Când îmi amintesc de locurile astea frumoase, dar blestemate, niște coșmaruri reale!
Totul era frumos… pâna a murit bunica.
Acum 5 ani tocmai aflasem că una dintre persoanele la care țin cel mai mult, se stinsese din viată. Nu mai aveam sa îmi revăd bunica niciodată.
Acest lucru mă făcuse să cad într-o depresie şi mă făcuse şi să vreau să îmi înec amarul în băutură si plămânii în fum de țigară. Devenisem o altă persoană. O persoană căreia i se păruse distractiv să ia maşina fostului iubit şi să facă accident.
Acum 4 ani părinții mei au hotărît ca să îmi facă un bine și să plecăm din acest loc blestemat!
Gândurile astea oricum nu schimbă decizia mamei mele, aşa că prefer să îmi analizez reflexia din geamul maşinii.
Părul brunet, de înălțime mijlocie şi niste ochi căprui ce altcândva străluceau veseli, sunt trăsăturile ce mă definesc. Acum îmi lipseşte categoric veselia ce altă dată îmi era caracteristică.
Timpul trecuse repede şi puteam vedea deja locul în care speram să nu mă mai întorc niciodată.
Chiar mă întreb ce am făcut să merit asta.
- Hai Nicole! -Spune mama făcându-mi semn să ies din maşină.
Nici nu am realizat că parcase deja.
Deschid portiera maşinii şi ies din ea păşind uşor. O închid, îmi iau bagajele şi îmi urmez mama până la intrare.
Totul a rămas aşa cum îmi amintesc, sau cel puțin aproape totul.
Acum 5 ani fratele meu făcea primii paşi şi jucăriile erau peste tot prin curtea imensă a casei!
Acum nu mai există nici urme de paşi, nici urme de viață.
Mama deschide uşa, iar norul de praf ne întâmpină de la primii paşi făcuți prin casă.
-Doamne, cât praf! -spune ea.
-Mă duc să despachetez. -îi zic eu.
Urc treptele şi îmi croiesc drum spre camera ce o ştiam prea bine.
Camera asta îmi trezește atâtea amintiri. A rămas exact aşa cum o ştiam.
Las bagajul şi încep să mă plimb prin cameră. În afară de faptul că trebuie să fac curat, un lucru îmi mai atrage atenția, un album cu poze se afla pe noptieră. Îl iau și mă aşez şi încep să îl răsfoiesc.
File pline de poze mi se înfățişează în fața ochilor. Poze pline de amintiri frumoase.
Un ciocănit în uşa mă întrerupe.
-Pot să intru? -răsună vocea mamei dincolo de uşă.
Ascund albumul sub una dintre pernele ce se aflau pe pat şi îi răspund aproape imediat:
-Intră
-Cum ți se pare noua casă?
-Pe bune, mamă? Noua casă?
-Ok, după un drum atât de lung sigur îți este foame. Mă duc să pregătesc ceva de mâncare. Te chem când este gata masa.
-Ok.
După ce închide uşa, scot albumul de sub perna şi continui.
Dau pagina şi găsesc poze cu mine şi cu bunica.
Ochii mi se umezi în lacrimi și gîndurile mă lăsa-se să mă scufund în plapuma de pe pat acum nu mă înec doar în gînduri, ci şi în praf.
Bună friends! Un nou capitol sau un prolog...a apărut, sper că vă place și să lasați un Vot și să-mi spuneți parerea, vam pupat😘
By:#nicolettyx❤
