Era o zi rece, ca de obicei în oraşul vrajitorilor. Zak era acasă, căci era sambata. Cînd deodată apare un phoenix, care îl inhata iar, si îl duce la Eliza.
-Mult mă mai iau phoenixii? Întreba Zak.
-Scuze de aşa primire. Hai să facem ceva.
-Cum ar fi?
-Să mergem la "Izvorul de lapte". E frumos acolo.
-Bine, să mergem atunci.
Au mers cei doi pînă la un portal, au intrat în el, si deodată au ajuns la un izvor.
-E frumos, nu?
-Da, desigur. Răspunde Zak cu gura căscată.
-Dacă asta te fascinează, nu ai văzut ce e frumosul. Ţi-l arăt mai tirziu, dar acum, zise Eliza, acum hai să jucăm ceva.
-Bine, dar ce? Spuse Zak. Nu prea ştiu jocuri.
-Adevăr sau provocare!
-Bine, dar cum se joacă?
-E uşor : Alegi ce doreşti adică adevărul sau provocarea. Dacă alegi adevărul...
-Da da, am inteles.
S-au jucat ei ceva timp, cînd Zak a ales un adevar. Atunci, Eliza îl întreba pe Zak :
-Mă placi?
Lui Zak i s-a oprit răsuflarea. Ştia că dacă v-a răspunde nu, Eliza se v-a supăra pe el, si a răspuns :
-Da.
Atunci Eliza i-a sărit în braţe, si a început să îl sărute. Zak la fel, si uite aşa s-a aprins focul dragostei, între Zak si Eliza.
