Îmi îngrop fața în cartea pe care o am de citit pentru examenul pe care îl voi da dupa vacanța de iarnă. Mă chinui de acum 2 ore, de când am plecat din New York să ma concentrez la ceea ce citesc... sau ar trebui să citesc. Tot ce pot să fac este să îmi mişc ochii deasupra cuvintelor şi să mă gândesc la trecut. Deşi eu nu mă gândesc niciodată la trecut, acum am o nevoie nebună sa o fac. Tata spune că să îți aduci trecutul în prezent e un semn de slăbiciune, iar eu sunt o luptătoare. Luptătorii nu au astfel de slăbiciuni.
Şi totuşi, cu fiecare frază mintea mea se îngroapă tot mai adânc în secretele trecutului.
Pagina 103
Am fost Tedy până la vârsta de zece ani, când am intrat în clasa a cincea. Existența mea nu prea conta pentru nimeni, dar nu mă deranja. Trăiam aşa cum doreau părinții mei să o fac. Eram fericită, dar nu eram liberă. Nu conta dacă eram frumoasă sau nu. Cele mai mari drame din viața mea erau atunci când colegii sau prietenii imi furau jucariile si lucrurile fără o prea mare valoare sentimentala, dar cu o mare valoare materială.
Imi prindeam părul blond intr-o coadă lunga. Nu îi pot spune coadă de cal deoarece una dintre cele mai dragi persoane ale mele din acea perioada mi-a spus că e urât să îi spun aşa. Acesta este unul dintre lucrurile minore pe care nu le-am schimbat nici până acum. Sunt convinsă ca nu e o coadă de cal, la naiba!
Pagina 104
Când am ajuns in clasa a cincea, colegii m-au numit imediat Tedy More. Nu ştiu de ce, dar fiecare primea o poreclă nouă cand ajungea în gimnaziu. Probabil îl consideram un semn ca suntem mai mari, dar atunci eram prea copii ca să o spunem cu voce tare.
A început sa îmi pese mai mult de aspectul meu fizic şi am spus că m-am "îndragostit" pentru prima dată. Câteva luni mai tarziu am realizat ca nu mă îndragostisem de o persoană, ci de aşteptările pe care le aveam față de ea.
Cântam la chitară.
Eram singuratică, dar aveam câțiva prietenii. Nu mă prea bazam pe ei.
Aveam, totuşi, un prieten mai special, Johnny, şi am avut aproape un prin sărut.
Johnny a fost obligat sa plece din viața mea înainte de a ne termina sărutul.
Am înțeles că a trebuit să plece, el a pierdut mai mult decât mine.
Am plâns pentru că n-am înțeles un lucru.
Cum poate cineva să intre în viața ta, să te schimbe şi apoi să plece obligat-forțat şi să nu se mai intoarcă?
Am fost captivă în propria minte în acei ani, dar totuşi zâmbeam. Cumva eram fericită.
Pagina 105
Când am ajuns la liceu, Tedy suna prea cuminte. Am devenit Theo. Mi-am vopsit părul în toate culorile şi, în final, am rămas la negru N-am mai lăsat pe nimeni să ma schimbe. Johnny nu s-a mai întors. Am început să îmi înec amarul în ciocolată, țigări, ceai şi cafea. Nu m-am apucat de droguri, deşi am avut ocazia. Am fost mereu stăpână pe corpul meu.
Am avut primele relații sexuale. M-am îndrăgostit în mii de feluri diferite. Iubeam şi uram totul.
Eram o adolescentă normală, poate puțin rebelă... puțin prea rebelă.
Am călătorit prin toată țara. M-am certat cu părintii. Am avut un accident de maşină. Am fost tristă.
Am trăit.
Am existat.
Am respirat.
Eram liberă, nu eram dependentă de nimeni şi nimic, dar eram nefericită. Ceva lipsea cu desăvârşire orice aş fi făcut.
Pagina 106
Acum sunt Theodora Morgan. Am 21 de ani. Am crescut. M-am maturizat. Sunt la facultate. Am planuri realistice de viitor. Am un iubit extraordinar, Robert. Sunt mândria părinților.
Aurul mamei, scumpa tatei.
Diamantul tatei, bucuria mamei.
Sunt doar un obstacol în calea "fericirii" fraților mei care mă disprețuiesc din toată ființa, dar mă prefac ca asta nu e adevarat. Suntem o familie perfectă. Nu plângem fară motiv. Nu dăm înapoi. Nu irosim timp. Nu ne gandim la trecut.
Suntem nişte luptători. Suntem perfecți. Trebuie să fim.
Părinții mei trăiesc ignorandu-şi propriile problemele. De parcă nedăruindu-le importanță vor dispărea. Nu îmi place asta, dar cine sunt eu să judec? Si eu fac la fel. E mai simplu să te concentrezi asupra a altceva decât a lucrurilor rele. Viața pare mai simplă.
Totuşi, ştiu că nu sunt ca ei. Ei se simt în viață relaxându-se. Eu mă simt în viață în momentele de criză. Când eşti la un pas să mori sau să ți se întâmple un lucru groaznic, dar totuşi nu mori sau acel lucru nu se întamplă. Atunci apreciez viața. Atunci respir cu adevărat.
Nu sunt fericita. Habar nu dacă sunt liberă.
Pagina 107
Nu ştiu cine urmează să fiu. Nu mă gândesc prea mult la viitor. Sper doar ca voi ajunge să fiu și liberă şi fericită. Ştiu doar ca o sa fie bine. Mai bine. Cumva.
Las cartea din mână şi zâmbesc la gândul că nu ştiu ce îmi pregăteşte viața. Mă întind pe bancheta din spate a maşinii in care călatoresc.
Merg acasă.
Îmi doresc o îmbrățişare caldă.
Adorm.
