》Poveste fără sfârşit《

Capitolul 1

Nu e nimeni pe stradă, viscolul îşi spune cuvântul. Îmi pun căştile în urechi şi ascult ceea ce mă defineşte mai bine: hip-hop-ul. Dar astăzi nu mai e la fel. Mă afund în zeci de gânduri ce îmi neliniştesc sufletul, lăsând versurile piesei să se piardă în ceaţă.

In spatele fiecărui om zace o poveste de dragoste cu un final fericit sau mai puţin fericit. O poveste de dragoste pe care unii oameni o împărtaşesc iar alţii o ţin în ei. Însă eu nu am trait-o niciodată. Nu am simţit acel sentiment, adică sentimentul de a fi iubit, ajungând să-l caut in orice băiat. Şi nu-mi doream unul perfect, ci unul sincer şi iubitor.
Uşile mi se închideau deseori. Lacrimile îmi inundau ochii mei mari şi verzi, lăsându-mi faţa palidă. Mi-am pus lacăt pe inimă, nu m-ai puteam risca. Mi-a ajuns.

Mă îndepărtez de casă în căutarea unui loc unde să mă refugiez. Dar iar îşi fac apariţia gânduri ce nu-mi dau pace. Mă aşez pe o bancă şi privesc in gol.

*******

Deseori zăream pe stradă, în liceu sau în diferite locaţii, chipuri frumoase care mă atrăgeau, dar nuştiu... visam la fel şi fel de relaţii care erau doar în capul meu, în realitate 0 şanse.

Simpatizam baieţii cu ochelari, ochii căprui, părul puţin lung şi mersul aşa mai lent, mai în figuri. Baieţii cu ţepi, înăltuţi sunt chiar draguţi.

Ştiţi, de multe ori întâlnim opusul la ceea ce ne dorim dar atunci când ne îndrăgostim, acest lucru nu poate fi o piedică.

Mă las în mâna destinului creat de Dumnezeu. Eu nu mi-l fac cu mâna mea pentru că ştiu că o dau "în bară" de fiecare dată, aşa că orice ar fi, e bine venit. Pot să înving tot răul, toate obstacolele şi greutăţile din viaţa mea atâta timp cât îl am pe El.