Majestatea Sa: Dragonul

          Norii cerului sãu erau încãrcați. Nu mai erau veseli de zile în șir. Se plimbau în voie și mișcau marii curenți exact unde el nu ar fi vrut sã se ducã. Nu i se mai dãdea ascultare.

          Zeul vântului nu mai fãcuse o jertfã așa cum voia elementul sãu de multã vreme. Vântul avea sã fie din ce în ce mai neascultãtor. Trebuia sã gãseascã un sacrificiu pe mãsura puterii sale.

          Kukulkan își scuturã ușor capul, mișcând penele dese și lungi. Bãtu ușor din aripi și sâsâi în timp ce micile valuri care îl mai ascultau, îl purtau ușor cãtre nori.

*

          Umiditatea care forma rouã în diminețile verii, acum îngheța pe pãmântul rece și uscat. Arbuștilor li se crãpau tulpinile, iar puținele frunze mici care mai erau, înțepeneau în gerul greu. În aceastã nișã se forma deja bruma, iar soarele mai avea un pic pânã sã înceapã sã rãsarã.

          Se aduna o ceațã densã undeva pe malul lacului Koko-Nur. Se rotea în cerc, dansând pe un ritm strãvechi și materializa nãluca zeului. Cãpãtã consistența unui bãrbat zdravãn, dar caracteristicile specifice rasei sale nobile se definitivau primele. Coada îi ieșea discret și grațios de sub straiele festive. Pielea tare de pe mâini și fațã era uscatã și palidã. Pãrul alb și lung îl purta în coadã. Nelipsita katanã i se odihnea la brâu.

          Trecuserã veacuri întregi de când nu mai cãlcase prin Thetis. Odinioarã domnise aici, fusese împãrãția sa. Zeița Nu Wa însã il izgonise acum mai bine de o sutã de mii de ani. Thetis a sa era acum Tibetul zeiței dragon. Îi rãpise de mult singura lui mare bucurie.

          Avea un sentiment de nostalgie când se întorcea. Nu îi era interzis sã vinã, zeița mamã fusese îngãduitoare. Se gândea doar la cum se evaporase Thetis sub ochii lui neputincioși. Iubita lui împãrãție apusese de mult, dar în ceea ce devenise, soarele încã mai avea puterea sã rãsarã.

          Koko-Nur este unul din copii lui Thetis cu el. Dragonul frumos care domnea în aceastã nișã se odihnea în adâncurile lacului. Ao Kuang venise sã își vadã iubirea.

          Se aplecase pe mal cât mai aproape de suprafața apei. Își întinse mâna și aplicã mici vibrații cu unghia sa groasã și lungã în apã. Undele se deplasarã lesne cãtre centrul lacului, pierzându-se în liniște.

          Ao Kuang oftã.

          Suprafața elementului se curbã, lãsând sã iasã din el un dragon argintiu. Era lung, avea picioarele din spate scurte, iar cele din fațã lungi și cu ghiare ascuțite. Strãlucea fantomatic, iar pãrul din jurul urechilor și al buzelor atârnau îngreunate de apã.

          Când veni spre el, botul lung se deschise, arãtând colții. Imaginea se distorsionã la apropiere. De la cap spre trunchi, imaginea tremura. Înfãțișarea i se metamorfoza într-una umanã.

          Zeul dragon își puse mâna pe chipul ud al fiicei sale. Pielea i se umezi și simți rãcoarea în care ea se odihnise pânã acum. Koko-Nur nu avea nicio zdreanțã pe ea. Se afișa complet goalã în fața lui, provocându-i privirile în mod intenționat. Avea o talie micã și mâini lungi precum cele din metamorfoza de dragon. Sânii mici și tari erau așezați cu fermitate, iar pielea avea ici, colo cate o porțiune cu solzi mãrunți, argintii. Erau din ce în ce mai mari și mai deși de la brâu în jos, unde începea coada, încã ascunsã în apã.

          — Dragonule, spuse Ao Kuang cu rãsuflarea înretãiatã.

          Koko-Nur sâsâi și îl mângâie și ea pe obraz.