Dragoste si Razboi

Prolog

  Prin modul de a începe, iubirea seamănă, desigur, cu dorinţa, pentru că obiectul ei – lucru sau persoană – o stârneşte. Sufletul se simte iritat, delicat rănit într-un punct de un stimulent ce ajunge de la obiect până la el. Stimulentul respectiv are deci o direcţie centripetă: de la obiect vine la noi. Actul iubirii nu începe decât după această excitare, mai bine zis incitare. Prin porul deschis de către săgeată incitantă a obiectului ţâşneşte iubirea şi se îndreaptă activ către acesta: merge aşadar, în sens invers faţă de incitaţie şi de orice dorinţă. Se deplasează de la îndrăgostit la obiectul iubit – de la mine la celălalt – în direcţie centrifugă. Această caracteristică de a se găsi psihic vorbind în mişcare, în drum către un obiect, faptul de a ne deplasa continuu în intimitate dinspre fiinţa noastră către cea a aproapelui, este esenţială iubirii şi urii. Vom vedea şi prin ce se diferenţiază ambele. Nu e totuşi vorba să ne mişcăm fizic către cel iubit, să realizăm apropierea şi convieţuirea externă. Toate aceste acte exterioare se nasc, desigur, din iubire ca afecte ale ei, dar nu ne interesează pentru a o defini, şi trebuie să le eliminăm cu totul din încercarea pe care o întreprindem acum. Toate cuvintele mele se referă neapărat la actul iubirii în intimitatea să psihică privit ca proces sufletesc.  

  Ambele posedă aceeaşi direcţie, dat fiind că sunt centrifuge, şi în ele persoana se deplasează către obiect, dar în cadrul acestei direcţii unice au o semnificaţie distinctă, o intenţie opusă. În ură mergi către obiect, dar mergi împotrivă lui, semnificaţia ei este negativă. În iubire mergi tot către obiect, dar mergi în beneficiul lui.