Sunt oameni buni şi oameni răi,
Sunt munţi înalţi şi multe văi,
Domnesc deşerturi şi pustii
În preajma locurilor vii.
De la izvor porneşte balta,
O viaţă piere, apare alta.
Sunt un ego pesimist
De când pe Pământ exist,
Ştiu că n-am dedus-o eu -
Criticii au fost mereu,
Aş vrea mustre mai puţine
Căci şi voi aţi fost ca mine.
Mă mai supăr uneori,
S-a-ntâmplat de multe ori,
Criticile-s peste tot -
Inevitabile socot.
N-o să strig şi n-o să bat,
N-am puterea eu s-o fac.
Nu voi sta aşa degeaba,
Ci o să-mi continui treaba,
O să fac tot ce îmi place
Însă, inima mea tace...
Tace şi înghite sec,
Vorbele sunt scurte, trec,
Trec lăsând urme adânci
Ce te fac apoi să plângi.
Asta nu mă va opri
Scopul de a mi-l găsi,
Recunosc, e foarte greu
Şi voi încerca mereu...
Vreau să fiu apreciată
E-o dorinţă ADEVĂRATĂ.
