Iubire de Manhattan

Capitolul 2

Intru în clădirea firmei şi păşesc încrezătoare spre biroul meu. Îmi salut secretara, iar ea mă opreşte şi îmi spune:

-Bună dimineată, domnişoară Collins! Avem un nou asociat, în cinci minute se va prezenta în biroul dumneavoastră.

Dau din cap în semn de mulțumire, pătrund în încăpere şi mă las epuizată pe scaun. O nouă zi, un nou asociat, mai multă muncă. Aud bătăi în uşă şi îl privesc pe bărbatul care îşi face apariția în fața mea.

-Tu... murmur eu în timp ce îl privesc pe brunetul care mi-a sucit mințile în seara precedentă.

Îmi zâmbeşte fermecător şi îmi întinde mâna, dar îl întrerup din a spune ceva, trecând direct la subiect. Îi întind un dosar consistent şi îi spun sec:

-Trebuie semnate până mâine.

Îl ia fără să comenteze, apoi adaugă indiscret:

-Ce faci după program?

Vă aşteptați să-l refuz sub pretextul că este iubitul prietenei mele cele mai bune? Bineînțeles că nu, Amanda Collins nu ar face aşa ceva.

-Nu ştiu, propui ceva?

-Ce zici de o cafea? întreabă păstrându-şi privirea cuceritoare.

-Sigur, răspund fără să dau prea multe de înțeles.

Mă considerați o persoană fără scrupule? Ei bine, nu mă voi da în lături de la bărbatul pe care îl doresc doar pentru a nu o supăra pe draga de Beatrice. Să nu vă imaginați că ea are încredere oarbă în mine, iar eu o trădez. O cunosc de mult prea mult timp ca să nu ştiu că ea nu are prieteni, totul e doar în avantajul ei, nimeni altcineva nu mai contează. M-am camuflat printre persoane false, cu speranța că voi mai întâlni oameni cinstiți în drumul meu prin viață, deşi mi-am cam pierdut-o.

El îmi zâmbeşte mulțumit, apoi părăseşte încăperea, lăsându-şi parfumul îmbietor în urmă.

Intru în cafenea unde el mă aşteaptă la o masă. Se ridică, îmi sărută mâna şi îmi aşează scaunul, apoi începem să discutăm despre banalități. Dar nu subiectul contează, ci prezența lui, care incontestabil, este de neprețuit. Felul în care zâmbeşte şi modul său de a povesti mă făcea să cred că sunt în faţa celui mai important şi minunat om de pe Terra. Simțeam ceva dansând în stomacul meu...stai, nu. Nu mă pot îndrăgosti aşa de repede. Ce vor spune ceilalţi?

Dintr-o dată sunt scoasă din gândurile mele de către brunet.

-Hei! S-a întâmplat ceva? La ce te gândeai aşa de profund? mă întreabă acesta imediat ce a observat că atenţia mea era iar ațintită asupra lui.

-Nu mă gândeam la nimic ce ar putea fi atât de interesant încât să deschidem un nou subiect, răspund cât de politicos pot.

-Dacă te gândeşti la Beatrice, e în regulă. Oricum nu ar fi mers. Nu e genul meu.

Un zâmbet îmi apare involuntar pe chip, ceea ce îi provoacă şi lui unul. Noi ne înțelegem din priviri, nu e nevoie să îi explic relația mea cu Beatrice. Mă întreb cât le va lua să se despartă.

-Ai frați? îl întreb eu când simt că linişistea devine apăsătoare.

-Am o surioară, răspunde el zâmbitor.

-Surioară? Ce drăguț! Câți anişori are?

-23! spune el visător, iar eu încep să râd.

Asta îmi aminteşte de Stephen, el mereu o considera pe Darcy cea mai micuță şi fragilă ființă de pe planetă, deşi era doar cu trei ani mai mare decât ea.