Gemenele din Verwood Volumul 2

Capitolul 5- "Nu, nu vreau"

-O sa fiu cu siguranta mai frumoasa decat tine in seara asta! spune Rafaella razand.

Imi dau ochii peste cap si fac inca o pirueta in fata oglinzii. Rochia mea alba si sclipitoare pare sa lumineze intreaga incapere. In sfarsit am gasit-o, afurisita! Dupa zile intregi de umblat prin toate magazinele de rochii de mireasa, si din Verwood si din orasele vecine, am intalnit in sfarsit tinuta perfecta. Trona pe un manechin negru, intr-o vitrina, cu o pereche de pantofi albi, delicati, dedesubt. Avea si un colier suberb cu diamante. Imediat ce mi-a picat privirea pe ea, am stiut ca ea e aleasa. Pur si simplu am avut asa, un sentiment. De parca apropierea de acea rochie a starnit ceva in mine. 

Am intrat glont, am pus-o pe mine si apoi am cumparat-o, fara sa o las macar pe Rafe sa isi dea cu parerea. Oricum, probabil ar fi fost inutil. Cam toate remarcile ei legate de rochiile probate anterior, sunau ceva de genul: "Daca iesi cu rochia asta afara, sunt destul de sigura ca nu o sa mai avem nevoie de felinare stradale!".

Eram mai nerabdatoare ca niciodata. In acea seara urma sa ma casatoresc. In acea seara urma sa devin sotia cuiva, a lui Stephen, cel mai minunat baiat pe care l-am cunoscut vreodata. Nu mai puteam astepta sa intru in sala ceremoniala, cea in care fusesem noaptea trecuta, sa inaintez spre altar, inconjurata de flori, zambete largi si aplauze. Inima mea crestea cu fiecare clipa care se scurgea. Visasem toata viata la nunta ideala si acum se intampla. Se intampla cu adevarat. Am simtit cum o lacrima mi se scurge din coltul ochiului.

-Nu plange surioara, mai ai inca cateva ore de libertate! a glumit Rafaella.

Am sarit la gatul ei sa o imbratisez. Cu un viitor sot ca Stephen si cu o sora ca ea, ma simteam cu adevarat binecuvantata.

Ora 5 pm

-Lasa-ma sa iti mai aranjez voalul putin...

-Mama, l-ai aranjat de trei ori deja! rad.

-Stiu, dar... Eu nu ma simt pregatita sa te las sa intri, inca. Fetita mea micuta se casatoreste.

-Micuta? Iti amintesc ca am 160 de ani!

Mama rade, rade cu toata inima, dar vad o umbra de tristete pe chipul ei.

-Chiar trebuie sa intru, te iubesc!

Ma smulg din mainile ei si intru in sala, inainte sa mai faca ceva. Gordon ma asteapta acolo, imbracat intr-un costum elegant. Ma ia de brat si inaintam lent spre altar. Multimea din jurul meu striga si ovationeaza, dar emotiile ma impiedica sa ii privesc.

-Multumesc ca m-ai lasat sa fac asta, Kaitlin.

-Cu drag, spun, zambindu-i dulce.

Ajungem in final sub arcada alba, cu trandafirii aceia superbi. Stephen isi aranjeaza costumul emotionat, pe care, apropo, il cumparase cu doua zile in urma. Preotul isi incepe monologul, in timp ce el imi ia mainile intr-ale sale. Dupa un timp, nu mai aud ce spune, cuvintele incep sa se invalmaseasca. Ma trezesc la realitate numai cand imi spune numele.

-Kaitlin Moore, il iei in casatorie pe tanarul Stephen Black?

-Da!

-Stephen Black, vrei sa te casatoresti cu tanara Kaitlin Moore?

-Eu...nu, nu vreau.

Il privec fara sa clipesc.

-Glumeam, prostuto! Te iubesc si vreau sa ma casatoresc cu tine!

Ma ia in brate si incepe sa ma invarta. Muzica incepe sa rasune si multimea se agita. Ma lasa jos, imi pune pe deget o verigheta superba si apoi ma saruta cu foc.

In acea seara urma sa plecam in luna de miere. Destinatia noastra era Franta, Paris. Ne-am intors in graba acasa, unde ne asteptau bagajele facute, le-am luat si am fugit spre aeroport. Au venit cu noi si mama, Gordon si Rafaella.

-As fi vrut sa ma strecor si eu in avion cu voi, dar e luna voastra de miere, macar acum ai sa scapi de mine.

A ras si eu i-am ciufulit parul.

-Te iubesc, i-am soptit la ureche, urcand apoi in avion.

Usile s-au inchis si eu m-am asezat la geam, privindu-mi familia ce imi facea cu mana. Deodata, Gordon a bagat mana in buzunar si a scos de acolo ceva sclipitor. Mi-am ingustat ochii si am ramas socata. Era colierul meu cu puterea velorilor...dar il ascunsem bine! Un ranjet infiorator i-a rasarit pe chip.

Am scuturat din cap si imaginea stranie a disparut. Gordon era ca inainte, cu o mana pe umarul lui Rose si un zambet senin.

-Oboseala... am murmurat ca pentru sine, intorcandu-mi capul spre Stephen, ce incerca sa isi puna centura.

Paris, venim!