Vedeam numai intuneric. Tot ce imi aminteam era ca avionul s'a prabusit. Incerc sa'mi deschid ochii dar nu pot. Dupa multe incercari reusesc. Tot ce vedeam era alb. "Oare am murit?". Asta era intrebarea care'mi misuna in cap.
Vederea imi revine incet, incet. Locul unde ma aflam semana, cu o camera de spital. Cred ca asta era. Ma uit prin camera si vad doua geamuri, o masa plina cu flori, patul si...un baiat. Avea parul saten, putin ciufilit, deoarece statea cu capul sprijinit de maini dormind. Ridic usor mana, si il zgaltai putin. El se misca, ridica incet capul somnoros si cand ma vede, ramane socat, cu gura cascata.
- Layla? Layla! tipa vesel si ma lua in brate. In momentul ala am simtit ceva in mine, dar n'am bagat in seama.
- Cine esti? il intreb nedumerita. El se oprise o clipa din veselia lui si ma privi speriat.
- Cum adica? Layla nu'ti mai amintesti de mine? ... O Doamne! trebuie sa chem doctorul! spune si fuge ca din pusa pe hol, cu telefonul pregatit sa sune pe cineva.
Cat timp era el plecat, eu m'am uitat prin camera. Nu era cine stie ce, dar lucrul care mi'a placut cel mai mult au fost florile. Erau asa de colorate si miroseau superb.
Dupa cateva minute de asteptat, satenul s'a intors cu doctorul. Dupa ce mi'a facut un control, a dat verdictul:
- E clar. Are amnezie. E posibil sa fie temporara, dar inca nu stim. spune si iese din camera, alaturi de saten care ma privea trist in tot acest timp. Imi parea cunoscut dar...nu prea. "Iar singura..." dar n'am apucat sa gandesc prea mult, ca in secunda urmatoare, in camera au dat buzna, cinci baieti si doua fete. Baietii se uitau tristi, iar fetele cum ma vzura, ma luara in brate strans. Cred ca nu si'au dat seama ca sunt conectata la aparate.
- Layla, esti bine? ma intreaba cea roscata zambind.
- Cine esti? Si de ce toata lumea ma intreaba daca sunt bine? le intreb nervoasa.
Ele se uitau la mine ciudat. Nu intelegeau ce se petrece cu mine. Imi era mila de ele,dar eu chiar nu le cunosteam. Voiam sa fiu lasata in pace.
- Are amnezie. spune calm satenul care tocmai intrase in camera. Se vedea ca a plans deoarece avea ochii rosi. Era asa de frumos cand era trist.Dar parca ma durea sa'l vad asa. Eu vroiam sa'l vad fericit.
- Poftim?! tipara toti socati uitandu'se ba la mine, ba la saten.
DPV: Louis
Nu pot sa cred. Chiar a plecat. Ma uitam cum decoleaza avionul pe pista. In cateva minute era in aer. Maua plangea in hohote in bratele lui Harry care incerca sa o consoleze dar nu avea prea mult noroc. Nicole incerca sa se abtina, sa nu planga, dar cand nu a mai vazut avionul, a izbucnit in plans. Zayn o luase in brate suav si ii soptea cuvinte linistitoare care pareau intr'un fel ca o ajutau. Niall plangea. In sopata soptea care ceva, dar eu am inteles numai " De ce? De ce ai placat surioara? ". Asa e. Ea pentru toti a fost, este si va fi surioara noastra mai mica, si iubirea vietii mele.
Ne'am intors la sediu in trei ore, deoarece fetele au vrut sa mergem la niste cumparaturi ca sa mai uite putin de suparare. Cand ajungem la sediu, Jhon era....plin de lacrimi pe fata, iar restul agentilor incercau sa se abtina, dr nu prea le reusea. Kanji se duce spre Jhon si ii pune mana pe umar:
- O sa fie bine. O sa vezi, c'o sa fie bine.
- Ba nu! Nu va fi bine! Avionul s'a prabusit! tipa nemaiputand tine in el durerea. Cu toti am tresarit ca si cand cineva ne'ar da cu ceva in cap. " Avionul s'a prabusit!" , " Avionul s'a prabusit! " , " Avionul s'a prabusit!". Asta era in mintea mea, si cred ca si a celorlalti.
