Emo life

Capitolul 2-Loc de referinta

Luni... Azi este luni si mie nici acum nu.mi vine sa cred cat de repede a trecut weekendul. Nu am facut mai nimic, doar am stat pe balconul casei mele, cred ca e unul dintre cele mai frumoase locuri...unde totul capata un sens dar in acelasi timp isi pierde din esenta.

Luni am ore de la 12. Cacat...Nici nu mi.am facut lectiile. Probabil voi lua inca un 5 sau vreun 6. Dar sincer...nici nu ma intereseaza. Singura materie care imi place e romana. De ce? Pentru ca romana include si psihologia. Care sunt cele mai interesante si neintelese carti? Cartile psihologice. Uneori cred ca traiesc in psihologie, alte ori cred ca traiesc in logica, iar dupa catva timp imi dau seama ca logica nu exista. Totul vine de la sine. Nimic nu este planificat, totul este intamplator. Noi suntem doar niste victime ale timpului care vor fi daruite uitarii, la fel ca toate amintirile.

Ghiozdanul e facut...Acum trebuie sa plec. Fix acum cand meditatul devenea interesant. Uneori cred ca meditatul te ajuta, alteori cred ca meditatul e o pierdere de timp...dar o parte din mine nu crede niciuna dintre variante.
Am coborat la parter unde mi.am gasit parintii morti de beti, cu tigara in mana dreapta si berea in mana stanga. Uneori ma bucur ca sora mea nu trebuie sa sufere la fel de mult ca mine, dar de multe ori as vrea sa vada si ea cum e sa cresti intr.un mediu de tot rahatu'. Dar nu ma plang, stiu macar ca cineva sufera mai mult decat sufletul meu.

Iata.ma in fata casei asteptand autobuzul. Acest autobuz nu e ca toate celelalte. El este mult mai "special". El trebuie neaparat sa intarzie de fiecare data ca eu sa intarzi la prima ora si profesorii sa ma chinuie in fata clasei, intrebandu.ma lucruri inutile. Unii profesori stiu ca sunt o cauza pierduta, altii cred ca ma pot schimba iar restul...pe ei nici nu.i intereseaza de elevii lor. Ei doar isi fac datoria de profesor, predand copiilor cu amarciune si indiferenta. Si se mai asteapta si sa invatam...Cum sa vina copilul cu dorinta de "a invata" la scoala daca profesorul vine si preda in sila? Dar prefer sa nu dezvolt acest subiect. E prea complicat, mai bine stau in banca mea.

Stau de jumatate de ora in statie si autobuzul, CUCU! Mai bine o iau la pas. Am inceput sa merg alene pe strada. Mi.am scos castile, le.am conecta la telefon si am inceput sa ascult muzica. Prima melodie care mi.a sarit in cdrul vizual a fost Jesus of Suburbia de Green Day. Nu stiu ce cred altii dar muzica rock e geniala. Tot ce tine de rock sau de metal are o semnificatie aparte, inedita. Deci cine asculta rock sau metal in tara asta are respectul meu.
Mergeam pe strada si toti oamenii se holbau la mine. Saracii, n.au mai vazut fete cu suvite roscate in tara asta. Ce e atat de ciudat? Privirea mi s.a atintit asupra mainilor mele care erau dezgolite...Imi luasem tricou si astfel iesea la iveala toata suferinta mea, tot trecutul meu. Si ce? Oamenii nu au dreptul sa ma critice. Cum ar fi daca si eu i.as critica? Nu ca m.ar interesa ce ar spune ei, dar totusi, toata lumea poate critica...Devine monoton. Ei ma cred ciudata, dar si eu ii cred ciudati. Mi se pare ciudat sa induri atatea lucruri fara sa suferi, e practic si teoretic imposibil. Oricine ar fi trecut printr.o viata ca a mea nu ar fi rezistat. Ar fi cedat din prima zi. Eu macar am rezistat ceva timp pana intr.o zi cand am descoperit ca nimeni in lumea aceasta nu este de incredere, toti pamantenii sunt monotoni, profani, idioti si psihopati. Si eu sunt la fel ca ei, cu nimic in plus, cu nimic in minus. Dar eu macar am curajul de a.mi recunoaste trasaturile, atat calitatile cat si defectele. Si de aceea ma consider o persoana "tare". Pentru ca am curajul de a ma critica pe mine, si nu pe cei din jurul meu pentru ca nu ma intereseaza viata lor personala, nu ma intereseaza dramele lor. Nimeni nu trebuie sa se planga. Fiecare are drama lui.

Am ajuns la scoala. Totul e la fel ca ieri, ma rog....totul arata la fel cum arata si in ultima zi in care am fost la scoala. M.am uitat la ceasul pe care il aveam la mana si am observat ca am intarziat cu 20 de minute. Nu e chiar asa de grav...
Am luat.o usor in curtea scolii. Nu merita sa ma grabesc. Majoritatea oamenilor isi folosesc timpul grabindu.se. Dar eu nu vad logica in asta. De ce sa te grabesti cand poti sa meditezi in acest timp asupra unor teme carora niciodata nu le.ai gasit raspunsuri? De ce sa te grabesti cand poti sa.i dai vietii un nou sens? Oamenii nu au nici pic de spiritualitate in ceea ce fac, uneori par identici su chiar seamana intre ei. Toti se iau unii dupa altii si nu pot intelege de ce se intampla toate acestea. Le e frica sa fie crezuti retardati? Le e frica sa li se constate adevarata personalitate a lor? Nimeni nu stie ce este in mintea fiecaruia si nici nu ar trebui sa afle. Uneori as vrea sa aflu ce e in mintea tuturor, dar imi dau seama ca este cea mai puerila gandire pe care am avut.o vreodata la aceasta varsta. Si incerc sa.i daruiesc uitarii acest gand.

Am ajuns in fata clasei. Am ciocanit, am deschis usa fara sa cer permisiune si m.am dus in banca mea, in ultima banca, izolata de lume, cea mai frumoasa banca. Nu m.am scuzat din cauza lenii. Adica, de ce sa ma scuz, mi.e mult prea lene si ma doare maxilarul habar am de ce. N.are rost.

Orele au trecut ca in fiecare zi. Au ramas la fel de plictisitoare si inutile ca in zilele trecute. Poate asa ar trebui sa fie...Dar ce stiu eu despre viata? Sunt doar o victima a ei pe cre o manipuleaza la fel cum ii manipuleaza pe toti ceilalti.
Am plecat spre casa. Incepuse sa ploua iar eu nu aveam nicio haina groasa...Dar asta e. Daca racesc, nu va observa nimeni asa ca mai bine nici nu ma mai gandesc.
Mi.era frig si dupa un timp doua brate mari m.au inconjurat, mi.am intors privirea in spate si am vazut un baiat inalt cu ochii albsatri si mari. Nu le pot rezista ochilor albastri, de aceea ii urasc. L.am impins pe tip.
-Ce dracu' faci? l.am intrebat eu furioasa si m.am dus la 2 metri mai departe de el.
-Eu..doar credeam ca ti.e frig, a spus el. Sunt Noah.
-Nu ma intereseaza cine esti, lasa.ma in pace!
Am inceput sa fug spre casa. Ce aurolaci. Se trezesc sa imbratiseze fete nevinovate pe strazi. Idiotii naibii. Lumea asta e plina de idioti. De ce nu dai si peste oameni cu minte? De asta urasc eu Pamantul si tot ce se afla pe/in el.

Am ajuns acasa, am intrat si am trantit usa. Mamica.mea si taica.miu erau in pat si dormeau...cred ca erau prea pilti ca sa ramana treji pana ajung eu acasa.
Am fugit la mine in camera, mi.am trantit ghiozdanul intr.un colt al camerei si m.am trantit in pat.

Totul devine din ce in ce mai dubios. Deabea astept sa se termime totul. Nu stiu cum imi va fi sfarsitul dar uneori, il astept cu bratele deschise si il caut. Nu mi.e frica de moarte, moartea doar e...moarte. Viata e mult mai grea. Trebuie sa supravietuiesti, trebuie sa fi tare si sa te descurci singur. De asta n.am eu prieteni, pentru ca ii resping pe toti din jurul meu si imi place sa traiesc asa. Nu imi voi schimba parerea curand, parerea mea despre viata o intretin de mica, si nu cred ca mi.o voi schimba. Dar asta da dovada de o gandire puerila, niciodata nu m.am gandit ca am avut momente de puerilitate, dar iata ca exista. Uneori vreau sa ma sinucid, dar alteori ma gandesc ca nu trebuie s.o fac direct, trebuie s.o fac usor, pas cu pas. Gandirea mea nu e prea sanatoasa in aceasta privinta, si stiu ca niciodata nu a fost.