Triunghiul Iubirii

Reintalnirea

-Încărcați la 200! strig tare încât asurzesc asistenta de lângă mine.

Pacientul se duce pe apa sâmbetei ușor, ușor. Dar nu am de gând sa-l las sa moară și să îmi strice recordul. Doar sunt Marliane Stewart!!!

-Încărcați la 300 0! strig din nou. Administrați 0.1mg epinefrina.

Hai odată, hai odatăăăă.......
NUUUU!

-Ora decesului, 16:59!anunț și ies din sală.

Mi se oprește respirația brusc. Tocmai ce mi-am pierdut recordul. Si culmea e că nu l mai pot recupera.

Mă înarmez cu tristețe prefăcută pentru a da vestea familiei. Dacă nu o fac cum trebuie sunt moartă.

-Cum se simte? Isi va reveni rapid? începe toată lumea să mă bombardeze cu întrebări.

Mă uitam la toți cu tristețe, iar ei se holbau la mine cu ochii cât cepele. Uite de aia nu imi place mie să pierd un pacient.

-Nu se poate...

-E imposibil...

-Puiul meu....

-NU!!!

-Am facut tot ce mi a stat in putere,
dar...

-APARENT NU A FOST DE AJUNS, CUCOANA!

-Uite ce e tanti, nu am de gand sa stau si sa ti ascult tie toate rahaturile. Am alte treburi mai importante. Ti a murit iubirea, obisnuieste te!

I-am intors spatele, fără să mai ascult țipetele disperate și plânsetele demne de milă. Pentru ca asa sunt eu. Nepăsătoare si rece.

Poate vă întrebați de ce sunt așa. Ei bine, trebuie să știți ca nu dintotdeauna am fost... in acest mod.
Totul a inceput in liceu. Eram impreuna cu tipul ăsta, Josh. Eram foarte fericita, dar nu și el. Mi-a luat ceva până să îmi dau seama și cand am facut-o el deja era cu cea mai bună prietena a mea, Alejandris. De atunci m-am am închis în mine si nu m-am mai deschis nimănui.

Mă grăbesc spre următoarea operație. În drumul meu dau de Gloria, rezidenta șefa și totodată cea mai pozitivă și enervantă persoană din lume.

-Hei, Marliane! mă salută ea. Unde te duci?

-Hei, Gloria, o salut şi eu. Am o operație. Îl asist pe Dr. Epps la operația lui de scoatere a unei tumori fluture.

-Serios? Credeam că sunt inoperabile.

-Cam da, dar nu strică să încerci. Adică, rareori găsești oameni atât de fraieri încât să îi convingi să se opereze. Sunt 99.99% șanse să moară.

-Dar totuși sunt 0.01% şanse să trăiască.

-Tu te-ai opera?

-Eu...

-Asta ziceam și eu.

Mă uit la ceas și văd că este 17:30. La naiba!!! Am întârziat la operație. Bătrânul de Epps mă va omorî. Ajung în sala de operații, dar în locul meu îl văd pe Ryan, cel mai nesimțit rezident.

-Prea târziu Stewart. Trebuia să ajungi aici acum 30 de minute. Ți-ai pierdut şansa.

-Dar domnule...

-Să nu aud nimic Stewart. Pleacă.

-Bătrân de 100 de ani, mort de trei zile, zic eu pentru mine.

Ca în fiecare zi naşpa, sfârșitul ei mi-l petrec în barul din fața spitalului. Nimic înteresant.

-Un shot de tequila!

-Sigur Marliane! Fac eu cinste!

Îmi întorc capul și văd ultima persoană la care mă așteptam.

-Apropo, bună, spune zâmbind și lăsându-mă cu gura căscată.