Mă ducea în Pădurea Demonului. Am oftat gălăgios şi am simţit cum lacrimile veneau ca un şuvoi fremătând spre ochii mei. Vedeam iar în ceaţă. Umbre răsăreau himeric din toate părţile, târându-şi esenţa întunecată spre mine. Îngerul nu vedea nimic ? Lui nu îi păsa ? Între timp ele se apropiau, conturul lor devenind din ce în ce mai clar. Sufletul le era un alaci păstos şi negru care bătea încet şi molatec, animându-le. Le putem simţi rânjetul lugubru şi ochii injectaţi şi bolnăvicioşi analizându-mă. Nu trebuia să le văd. L-am strâns pe înger în braţe şi am fost învăluită de adierea caldă pe care o emana. Umbrele creşteau, umflându-se în vânt. Îmi şopteau în urechi şi se profilau peste tot în jurul meu.
- Tu nu le vezi ?
Îngerul a tresărit. S-a uitat în jos spre mine şi în negrul ochilor lui se afunda îngrijorarea. S-a rotit încet în aer, contopindu-ne cu vântul tomnatic şi a rămas pe gânduri o clipă.
- Nu. Ce ar trebui să văd ?
Am înghiţit în sec. De ce nu le vedea ? Eram eu nebună şi mi le imaginam ? Cu-cu. Mă şi vedeam într-un ospiciu plin de oameni care se dau cu capul de pereţi, mănâncă vopsea şi rod pastile de naftalină. Nu puteam inventa lucruri şi să le pun în lumea reală. Erau tangibile. M-am cutremurat la acel gând care creştea şi se ramifica printre odăile creierului meu.
Îngerul mi-a prins faţa între palmele lui calde şi i-am simţit răsuflarea accelerată gâdilându-mi chipul. Se uita adânc în ochii mei, vrând parcă să pătrundă până în suflet. Braţe volatile se scurgeau din irişii lui înnămoliţi în negru şi mă trăgeau mai aproape de faţa lui. Încercam să privesc în altă parte, dar el mă ţinea din ce în ce mai strâns.
- Ce îmi faci ? Mă doare... Opreşte-te !
Mă împotriveam acelor monştri cenuşii care bâzâiau şi se roteau în jurul chipului meu. Uită-te în ochii mei. Nu îţi fac nimic. Glasul îngerului devenise mai moale şi se plimba prin capul meu. Vorbise cu voce tare ? Eu nu auzisem nimic. Fiori reci m-au cuprins şi m-au târât anevoie în braţele fricii. Vorbise cu mintea mea ? Trebuie să ştiu ce ai văzut. Nu mai avem mult timp. Întrebări se plimbau oacheşe prin faţa mea şi mă mânau să le prind. Aveam nevoie de răspunsuri.
- Poţi să îmi citeşti gândurile ? am mârâit printre dinţii încleştaţi.
El nu mă auzea. Umbrele sub formă de braţe s-au strecurat prin pupila mea până la creier. Le simţeam târându-şi forma difuză şi căutând lacome imaginile pe care le văzusem. Asta voia el. Să ştie ce erau acele umbre care creşteau. Am râs în sinea mea. De ce nu aveam încredere în el ? Era un înger...
Dar ce înger are ochi plini de flăcări şi scufundaţi în întuneric ? Ce înger sperie mai întâi ? Ce înger arată ca şi cum înoată printre himerele reci ale urgiei ? Nu ştiam ce era. Inima mi-a îngheţat în piept şi sângele păstos nu îmi mai curgea prin vene. Îngerul mi-a dat încet drumul şi dintr-o dată s-a înfuriat. Irişii i s-au mărit şi i-au captat mai tot chipul palid. Venele i se îngroşau şi maxilarul se încorda.
- Nu îţi poate face asta. Glasul lui a răsunat înfiorător şi unde incolore mi-au inundat timpanul. Câteva păsări şi-au luat zborul, speriate de tonul lui lugubru şi rece. Nu se poate. A dat înverşunat din cap şi a încercat să privească mai adânc în Pădurea Demonului.
Apoi mi-a dat drumul.
* * *
Ultimul lucru pe care l-am simţit a fost aerul care mă lovea ca un bici de fier, tăindu-mi respiraţia. Apoi impactul. Două braţe s-au înfăşurat în jurul taliei mele şi m-au cuprins într-un dans sălbatic şi întunecat. Totul era negru în jurul nostru. Nu puteam zări ceva, doar forme obscure şi înfricoşătoare care îmi făceau inima să ardă. Dar mă simţeam în siguranţă. Cineva mă proteja. Am zâmbit la acest gând şi am lăsat cele două braţe să mă poarte prin aer.
* * *
M-am trezit şi primul lucru pe care l-am văzut a fost o pereche de ochi negri care mă studiau intens.
- Ce mi-ai făcut ? De ce mi-ai dat drumul ?
Vocea mea era răguşită şi abia dacă o puteam auzi. Îmi venea să plâng.
- Nu aveam altă alegere, mi-a şoptit îngerul în ureche. Căzătura ar fi fost mult mai rea dacă te ţineam cu forţa. Glasul lui mă mângâia şi îmi trimitea fiori până în buricele degetelor.
Am încercat să îi zâmbesc. Dar eram obosită. Eram sfârşită şi toată vlaga rămasă se scurgea într-un ritm alert din mine. Îngerul şi-a înfăşurat braţele otalmice în jurul meu şi a oftat. Mi-a şters obrazul stâng cu degetul lui mare şi s-a uitat în direcţia opusă. Părea trist. Brusc, un zâmbet slab i-a cuprins faţa aspră şi el şi-a întors privirea calmă spre mine.
- Ţine-te bine.
Şi-a luat avânt şi a tâşnit în aerul rece de noapte. Stelele îşi vărsau lumina în părul lui ca de smoală şi pe chipul care îi era plin de imperfecţiuni. Nu puteam vedea unde mergea. Vântul haotic mă făcea să lăcrimez si părul îmi acoperea ochii. Am reuşit să îmi înlătur şuviţele brunete şi să privesc în jos. Am înghiţit în sec. Îmi puteam vedea trupul vineţiu şi ucigaşul. Mergeam în locul unde urma să îmi petrec eternitatea.
