SUNSET Ih.sI

CAPITOLUL I

Mesmerize [a hipnotiza]

Am despachetat ultimele cutii în care se aflau cărțile mele, am coborât scările al cărui lemn scârțâia destul de tare și am înaintat spre mica bibliotecă dintr-un colț al livingului pentru a mi le așeza pe cele două rafturi prăfuite. O să șterg mai târziu, am gândit.

Casa cea nouă nu este cu mult mai mare și mai spațioasă decât cea veche. O casă stil victorian, cu un singur etaj destul de modestă pentru familia noastră.

Am urcat înapoi în noua mea cameră, așteptând venirea părinților mei de la camionul de jos. M-am așezat pe marginea patului meu, acum fiind așezat lângă mica fereastră care îmi avea în vedere casa vecină și pădurea din spatele acesteia. Am rămas total surprinsă de frumusețea ei și am decis să fac o mică plimbare pentru a mă obișnui cu noul loc în care mă aflu. Mi-am luat cardiganul gros pe mine, fiind o zi răcoroasă de toamnă și am coborât din nou scările deranjată de acel scârțâit îngrozitor de enervant.

"Rize, unde te duci?" Am auzit vocea mamei chinuită de cele doua lămpi pe care le căra cu greutate.

"Mă plimb doar." I-am răspuns imediat și am mers spre pădurea ce îmi inspira un aer misterios.

Am călcat pe covorul umed de frunze arămii, aurii și ruginii, înaintând drept în față tot mai curioasă să o cunosc. Crengile complet goale ale copacilor arătau mai mult scoase dintr-un film de groază. Norii cenușii anunțau din nou venirea ploii așa că m-am gândit să nu mai merg prea departe până ce un lucru mi-a atras atenția. Am privit șceptică casa ce se afla la nu o foarte mare distanță de mine. Părea singura de aici sau mai degrabă chiar era. Arăta destul de asemănătoare cu a mea, acoperită într-un colț de foarte multă verdeață. Curajoasă persoana care a ales să locuiască în pustietate. Doi corbi s-au așezat pe creanga uscată a unui copac ce bătea în unul din geamurile de la primul și singurul etaj al casei. Perdeaua a fost ușor trasă și o umbră privea intrusul ce tocmai i-a invadat teritoriul.
La scurt timp, vântul începea să bată tot mai puternic, toți mai mulți corbi zburau deasupra pădurii, fiori trecându-mi pe șira spinarii.

Locul devenea din ce în ce mai ingrozitor, mai straniu, pustiu, umbra mă privea în continuare începând să mă sperie de-a binelea.

M-am întors pe calcâie, am pășit mai întâi incet mărind pasul încercând să mă indepartez tot mai mult de acest loc. Presupun că fost o greșeală să mă apropii atât de mult de casa unei persoane necunoscute.

Și Îngerul meu a coborât.

*Nu am greșit când am pus titlul SUNSET. În introducere, Harry a spus că "încă" așteaptă răsăritul. Asta nu înseamnă că o să vină atât de repede. V-am băgat în ceață, scuze*