Iubire de Manhattan

Capitolul 3

Vorbele ei m-au pus uşor pe gânduri... Niciodată nu am privit situaţia din această perspectivă. Am tratat lumea rece după acea despărţire şi nimic nu mai conta în jurul meu, mi-am creat propriu-mi joc în care eu sunt regina. Oare chiar este... la fel ca mine?

O mică secvenţă din spusele ei mi-a revenit în minte.

-Darcy, ce voiai să spui prin "destinul v-a adus din nou împreună" ? Noi nici măcar nu ne-am revăzut.

-Oh, draga mea Amanda, vei afla totul la timpul potrivit şi aş vrea să ştii că persoana la care te aştepţi cel mai puţin este chiar el .

-Din câte observ nu ţi-ai pierdut latura ta misterioasă pe drumurile timpului şi din nou îmi laşi mie treaba grea: desluşitul .

-Dacă îţi spun, unde mai este farmecul? îmi răspunde şi se ridică. Eu trebuie să plec. Probabil Stephan mă caută .

-Te duc cu maşina dacă doreşti ! îi sugerez vechii mele prietene .

-Mulţumesc, dar nu te deranja. Voi chema un taxi .

-Atunci ţi-l plătesc eu ! Şi nu este o sugestie , o voi face chiar dacă nu eşti de acord.

*

Seara a trecut grabnic, iar acum intru prompt în clădirea firmei, unde o observ pe secretara mea venind spre mine cu veşnicul ei zâmbet pe chip.

-Bună dimineaţa, domnişoară Collins! Avem un nou asociat, foarte important, ce vă aşteaptă în biroul dumneavoastră!

În acel moment un sentiment profund de dejá vù şi-a făcut apariţia. Imediat ce ajung în birou oberv o siluetă masculină ce priveşte peisajul mirific ce se arată în faţa noastră.

-Bună dimineaţa, domnule....

-Stefan, spune acesta şi se întoarce spre mine, afisând un zâmbet călduros. Stefan Carter.

Inima mi-a tresărit la auzul numelui, dar mai mare mi-a fost mirarea când i-am văzut chipul. Acel păr brunet şi acei ochi căprui... Nu poate fi el. Probabil e doar o coincidenţă.

-Domnule Carter... îi răspund politicos întinzându-i mâna, iar el mi-o sărută.

-Te rog să mă tutuieşti, doar Stefan. Iar tu trebuie să fii Amanda. Ce nume frumos... Amanda. Îmi aminteşte de o persoană minunată de care mi-a povestit cineva.

-Ți-a povestit? întreb eu oarecum confuză.

-Oh, da. O persoană minunată, cu o inimă de aur. Dar nu cred că vă interesează pe dumneavoastră, o doamnă din înalta societate, poveştile mele despre o persoană care nu are legătură cu clasa dumneavoastră socială.

-"Dumneavoastră"? Te rog să îmi spui simplu, Amanda.

-Cu siguranță, doam... Amanda.

Îl analizez puțin, apoi întreb direct:

-Ai iubită, logodnică, soție...?

După ce vorbele mi-au ieşit pe gură am realizat ce indiscreție am făcut, ceea că mă face să mă scuz repede.

-Oh, Doamne. Îmi cer scuze, nu am vrut să fiu indiscretă.

-Nu, e în ordine. Am iubită, dar nu e nimic oficial.

Vorbele lui mă trimit cu gândul la ce a spus Darcy. Atât de multe coincidențe, dar şi lucruri care se contrazic... Totuși dacă am avea vreo fereastră liberă l-aș putea cunoaște cu adevărat. Mi-aș putea da seama dacă este el...