Santajul iubirii

Capitolul 1

SAVANNAH

— Rahat!

Nu mă așteptam să dau din nou cu ochii de un dezastru marca Ray Evans la prima oră a dimineții. Livingul e plin de mizerie, sticle, doze de bere și un munte de resturi de țigări. Pot spune că uneori îmi urăsc viața și fratele meu idiot nu îmi ușurează deloc munca.

Partea proastă e că eu m-am pricopsit cu el, pentru că celălalt idiot trăiește bine, mersi în New York, cu cariera lui pompoasă și mă bate la cap doar când îi spun că am cheltuit prea repede banii de la el.

Uneori urăsc că se comportă ca tata. Dar mai bine ca tata decât ca un mucos de cinci ani care nu e în stare să își țină petrecerile sub control și apoi mă pune să fac curat după el și prietenii săi nemernici.

Oftez și mă duc în bucătărie după un sac de gunoi. Scot un țipăt strident și mă prind în ultima clipă de masa din cameră, evitând să ajung întinsă pe burtă pe podeaua murdară. Lichidul scârbos care îmi intră în șosete mă face să scot un sunet de dezgust profund și, când mă uit la podea, văd pata de bere.

De ce trebuie să am grijă de toate astea? Aș putea să mă duc și să îi arunc o găleată de apă în cap, să îi bag mătura în fund și să îl pun pe el să facă curat. Da, aș putea să fac toate astea. Dar e mai bine să îmi țin furia și ideile proaste sub control. Mai ales că ultima oară când am refuzat să fac curat, i-a spus lui Lloyd că mi-am cumpărat droguri. Idiotul m-a dus la spital să se asigure că nu am consumat asemenea substanțe, apoi mi-a băgat pe gât orele de terapie cu psihologul.

Înjur în gând și, pășind peste baltă, îmi dau șosetele jos, încercând să nu vomit. Mă duc direct în baie și arunc ghemul din mâinile mele în coșul de rufe, iau mopul și mă întorc în zona pe unde trece tornada.

— Futu-i!

Măcar înjurăturile mele au efect. Ray încă e mahmur și probabil că nu a văzut masa când a intrat în ea, din nou, așa cum face după fiecare beție. Părul lui brunet e răvășit și are câteva pene printre șuvițe, iar ochii lui albaștri sunt obosiți și înconjurați de cearcăne.

— Ți-am spus să muți nenorocita asta de masă! mormăie după ce o împinge cu piciorul din calea lui.

— De fiecare dată când te trezești după o petrecere îmi spui să mut masa, apoi vii și o muți înapoi. Așa că am renunțat să fac asta.

Bombăne ceva ce nu pot să înțeleg și se uită urât la mine, dar nu mai sunt de mult impresionată de temperamentul lui. Nu mai tremur de frică când urlă la mine sau când încearcă să mă facă să mă simt prost. Cred că singura parte bună e că fratele meu nu ridică niciodată mâna la mine.

— Mă doare capul, mormăie.

— Te ajung blestemele? spun începând să frec podeaua.

Nu mă bagă în seamă și se apropie de unul dintre cabinetele mobilierului luând o aspirină pe care o înghite repede.

— Îmi e foame.

— Ultima oară când am verificat, niciunul dintre prietenii tăi nu a furat frigiderul, bombăn suficient de tare ca să mă audă.

Mă întorc cu spatele la el și pot să simt tensiunea împânzind camera. Mă prinde de păr și mă întoarce cu fața la el, obligându-mă să îi suport respirația urât mirositoare. Scap mopul din mână și îmi înghit înjurăturile, începând să cred că nu e o idee așa bună să îl scot din minți.

— Crezi că, dacă o să pleci înapoi la facultate, poți să fii cu gura mare și să vorbești înapoi? Încă nu ai învățat că tu trebuie să taci și să execuți? mârâie cu dinții încleștați.