tin plamanii cu lacrimi in ochi.Ma intorc in dreaptra si vad ca mau incujurat. Ce vreti de la mine tapitilor? urlu eu printre lacarimi.

-Vrem sa te ajutam! spune un tip , vocea lui mi se pare atat de cunoscuta.
-O da? Ajuta asta! strig eu dupa care ii las o cicatrice de pisica pe burta, fiindca avea o bluza pana la buric (bleah, baiat, acesta se arunca in genunchi de durere.
-Nu iti vom face rau!
Nu mai stau mult pe ganduri si o iau la fuga dar tipul din genunchi ma prinde de glezna

M a trezesc bimaca din aceasta viziune stranie in toiul noptii.Sunt leoarca de transpiratie dar nu stiu de ce , ma uit in dreapta si in stanga sa vad daca cineva e treaz , dar ca de obicei astia dorm bustian ( si se mai intreaba Kay de ce nu ma trezesc dimineata, pai daca noaptea creierul nu ma lasa sa dorm) .Doamne ce as vrea sa ma duc pana la baie sa ma spal pe fata , dar tubul asta verde si stupid nu ma lasa niciodata.Ceea ce este cel mai ciudat este ca s-a continuat viziunea. ,ei bine nu cu mult , dar a continuat.Cicatricea... cicatricea aceea am mai vazuto undeva, dar jur ca nu imi amintesc unde.
Mai trag cu ochiul sa vad daca cineva e treaz, dau sa ma las in jos dar aud pe cineva.
-Sonya?De ce esti treaza?
-Gurdun? cred ca ea era dar nu eram sigura.

-Da, spune aceasta amortita, din nou de ce esti treaza?
-Pai... nici eu nu prea stiu...

Cum sa stiu? Totul se invarte pe langa mine,iar eu.. eu sunt absenta din propia mea existenta. Simt ca ceva din mine m,a face sa ma simt incompleta, simt ca sunt singura de aici care nu poate fi numita perfecta, pur si simplu asa este.Sunt cu siguranta singura care are viziuni, sunt o ciudata, dar daca zic ceva, pot fi numita imperfecta. Ma simt inchisa in propiul meu corp, in propia mea mintea.Nu mai pot intelege nimic despre mine , despre ce este in jurul meu, nimic...

¤¤¤

O saptamana, doar o saptamana. Asta e tot ce imi sta in cap , mai este doar o saptaman pana la testul final.Ma antrenez cat e ziua de lunga, inca nu stiiu in ce se constituie acest test dar oricum ar fi trebuie sa fiu pregatita.Cand dau un pumn in sacul de box sau ating lama fina a cutitului simt cum prin maini imi curg flacari de neoprit , nu mai am pic de rabdare.
Astazi m-am hotarat sa fac ceva incat sa ma relaxez, trag cu arcul.
In aceset doua luni am invatat multe, chiar si sa folosesc asa zisele butoane .Mi-am facut multi prieteni, cand i-am vazut prima oara simteam ca ii cunosc deja, Gardienii sunta atat de prietenosi, nu inteleg de ce lumea nu ii place...

-Sonya? spuse Gurdun trezindu-ma din somnul meu dplast de realitate.
-Da , zic eu oprindu-ma de la torturarea sacului de box.

-Deci?

-Deci ce?
-Vrei sa imi zici de ce erai treaza asta noapte?

Ah firar , sperasem ca uitase.
-Nimic, pur si simplu ma trezisem.

-De ce ma minti?
-De ce crezi ca te mint?
-Pentru ca nimeni din PERFECTWORLD nu se trezeste in toiul noptii asa pur si simplu.
-Pai tu te-ai trezit, iar eu nu facusem vreun zgomot.

-Rasuflai greu.

-Nu.
-Tremurai.

-Nu .

-Am simtit ca nu esti bine, ok?!
-Si chiar sunt nevoita sa iti zic?
-Nu, dar eu as vrea sa stiu.Sa stiu ca ai incredere in mine.
-Bine.Uite de ceva vreme , defapt cam de cand sunt aici am niste ... niste ... nu stiu un fel de viziuni ca niste amintiri, si le am si in timpul noptii si ma trezesc.

Aceasta se uita la mine foarte speriata, de parca i-am zis ca am omorat pe cineva

-Gurdun esti bine? intreb eu ingrijorata.

-Da. da .asa cred, ma duc sa iau niste... niste aer.

Tampito! de ce i-ai zis , acum o sa iasa rau, foarte rau.Deja cred ca ma crede o nebuna, dar pe cine pot invinovati? Pe nimeni, chiar pe nimeni.

Antrenamentele s-au incheiat

-Sonya? Unde s-a dus Gurdun? ma intreba James.
-Nu stiu, spune eu aproape plangand, s-a uitat speriata la mine si a fugit.
Spun acestea si plec, nu vreau sa ma intrebe de ce, poate si el o sa ma creada o ciudata

Ajunsa in centru ma uit dupa Lacey s-au Hans, ei nu sunt , asa cxa inca mai am timp sa ma reculeg.

PUTIN?!?!?! A trecut o ora si nu au venit, eu ma antrenez toata ziua bunaziua si imi tocesc toti muschii iar ei nu vin la o intalnire prestabilita.Nu mai stau mult si am de gand sa o iau din loc, dar cand sa ma ridic vad ca usa Perfectionistilor se deschide si iese Hans, cu o moaca suparata.
-Puisor! spun eu incercand sa fiu vesela, ceva cam greu de realizat.

-Buna! spune acesta rece.

-Ai cam intarziat, spun eu razand.

-Pai am fost foarte ocupat cu pregatirile.
-Si eu cu antrenamentele, dar cand am hotarat o ora o respect.
-Antrenamentele nu se compara cu ceea ce fac eu , am venit aici doar sa iti spun sa nu mai astepti , Lacey nu o sa vina iar eu nu am cum sa stau.
-Cum? spun eu confuza, in primul rand eu imi folosesc toti muschii, mentali si fizici, la antrenamente, iar in al doilea, de cand am devenit noi trei asa departati.

-Sonya, spuse acesta putin inmuiat, poate o sa avem mai mult timp dupa test.
Atat imi spuse si intra.Asta a fost cam dureros ( cam fiind un cuvant bland) , decand a devenit asa... ASA.
Dezamgita parasesc camera si o iau pe holul alb care duce la raza mea.N-am chef sa ma grabesc, asa ca (,) cua a lui pasi marunti si lenesi strabat holul analizand fiecare particic . E atat de nostalgic, doar cateva patrate albe aranjate dupa un model perfect si pe partea dreapta o bara neagra.Dar stai asa , intr-un loc peretele este mai... nu stiu, mai impins spre dinafara ca o usa , chiar se vede o mica crapatura. Curiozitatea mostenita de la firea omeneasca ma impins sa ma uit prin crapatura

Dumnezeule !!!!! In incaperea aceea se afla o masa rotunda la care erau toti liderii adunati si discutau.Nu auzeam prea bine dar ma straduiam.

-Chiar trebuie sa facem asta?! doar ii avem pe ei , nu mai avem de ce sa corupem si alte suflete, orcum sufera destul.

-Iar asta Miranda? E decis, iar tu trebuie sa o convingi.

-Nu i-am torturat destul luandu-le tot ce ii definea? Toate amintirile , tot.
-Stai putin Miranda, Zeke te duci te rog sa verifici usa si sa o inchizi, fiindca aparent Miranda nu stie sa o inchida.

-Da.Desigur Monic.

O nu! Nu ma poate vedea . Ce sa ma fac?
Gandesc rapid si ma arunc spre bara de sus , unica bar si ma lipesc de peret.Acesta se uita stanga dreapta de cateva ori si inchide usa. Eu rasuflu usurata, dar mainile imi aluneca de pe bara si cad , dau cu capul rau de tot de pamant.

-Auch!

TOT.IMI AMINTESC TOT, viata mea, copilaria ,familia tot, mi-am amintit tot.

Ma cheama Sonya Hope, lovuiesc ( locuiam) intr-un orasel mic din Maine, m-am nascut chiar in mijlocul anului, pe parintii mei ii chema Rose si Daniel si aveam doua surori care erau gemene intre ele pe nume Gurdun si Sarah Hope. Aceasta lovitura crancena in cap mi-a recapatat memoria, viziunile... nu erau viziuni , erau AMINTIRI. Acum totul are sens, dar nu si de ce suntem aici, s-au ce a zis Miranda.
Ma ridic in cea mai mare graba si o iau la fuga.

Deschid usa la camera.

-Hey, So...

-IMI AMINTESC TOT!