Mă uit la el fără expresivitate și preț de câteva secunde,secunde care păreau interminabile ochii mei de culoarea mării se pierd în gol.
În acele clipe, bătăile inimii care acum câteva momente nu se linișteau, vrând nemilos să-mi provoace o stare de agitație,de teamă acum s-au domolit. Era acolo, sta nemișcat la nici jumătate de metru față de mine,statura lui intimidantă își spunea cuvântul iar privirea părea plină de dispreț.
Atunci, s-a apropiat. A făcut câțiva pași după care a rostit o înjurătură.
-Ești bine? Mi-a zis fără expresivitate.
-Da, cred... Apropo,îți, îți mulțumesc! Mi-am călcat peste marele meu orgoliu și i-am mulțumit indiferentului.
-Mda. A adăugat cu cea mai mare monotonie posibilă.
-Dar,spune-mi! Ce faci tu la ora asta pe o strada întunecată? Nu ți-a trecut prin cap că poți fi atacată? Doamne,tu chiar ești aeriană!
Nu am mai zis nimic, avea dreptate și urăsc să fac asta dar ,da îi dau cea mai mare dreptate. În mod normal aș' fi reacționat instinctiv cu o insultă la adresa tipului dar, ceva m-a împiedicat.
S-a uitat ciudat, parcă aștepta să-și primească reproșul însă a observat că ,acele momente de șoc își puneau adânc amprenta în psihicul meu.
-Vino! A exclamat el, fără să-mi dea amănunte. Iar eu, fără să zic ceva l-am urmat.
Am mers spre mașina. BMW-ul său negru ieșea ,în mod clar,în evidență.
M-am urcat în față fară să aștept indicații,după care am pornit.
O piesă veche se auzea pe casetă,iar în portieră se afla un lanț cu semilună,părea un simbol foarte enigmatic.
L-am luat în mână,vrând să-l analizez însă nu apuc pentru că mi-l și smulge.
-Pe tine nu te-au învățat părinții să nu cotrobăi prin lucrurile străinilor? Maxilarul său părea încleștat, după care un mârâit invadează fundalul.
-Normal că m-au învățat. Mi-au spus și să nu am încredere în străini... ultima propoziție rostind-o accentuat,după care mi-am întors capul spre fereastră. Picături de ploaie invadau geamurile vehicolului, prelingându-se lin.
S-a întors către mine,observând că hainele îmi erau sfâșiate.
Și-a dat geaca de piele jos, aruncându-mi-o în față.
-Au! Exclam nervoasă. Nu puteai să mi-o dai frumos? mârâi enervată la culme.
-Nu mai fi așa mofturoasă și îmbracă-te! imi poruncește cu un ton superior.
Accept enervată și îmi acopăr trupul cu geaca acestuia. Un miros puternic masculin îmi invadează nările, un miros extrem de placut.
Fiind prinsă de micile evenimente n-am realizat cât de repede conducea, băiatul ăsta n-are limite.
Și în sfârșit am ajuns! Automobilul negru s-a oprit, Peter așteptând să cobor.
M-am uitat la el, întorcându-și într-un final privirea spre mine. Verdele de smarald lovindu-mi irișii.
-Ce mai aștepți, Emilia? Punând accent pe al doilea meu prenume.
-Stai,ce? De unde-mi știi și celălalt prenume?
A rânjit, tot ce a făcut a fost să-mi rânjească în față.
-Tu chiar mă scoți din sărite,știi?
Și-a întors privirea,se putea observa clar că era nervos. Și-a strâns mainile în jurul volanului,strângându-l cu brutalitate și atunci mi-a zis:
-Ar trebui să stai departe de mine,nu mă cunoști,Emilia.
Acest idiot arogant m-a enervat până peste cap,nu îl mai pot "digera".
