Dincolo de poarta iadului

Vrea să ne mutăm

Acum 10 minute am ajuns acasa. Toate geamurile sunt închise, si e foarte liniște.
Mi-am aprins țigara liniștită,când deodata mama vine agitata spre mine.ceva nu este în regulă.
-Dru,știu că îți va fii greu,știu că abea ne-am mutat...școala nouă,casă nouă,persoane noi...dar cred că ar fii cazul să ne mutăm cât de curand.
- stai,ce ? Mama,mereu ne mutăm!de ce nu putem să stăm și noi într-o casa, sa avem o viață normala,sa fim fericite și să nu mai mințim atata ?! De ce continui să mă minți ?! De ce...
Dar mama ma opri,schițând un zambet fals.
-draga mea,v-a fii bine.De data asta ne vom muta definitiv și e la 30km distanță, e un preț atractiv...în siguranță.
- în siguranță de ce ?! Și de ce aici nu am fii bine ?
Mama...te iubesc!si vreau sa-mi spui de ce...
Iar mă întrerupe. Nu suport când o face.
- și eu te iubesc,ursuleț! Dar e mai bine așa...o să știi cand vei creste.
-dar am 16 ani...când ?
-cât de curand...
Dau sa plec,dar mă întoarce,mă i-a în brațe și spune pe un ton mai calm :
- te iubesc,duly!
Nu pot sa cred ca încă mai imi spune duly.porecla mea decand eram mica.mereu imi spunea asa cand ma alinta sau era îngrijorata și vroia să mă facă pe mine să mă simt mai bine.
Îi răspund înapoi,zâmbind:
- și eu,mama !
Si ma duc spre camera mea,trântind usa cu putere.
A mai trecut o zii. plictisitoare.mă uit pe geam,si imi imaginez tot felul de chiestii...ciudate.
Mă întind in patul dezordonat,mă înfofolesc bine în plapuma mea groasa si ușor,usor adorm.