Turnătorul

Capitolul 2

ARTICULAȚIILE DE LA MÂNA DREAPTĂ ÎL DUREAU ÎNGROZITOR, iar Gary avea impresia că în curând locul unde se uneau carpienele cu metacarpienele avea să sângereze sau să se învinețească câteva zile bune. Însă nu se aștepta la mai puțin, deoarece bătea în ușa lui Fletcher de aproape jumătate de oră. Nici un răspuns însă nu venea din partea cealaltă a ușii.

Opțiunile erau limitate. Ori dormea din cauza mahmurelii din seara precedentă, ori îl ignora voit și îi spunea subtil să se care dracului de pe preșul său. Preșul era oricum bătătorit, semn că, de-a lungul timpului, oamenii tot intrară și ieșiseră atât din casa lui Fletcher, cât și din viața lui. Însă cei doi erau constantele din jocul vieții celuilalt. Orice s-ar fi întâmplat, ar fi fost unul pentru celălalt.

Își sprijini capul de ușă în semn de înfrângere și își închise ochii. Parțial inconștient, acesta își duse o mână spre buzunarul stâng al jachetei. Îl pipăi, însă nu simți nimic altceva decât materialul jachetei și propriul său trup sub cele două straturi de haine de pe el. Nu era acolo, pare-se. Își aduse mâna mai sus, la nivelul pieptului, și pipăi din nou. Buzunarul stâng era la fel de gol ca cele controlate înaintea lui. Însă în cel drept simți ceva în formă de paralelipiped.

După ce își deschise fermoarul de la jachetă din mai multe încercări, îți duse mâna dreaptă spre buzunarul cu pricina, mâna încordându-i-se într-un unghi ciudat. Strânse în mână ceva tare, așa că se chinui puțin să îl scoată de acolo. Își întinse mâna în care se afla sticluța și începu să o întoarcă încet de tot cu degetele în palmă ca să ajungă la etichetă.

Își închise ochii, iar un nou diapozitiv îi apăru în minte, iar un val de răcoare îi trecu prin corp. O fată cu părul scurt, prins într-o coadă stătea în genunchi și își ținea mâinile în poală. Prima lui impresie era că se ruga, însă analiză mai bine poziția ei și realiză că unghiul capului ei nu era pentru a se uita la tavan sau la altar în timp ce se ruga, ci se uita așteptând parcă ceva.

Ridică privirea, iar imaginea din fața lui se blură pentru câteva secunde, doar pentru a deveni din nou clară și de a vedea două persoane, nu una. Fata încă era în genunchi, însă de data aceasta avea ochii ațintiți către cea de-a doua formă. Nu părea să aibă de fapt un contur deslușibil, contopindu-se ușor cu imprejurimile. De la depărtare, părea o mâzgă clădită neîngrijit, însă cutele erau ușor sesizabile, oferind ideea unei pelerini ce acoperea orice coșmar s-ar fi aflat sub ea.

Din pelerină ieșise deodată o structură alcătuită astfel încât să pară a fi o mână. Culoarea străvezie a acesteia amintea de un bolnav în convalescență, iar aceasta era acoperită de solzi osoși. Degetele-i erau arcuite ușor, o membrană lipindu-le două câte două. La terminațiile acestora, unghiile lunghi aveau formă triunghiulară și păreau făcute din onix. Păreau să aibă aproape zece inci, iar în lumina semi-obscură păreau ascuțite și amenințătoare.

Fata încă avea ochii pironiți pe locul unde ar fi trebuit să se afle capul figurii. Buzele îi erau ușor depărtate, iar respirația îi părea întretăiată. Mâna se coborî spre ea încet, arătătorul ducând-se în fața celorlalte degete și apropiindu-se vertiginos de fruntea fetei.

Odată făcut contactul, unghia începu să se adâncească în carnea fetei, sânge începând să șiroiască în jurul acesteia. Forma începu să tragă degetul în josul frunții fetei, lăsând o rană deschisă să mustească de sânge ce nu părea să se coaguleze prea curând.

Însă și altceva în afară de sânge ieșea din rana fetei. Un lichid albicios, dens, își crea propria cale prin șuvoaiele de sânge ce îi acopereau fruntea și chipul. Din el, păreau să iasă microorganisme ce creșteau văzând cu ochii și deveneau de mărimea unei căpușe, cu un corp ciliat de culoarea pielii entității care le producea. Acestea se târau încet pe calea lăsată de lichid, de pe frunte până între sprâncene și, într-un final, către nara stângă.