SUNSET Ih.sI

CAPITOLUL II

Sper că nu vă deranjează că spre sfârșit nu am mai pus ș, ț, ă, â, î...O să modific
Sper să vă placă acest capitol :)

Poate ai putea să te angajezi la o cafenea până o să începi facultatea." Îmi spune mama sorbind din cafeaua sa a naibii de amară. Nu este o idee deloc rea doar că nu sunt sigură.

"Ai dreptate, dar există o problemă totuși, mamă. Nu am avut timpul necesar să mă acomodez și plus că nu cunosc pe nimeni care mă poate ajuta să mă angajez aici." Era părerea mea. Singura persoană cu care "am făcut cunoștința" a fost omul acela care locuia în pustietate și mă vedea drept o intrusă...sau poate doar privea peisajul (Și ce mai peisaj).

"Nu gândi atât de negativ, honey. Îți aduci aminte de acea cafenea pe lângă care am trecut azi dimineață?" Am aprobat scurt din cap. "Ai putea încerca acolo." Încercă să mă convingă.

"Ai văzut cât de veche părea?" Așa și era, dar în același timp un loc liniștit și plăcut. În orice caz, nu vreau să primesc când mi-e lumea mai dragă o cărămidă în cap.

"Rize, scria cumva "CLOSED"? Poate oamenii merg acolo pentru liniște, nu ca într-o cafenea cunoscută unde este multă lume și agitație."
Am aprobat din nou. Are dreptate. Chiar nu ar strica să-mi încerc și eu norocul.

*
După ce am făcut duș și am inspectat vremea de-afară, am hotărât că aș putea da o fugă până la cafenea. Încercarea moarte n-are.
Am luat repede pe mine o pereche de blugi bleumarin, un tricou alb larg și apoi mi-am încălțat repede perechea de teneși. Mi-am pieptănat părul, preferând să-l las liber.

"Ai grijă!" Se auzi vocea tatei din bucătarie. Am ieșit pe ușă fără să îi mai răspund și am pornit spre centru micului oraș.
Cafeneaua nu se afla foarte departe, doar la două-trei străduțe distanță. Pe cealalta parte era pădurea, iar gândul mi s-a dus din nou la acea casă ce în urmă cu câteva zile mă speriase de-a binelea. Poate acolo locuiește o persoană bătrână care nu dorește să comunice cu oamenii acestui mic cartier și nu are o părere bună despre aceștia. Oricum, cine sunt eu să ajung atât de departe să-mi dau cu părerea despre cineva necunoscut?

OPEN

Din păcate și spre norocul meu, cafeneaua era deschisă, ora 4.00 nefiind prea târzie ca să fie închisă. Am privit înăuntru, întâlnind perechea a doi ochi căprui ai unui chelner ce lua comanda unei familii tinere.

Am deschis ușa, scârțâitul acela nenorocit al podelei urmărindu-mă pănă aici. Ha, ce noroc pe capul meu. Am privit interiorul cu totul și cu totul diferit față de celelalte cafenele "normale" pe care le-am văzut pănă acum. Nu era chiar atât de rău pe cât părea din exterior. Mirosul de iasomie îmi invada plăcut nările. Pereții nu erau atât de "aranjați", cărămida observându-se foarte bine. Mesele rotunde erau din lemn, la fel ca scaunele roșii în număr de douăzeci. Am făcut câțiva pași înainte neatentă aproape dând peste chelner. Acesta  doar a schițat un zâmbet timid.

"Scuze." A fost tot ce i-am putut spune.

"Nu este absolut nicio problemă..."Mi-a răspuns zâmbăreț.

"Rize. Sunt Rize." Am întins mâna salutându-l politicos, iar acesta mi-a scuturat-o ușor. O primă impresie contează.

"Matthew, dar îmi poți spune Matt. Ce te aduce pe aici, Rize?" L-am urmat spre masa unde trebuia să preia comanda fiind atentă la modul în care interacționa cu clienții. Glumeț și prietenos.