A bet gone wrong (Un pariu ce a mers gresit)

7. Invitatie

Isabella's POV

15 aprilie 2015

Terminand si ultima ora pe ziua de azi, mi-am luat ramas-bun de la Maeve si Anna si am mers spre dulap. Mi-am lasat toate cartile acolo, stiind ca aveam sa le iau mai tarziu, inainte sa plec acasa, si am scos cartile de engleza, tinandu-le pe brat pentru a-mi putea inchide dulapul. Odata terminata sarcina, mi-am infasurat si cealalta mana in jurul manualelor si am plecat spre biblioteca, stiind ca sunt in intarziere. Nu este vina mea ca profesorii nu mai aud atat de bine, incat sa isi dea seama ca cel care suna este clopotelul liceului, nu alarma unei masini din parcare. Nu ca s-ar auzi masinile de acolo, parcarea este in cealalta parte a cladirii.

Mergand la pas grabit, am intrat pe usile bibliotecii mult prea brusc, facand un zgomot puternic. Cateva persoane din apropiere si-au intors privirea catre mine, inclusiv bibliotecara, care mi-a aruncat o privire urata si mi-a facut semn sa fac liniste, intorcandu-se mai apoi incruntata catre un adolescent care a scapat o carte pe jos.

Expirand usurata ca nu mai sunt in centrul atentiei, m-am grabit catre mesele de scris, cautandu-l pe Mason cu privirea. Mi-am intors capul putin catre stanga si l-am vazut la ultima masa de langa fereastra, facandu-mi energic cu mana.

„Inceteaza sa-ti mai fluturi mana in aer, poate te vede Soricelul si vine la noi," am tipat in soapta, referindu-ma la bibliotecara, apucandu-l de incheietura si tragandu-i mana pe langa corp.

„Soricel?" a intrebat cu putin sarcasm in voce. „Nu imi spune nimic, mai ales daca ii arunc o privire fermecatoare," a spus ridicand din sprancene de cateva ori si zambindu-mi larg.

„Asta e fata ta de seducator?" l-am intrebat amuzata. Incruntandu-se la mine, cu zambetul sters de pe buze, mi-a raspuns.

„Da, de ce?"

„Arati de parca ai mancat ceva stricat si trebuie sa mergi neaparat la toaleta," am spus repede, incercand sa nu izbucnesc in ras. Uitandu-se la mine fara nicio expresie pe fata, ca si cum nu era impresionat de raspunsul meu, m-a analizat pentru cateva secunde.

„Asta e tot ce poti?" Dupa expresia de pe fata lui iti puteai da seama ca era plictisit.

„Haide, trebuie sa recunosti ca a fost un raspuns bun."

„Mda, fac glume mai bune cand sunt bolnav," mi-a raspuns, dandu-si ochii peste cap si scotand un caiet de sub teancul lui de carti. „incepem?" a intrebat pe un ton plictisit.

„Okay, okay, incepem imediat," i-am zis si am cautat caietul de notite printre cartile pe care le-am luat. Nu stiu de ce, insa in situatii ca asta nu eram fata timida. De obicei, cand un baiat pe care nu il cunosc foarte bine vrea sa vorbim, anxietatea mea creste la cote alarmante si ma face sa spun o prostie sau sa fiu stangace si sa ma fac de ras, Dar cu Mason se pare ca nu am tot timpul aceasta problema, numai atunci cand are el chef sa ma faca sa fiu asa.

„Bella?" Vocea lui m-a readus la realitate. „Te-am pierdut pentru o clipa," mi-a spus amuzat, strangandu-si buzele pentru a nu zambi larg.

„Oh, d-da, scuze. Am avut o zi lunga si sunt destul de obosita," am explicat, trecandu-mi mana prin par si inchizandu-mi ochii pentru cateva secunde. Ce nu as da sa ii pot inchide pentru cateva ore...

„Atunci nu stam mult azi. Facem pana la scena cu balul, apoi vom continua in alta zi. E bine asa?" m-a intrebat Mason in timp ce s-a intins si a luat romanul din fata mea.

„Da, e bine," am raspuns, afirmand din cap. Eram mult prea obosita ca sa fac mai mult.

„Bine atunci." Mason m-a privit pentru cateva secunde in ochi, apoi si-a intors privirea catre carte si a deschis la o pagina aleatorie, dand apoi cateva pagini mai in spate. „Am gasit," a exclamat fericit si m-a privit din nou in ochi. „Incepem de la scena in care tatal le anunta pe doamna Bennet si pe fiicele lor ca a vorbit deja cu domnul Bingley si ca vor merge la petrecerea de intampinare."