Turnătorul

Capitolul 1

GARY REMARCA, DUPĂ O JUMĂTATE DE ORĂ ÎN CARE PRIVISE consternat tavanul, faptul că plafonul căzuse în câteva locuri, unul dintre ele deasupra patului său, iar o crăpătură gigantică, ce părea din lumina difuză filtrată de perdelele negricioase un monstru evadat din paginile unui basm străvechi, se formase deasupra capului său, amenințând să cadă în orice secundă peste el.

Nu se mișcase mai deloc din poziția în care se trezise. Stătea chircit, cu picioarele aduse aproape de pieptul său, orientate spre stânga ca restul corpului său. Capul îi era înclinat astfel încât să privească tot ce stătea în raza lui vizuală din cameră. Desigur, calculase deja ochiometric distanțele dintre el, pereți și tavan, iar calculul efectuat nu era deloc greu, ci doar fizică elementară. O stăpânea cu timp în urmă cu mult mai bine, însă degradarea lui se răspândea pe mai multe planuri. Cunoștințele lui nu făceau parte din excepții, ci doar diapozitivele.

În timp ce încerca să se ridice alene cu ajutorul unui braț vlăguit, imagini din ultimul său diapozitiv îi jucau pe pleoape de fiecare dată când închidea ochii. Astfel, încerca să își mențină ochii deschiși pentru cât mai mult timp posibil și să se ghemuiască pentru a se ridica. Își întoarse capul și observă un colț al patului. Se ținu strâns de el și își făcu avânt, reușind într-un final să revină la poziția bipedă. Totuși, picioarele de abia îi susțineau masa musculară aproape complet atrofiată și oasele tari și grele. Se lupta, atât mental, cât și fizic, cu o cădere permanentă și irevocabilă.

Probabil era frig în cameră, de vreme ce părul de pe brațe îi era ridicat, însă el nu simțea diferența de temperatură. De când era mic avea probleme cu încălzirea corporală. Gwen zicea mereu că el nu are sânge roșu, ci sânge albastru, de parcă ar fi fost o reptilă. Nu era părerea ei relevantă, însă era singura care nu îl făcea să își dorească moartea interlocutorului.

Picioarele nu i se împeticeau așa de tare precum se așteptase. Purta aceleași haine de ieri, însă nici nu avea de gând să străbată întreaga cameră până la șifonier și să se chinuie să se îmbrace. Deseori, de abia reușea să despartă cele două despicături ca să tragă tricoul peste el. Își cunoștea starea deplorabilă, deoarece el o crease și tot el nu o mai putea controla.

Trase puternic ușa după el pentru a o închide. Se dezechilibră, folosindu-și podul palmei drept sprijin pe unul din pereți. Aceștia erau tapetați într-un albastru spălăcit de trecerea timpului. Doar un alt semn al decadenței, remarcă Gary. Nu doar interiorul său era distrus până la un punct din care nu mai putea fi reparat, ci și exteriorul în care își executa activitățile esențiale pentru supraviețuire.

Era un apartament simplu de trei camere. Camera ce fusese odată a părinților săi era acum o așa-zisă sufragerie mobilată cu o măsuță pe care se afla un televizor cu tub catodic și două canapele. Fosta sufragerie era acum camera lui Gwen, situată în partea diametral opusă a apartamentului de camera lui Gary. I se părea un aranjament ciudat, dar de vreme ce doreau să aibă cât mai puțin contact, avea sens. Astfel, își îndreptă pașii spre bucătărie cu un gând precis în minte.

Acolo o găsi pe Gwen așezată la masă, citind dintr-o carte ce nu părea a lui și cu o cană de cafea alături de ea, pe care o folosea pe post de scrumieră. Era un lucru minunat faptul că amândoi aveau aproximativ aceleași gusturi în materie de romane. Probabil l-ar fi iritat sever să găsească pe masa din sufragerie, într-o stare de beție lucie, un roman ale cărui coperte aveau o nuanță rozalie agasantă pentru ochii săi distruși. Încă era o minune cum de nu purta ochelari, de vreme ce până și cristalinul său îl abandona când avea cea mai multă nevoie de el.

– Bună dimineața, Gwen, îi spuse el. Vocea sa era mai joasă cu două ocave decât de obicei, semn că răgușeala tipică a mahmurelii își făcea simțită prezența.