Un vampir...

Capitolul 8 - Răpită...

Au trecut câteva zile, deloc importante pentru mine, am fost la școală apoi acasă și nu am făcut absolut nimic.
Afară e întuneric și ningea puternic...zenitul alb al zăpezii se pierdea în vastul intuneric, care parcă pândea după fiecare persoană care trecea pe strada îngustă, acum acoperită cu zăpadă. Eu nu îmi găseam liniștea acasă așa ca am ieșit la o plimbare nocturnă în toiul furtunii de zăpadă...acea liniște de nestrăpuns era ca o melodie de alinare pentru acele persoane care nu își găsesc locul la un moment dat, la fel ca mine în acest moment. Vuietul vântului trecea prin burlanele caselor si adia pe langa hogeacurile care fumegau creând un șuierat monoton și singuratic, pe cărare se lasă o ceață densă prin care practic e imposibil sa vezi ceva la doua case depărtare, fulgii de zăpadă se așezau lent pe solul deja acoperit, ei dansau miraculos pe acel șuierat monoton creat de vânt. Eu călcam lent și nesigur pe zăpada moale abia pusă pe pământul care înainte era negru, fiecare pas al meu nu doar că lăsa o urmă adâncă în plapuma albă, imaculată, dar și lăsa un scârţâit puternic în urma sa. Picioarele îmi erau practic deja înghețate, mâinile mele, deși erau în mănuși tremurau puțin de la frigul creat de atmosfera de afară. Am auzit din spate scârţâitul zăpezii lăsat de pașii altei persoane, nu îndrăzneam să mă întorc ca să văd cine e acolo, ci pur și simplu am grăbit puţin pasul, dar aproape că nu avea nici un rost accelerația făcută de mine fiindcă imediat am simțit doua mâini, înghețate și ele, care ma cuprindeau din spate și mă luau în brațe ducându-mă undeva, într-un loc necunoscut. Deși era extrem de frig acea persoana încă putea să alerge, chiar repede, inuman aș spune, nu am reușit să văd nimic, nici drumul pe care am fost dusă, nici persoana care mă ducea, fulgii îmi zburau prea repede în faţă și nu reușeam să văd absolut nimic in faţa mea, dar nici în spate nu se vedea nimic, deoarece ceața se lăsă și mai puternic. Am adormit in acele braţe din cauza frigului, când m-am trezit eram intr-o casă necunoscută mie,stăteam pe un pat mărișor și în fața mea era Damon, Flash și încă o doamnă necunoscută...
-În sfârșit te-ai trezit. spuse Damon
-Credeam că nu te vei mai scula. a zis Flash
-Dar ce, am dormit??? Și unde mă aflu?! spun eu extrem de mirată
-Ești în casa noastră, ai înghețat și ai avut nevoie de îngrijire. A spus acea doamnă
-Să mă scuzați de curiozitate, dar cine sunteţi?
- Sunt Stephanie, îmi răspunse blând, sunt mama lui Damon
-Vă mulțumesc mult pentru atenția și grija acordată, dar trebuie să mă întorc la familia mea, probabil se îngrijorează pentru mine...
-Nu îti fă griji, trebuie să te faci bine în întregime și apoi vei pleca . spuse mama lui Damon liniștită
-Bine, am înteles
Cu toții au ieșit din camera în care stăteam, cu excepția lui Damon. În capul meu, acel mic omuleț îmi spunea: "Ce aștepți? Întreabă-l! E vampir sau nu!?" Nu doream să întreb, dar dacă nu e adevărat sau nici măcar nu există vampiri, cum pot întreba una ca asta? M-am hotărât ca totuși să-l întreb:
-Damon, poate ai să mă crezi nebună, dar vreau să te întreb ceva, tu nu cumva ești...
Nici măcar nu reușisem să îmi termin întrebarea căci Damon a și spus:
-Da, sunt vampir...
-Ce? Serios?!
-Da..
-Wooow
-Mdaa
Liniștea s-a așternut în cameră, Damon a ieșit și el și am rămas singură, afară încă ningea puternic și cu toate că era o priveliște minunată era și un mare pericol. Viața mea s-a schimbat de când am ajuns în New York, nici nu știu dacă înspre bine sau rău. Am adormit și nu am idee cît timp am dormit, pentru că atunci când m-am trezit era ziuă și ninsoarea s-a oprit. În cameră intră Damon, ochii ăia minunați i-aș cunoaște oriunde, erau perfecti.
-Trebuie să te duc acasă, mergi?
-Bine, imediat
M-am îmbrăcat în hainele mele atât de călduroase și atât de dragi mie.
Am plecat acasă cu Damon și am ajuns acasă în câteva secunde, el mă lăsa la ușa casei și plecă, dar eu am mai stat puțin la ușă și l-am văzut pe Damon cum stătea lângă o fată pe care nu o cunoșteam și brusc ea l-a sărutat, în acel moment mi s-au spulberat toate visele, eu, care începeam să îl plac din ce în ce mai mult pe Damon, însă el deja avea o pereche...
Am intrat în casă și după câte vedeam nu era nimeni, nici măcar băgăciosul și nesuferitul de fratemio. Pe de-o parte eram fericită ca eram singură acasă, dar pe de altă parte eram foarte tristă din cauza a ceea ce am vazut afară. Am intrat în camera mea cu viteză și m-am așezat pe pat și brusc ochii mei se umezeau rapid, nici măcar nu știu de unde aș fi putut avea atatâtea lacrimi și nici nu știu de ce?...la urma urmei nu eram împreună, nu îmi făcuse declarații de dragoste sau ceva de genul, nu e nici unul din astea motivul datorită căruia faţa și perna mea erau ude, era din simplul motiv că il plăceam dar el se pare că nu... Nu pot să cred că mi-am imaginat ca poate vom fi împreună...ce era în mintea mea oare? Credeam ca lucrul potrivit pentru mine în acest moment e să mă culc și să nu mă mai gândesc la aceste chestii care mă făceau să lăcrimez...era de parcă cineva îmi înfipse un pumnal în inimă...
Sperăm că somnul o să mă ajute să uit de toate, dar nu a fost așa, de îndată ce adormeam îmi venea în minte faza in care i-am văzut împreună, visam tot despre ei si toate cele... Ce se întîmplă cu mine???
Cred că știu ce... m-am îndrăgostit și mai apoi totul se spulberă...Ma simțeam nu la locul meu, de parcă nu eram completă, de parcă lipsea ceva, ceva de care aveam nevoie, mare nevoie...

________________________________
Iată am postat și acest capitol...să ma iertați pentru pauza cam lungă, dar s-a începutul școala, știţi voi cum e, teme teme și iar teme off😨😩
O să mă stărui să postez mai des și să fac ca cartea mea să fie interesantă și să vă fie pe plac😘😘
Vă pup si ne vedem curând cu un nou capitol😘😀