Doar gânduri împrăştiate

Când ştii ca degeaba mai speri

  Şi iată-mă din nou. Stând la fel de singură şi dezamăgită ca şi prima dată. Ca şi prima dată când am sperat şi nimic nu s-a schimbat. Când am sperat că va fi mai bine , când am sperat ca voi putea respira liniştită nebântuită de amintiri dureroase. Şi în agonia vieții am ajuns la fel de rănită ca prima dată , chiar dacă am mai trecut prin aşa ceva. Chiar dacă am mai simțit aşa durere.
  Şi momentele grele vin unul după altul , şi lovesc din ce în ce mai tare. Şi chiar de eşti obişnuit cu ele şi  conştientizezi că nu se vor opri , tot le vei simți ca un junghi puternic. Ca o rană nevindecată ce se deschide iar şi iar. Iar speranța că ele se vor opri doare mai tare decât rana însăşi. Deoarece e o speranță neadeverită. Şi te lasă gol pe dinăuntru , lasă prăpăd şi pustiit în urmă. Speranța e ca un foc ce arde , dar stins lasă în urmă un fum negricios numit  dezamăgirea.
  Şi este  acel moment când îți  pare  că va răsări soarele. Că ,ce era, a trecut. Şi nu ştiu cum să o numesc, dar pentru mine pare cea mai mare şi stupidă greşeală. Aceea de a spera din nou. Şi începi încet să te bucuri de viață. Zâmbeşti până la un moment când îți aduci aminte din nou prin tot ce-ai trecut. Şi începi să ai o criză de plâns . Şi cu fiecare rănă atinsă un suspin îți iese din inimă.
Atunci conştientizezi că degeaba speri, că orice ai face vei ajunge mereu rănit şi dezămăgit. Şi deodată totul este ruinat din nou. Sufletul tău se lasă sfărâmat şi rupt în bucăți. Cade țăndări împrăştiindu-se , precum un castel de nisip ce se destramă.
   Şi am ajuns la concluzia că naivitatea este doar credința că oamenii se vor schimba şi că dacă te mai aştepți la ceva bun din partea lor nu ai fost dezamăgit îndeajuns.
      De aceea bucuria mea nu mai stă în interacționarea cu ființe umane , ci în vederea unui răsărit de soare , în admirarea unei dimineți de primăvară, în ascultarea muzicii departe de realitate, în citirea unei cărți, a unei povesti de zâne  cu un sfârşit fericit,  în picurii de ploaie ce parcă spală amintirea unui trecut dureros, în inspirarea unui parfum de floare , în căldura unei pături intr-o vreme ploioasă şi în contopirea cu lucruri pe care oamenii le numesc fără suflet, dar pentru mine sunt mai umane decât viața însăşi.