Doar gânduri împrăştiate

Încă există oameni în lumea aceasta

În acest capitol ,vreau să vă vorbesc despre două experiențe de viață pe care nu le voi uita niciodată.
Cred că fiecare ne-am simțit măcar odată singuri .
Când credeai că eşti al nimănui şi că părinții nu te înțeleg sau nu îți ofereau atenție îndeajunsă pentru a vorbi cu tine.Atunci când doar voiai să te asculte cineva sau să vorbeşti cu cineva.
Ei bine şi eu am trecut prin aşa ceva.Eram în clasa a 9-a , la liceu şi făceam naveta zi de zi cu buzul.
Într-o după-amiază pe când veneam de la şcoală eram atât de sătulă de viață încât voiam să plec , să plec departe de tot şi de toate, urcând în buz am observat că mai era doar un singur loc liber lângă o doamnă. Cu siguranță nu ai fi mers şi te-ai fi aşezat lângă ea , exact cum nu am făcut nici eu. Stăteam în picioare rezemată de uşă, dar doamna aceasta a spus să mă aşez. Prima dată am refuzat politicoasă, dar ea a insistat până când am acceptat. Nici nu mi-a trecut prin cap că m-am aşezat lângă cineva care îmi va schimba ziua.
Prima dată m-a întrebat dacă vin de la şcoală, apoi cum este la şcoală, uşor , uşor intrând în conversație cu mine.Din cele auzite şi ea avea copii. Copii care au fost şi ei la rândul lor elevi , dar acum sunt departe şi îi este dor de ei. Ştia despre toate din viața unui student. Cum este să ai mult de învățat , să fii stresat de teste. Atunci am început am povesti şi eu despre cât de mult uram să mă trezesc devreme şi despre cât de obosită eram când veneam de la şcoală.
O ascultam cu drag , văzând că mă înțelege şi are timp să-mi asculte plângerile. I se vedea pe față regretul după copiii ei şi cât de mult îi iubea. De asemenea îmi arătă o poză pe telefon cu o fetiță mică de care avea grijă ca dădacă. Spunea că aceasta îi aduce aminte de copiii ei.
Fiecare eram una pentru cealaltă un punct de sprijin în acel moment. Poate că aveam amândouă un suflet rănit de singurătate.
Ziua mea nu numai că a devenit mai bună ci şi mai uşoară. Acum aveam un zâmbet real prin care îi arătam recunoştința că am întâlnit-o.
Discutând pe tot parcursul drumului nici nu am băgat de seamă cum a trecut timpul şi am ajuns în stația unde trebuia să cobor.
Când trebuia să mă cobor aceasta mă întrebase dacă m-am supărat că mă ținuse de vorbă tot drumul. I-am răspuns că nu şi că mie chiar mi-a făcut plăcere .

A doua experiență ține tot de şcoală. Chiar dacă pare bizar s-a întâmplat tot în buz. Numai că eu eram acum pe scaun lângă mine fiind un loc gol. Eram tot în aceeaşi stare de supărare, ba chiar eram şi mânioasă.
În buz intră cineva, despre care ,de asemenea ,nu ştiam că îmi va schimba ziua. Era un om mai în vârstă cu haine mai vechi şi uzate.
Ştiți care a fost primul meu gând când l-am văzut? :" Doamne , să nu se pună lângă mine." Aceasta îmi tot repetam în gând, dar fix când te temi de ceva nu scapi. Se apropie şi mă întrebă dacă e liber locul. I-am dat afirmativ din cap reîntorcându-mă la telefonul pe care mă jucam.
Acesta dori să deschidă o conversație cu aceeaşi întrebare adresată şi de doamna de mai sus :" Vii de la şcoală? " I-am spus că da nevoind să vorbesc cu el , dar nu s-a întâmplat aşa. A început să-mi pună diverse întrebări despre şcoală precum : "La ce liceu înveți? ", "În ce clasă eşti ?"," La ce profil?" până când a început a-mi povesti despre copiii lui. Mi-a spus că avea un băiat care a învățat la acelaşi profil ca şi mine şi o fată. Am putut observa iubirea cu care îi descria. Observi aşa ceva mai mult la o mamă , dar dorul care îi ardea în ochi şi în suflet după copiii lui m-a pus pe gânduri.
Ştiu că am judecat înainte să cunosc şi mi-a părut rău. Modul în care povestea şi blândețea din glasul lui mi-a schimbat părerea despre el.
Când a venit momentul să plec am auzit nişte cuvinte de la el pe care nu poți să le auzi de la un străin: "Ai grijă de tine."
Am zâmbit învoluntar la cele auzite pentru că: " O vorbă bună prețuieşte mai mult decât aurul şi argintul, iar a fi iubit valorează mai mult decât toate diamantele"

Abia acum mi-am dat seama că cei doi "străini " pe care i-am întâlnit sunt ca părinții pe care mi i-am dorit dintotdeauna.