Imi deschid ochii uitandu-ma prin camera. Privirea mi se opreste pe fratele meu care statea langa pat.
-Neata! imi zice el cu zambetul pe buze.
-Neata... ii raspund cu vocea sparta.
Toate ranile de acum doua zile ma dureau ingrozitor, dar am incercat sa nu le dau importanta.
-Ce faci aici? l-am intrebat incercand sa ma ridic din pat.
-Pai am venit intr-o vizita. Mi-a fost dor de tine.
-Si mie de tine!
Dupa ce am reusit sa ma ridic din pat, m-a luat in brate. El nu stie ca mama ma bate de cand a plecat la facultate, insa e mai bine asa. Nu vreau sa il ingrijorez.
-Ce s-a intamplat cu posterele?
-Amm... A intrat o pasare pe geam si mi le-a rupt.
A inceput sa rada. Nu stiam ce sa ii zic, pentru ca nu vreau sa stie ca mama a facut asta.
-De ce nu imi zici adevarul? ma intreaba luandu-ma iar in brate.
Din greseala mi-a atins una dintre vanatai. Am tipat in soapta, el uitandu-se ciudat la mine. Mi-a dat bluza jos, urmand sa fie socat de ceea ce vede. Abdomenul meu era plin de vanatai si zgarieturi. Nu apucasem sa imi tratez ranile.
-Cine ti-a facut asta? ma uit la el vazandu-l nervos. Dupa cateva minute de gandire, ii raspund:
-Pasarea care mi-a rupt posterele? am incercat sa fiu convingatoare, insa nu mi-a iesit.
-De ce nu imi zici adevarul?
-Pentru ca mi-e frica...
-Spune-mi cine te-a ranit ca sa te pot ajuta. Te rog...
-Mama. Face asta de cand ai plecat tu la facultate. am spus incet, dar el m-a auzit.
Mi-a zis sa stau in pat pana vine el si asa am facut. De jos se auzeau deja tipete. Mi-am luat telefonul de pe noptiera si am conectat castile la el. Eu nu sunt genul de persoana care se taie cand e trista. Eu cand in momentele alea ascult muzica. Asta ma linisteste mereu.
In scurt timp, l-am auzit pe fratele meu strigandu-ma. M-am ridicat cu greu din pat. La fiecare pas ma tineam de perete. Cand am ajuns jos, Chad m-a ajutat sa ma asez pe fotoliu. El s-a asezat langa mine pe un scaun.
-O sa te muti cu mine. imi spuse cat-de-cat fericit. Sa iti faci bagajele ca maine dimineata la 5 avem avion. Dar mai intai, du-te sus si imbraca-te.
-Unde mergem?
-La doctor. Doar nu vrei sa stai cu ranile astea asa?
-Nu, nu vreau, dar ma ajuti sa ma imbrac?
-Sigur.
Stiu ca vi se pare ciudat, dar pentru mine si Chad nu e. Mereu cand eram mica si ma loveam ma ajuta sa ma imbrac, deoarece mama era prea ocupata sa se drogheze in beciul casei.
Dupa ce m-am imbracat cu ajutorul fratelui meu, am pornit spre doctor. Mi-a dezinfectat si pansat toate ranile. In vreo 3 ore am plecat acasa. Imediat ce am ajuns, am urcat in camera mea sa imi fac bagajul, bineinteles cu ajutorul lui Chad.
Timpul a trecut repede, ora facandu-se 21:13. M-am bagat in pat extenuata.
*Dimineata*
-Esti gata? ma intreaba fratele meu cu zambetul pe buze.
-Da.
Ne urcam in avion, eu ocupand un loc de la geam. Cand eram mica mergeam mereu cu avionul impreuna cu tata...
-Esti bine?
-Ce? Ămm, da, sunt. nu realizasem ca plangeam.
-Sigur?
-Mi-e dor de el! spun imbratisandu-l.
-Si mie, dar trebuie sa trecem peste. imi spune raspunzandu-mi la imbratisare.
Se pare ca de aici imi voi incepe o viata noua in California, cu fratele meu. Nu pot sa imi doresc nimic mai mult.
N.A.: Imi pare rau daca este prea scurt ceea ce am scris pana acum. Va promit ca urmatoarele capitole vor fi mai lungi!
