El zâmbea hain, târându-mi trupul inert prin întunecatele umbre ale pădurii.
Seth Elligor.
Eu aveam încredere în el. Mi-am înghiţit propriile lacrimi şi le-am simţit scurgându-se acide în gâtlejul meu. Aveam un gust amar şi a trebuit să tuşesc pentru a scăpa de el. Mi-am ridicat brusc ochii spre înger. Îi puteam zări linia fină a gâtului şi aluniţa de pe claviculă. A şoptit ceva... nu am înţeles ce, dar creaturile nocturne au sărit din toate părţile, înconjurându-l pe Seth. Privirea lui înnămolită în confuzie şi spaimă îmi trimitea fiori. Transpiram, iar rochiţa neagră cu care eram îmbrăcată mi se lipea de spate. Seth şi-a lins buza de jos, iar colţurile gurii i s-au înălţat într-un rânjet sadic; nu mai era om. Şi-a ridicat capul şi m-a aţintit cu privirea. Ochii lui albaştri şi reci se contopeau cu lumina astrelor obscure. Aruncau săgeţi îngheţate direct în sufletul meu, agăţându-l în jocul fricii. Mă putea vedea. Cum era posibil ? Eram moartă. Ceva nu era în regulă.
- De ce ne poate vedea ? vocea mea răguşită se plimba printre crengile copacilor, animând pădurea întunecată. L-am tras pe înger de mână şi apoi i-am curpins faţa cu palmele. Îmi era frig.
- Ucigaşul vede mereu spiritul celui ucis. Este un fel de pedeapsă care îl va bântui până la moarte. Îngerul m-a privit adânc în ochi. Eu tremuram, şi nu doar din cauza frigului care îmi împăienjenea privirea.
Ochii albaştri ai lui Seth m-au analizat şi buzele lui sângerii s-au înălţat într-un nou rânjet sumbru. Erau ca două creaturi reci şi înfometate care îmi devorau esenţa cenuşie. Brusc şi-a dat capul pe spate, trupul lui fiind cuprins de spasme continue. Căzu pe pământul searbăd, arcuindu-şi spatele într-un mod inuman. A început să ţipe, trepidând printre firele fragede de iarbă, încleştându-şi pumnii şi strângând din dinţi. Mici fiori îmi urcau pe gât până în creştetul capului. Aerul era greoi şi cald, iar eu nu îl mai puteam inspira. Seth s-a prăbuşit printre florile gingaşe şi corpul lui a fost străbătut de o ultimă zdruncinare, dar îl auzeam respirând cu nesaţ şi chircindu-se de durere printre mulţimea de pete colorate în nuanţe sălbatice. Lângă trupul ostenit al lui Seth se afla şi al meu.
Arătam groaznic. Picături reci de sânge mi se prelungeau pe gât şi pe picioare, abdomenul îmi era strivit şi pătat de noroi uscat, aveam părul răvăşit de vânt şi ştiam că Seth se folosise de el pentru a mă târî până în locul în care ajunsese. Mi-l imaginam mâncat de creaturile pădurii, de demonii ei himerici.
Îngerul şi-a aşezat palmele reci peste ochii mei, făcându-mă să mă scufund în întunericul învăluitor şi rece.
- Nu trebuia să vezi asta.
Şi-a înfăşurat braţele palide mai străns în jurul spatelui meu cald şi şi-a luat avânt. A plonjat în aerul tomnatic şi s-a înălţat.
- Îţi este frică, Edena ?
De unde îmi ştia numele ? De unde mama lui de inger ştia cum mă cheamă ?
Am observat prin întunericul dens cum buzele fin conturate şi pline i se înălţau într-un nou zâmbet dominant.
- Sunt îngerul tau păzitor, Edena. Este normal să îţi cunosc numele. Te veghez de atâţia ani.
M-am cutremurat la gândul că cineva mi-a fost alături în cei şaptesprezece ani de tortură pe care i-am îndurat singură şi neînţeleasă. Singură.
- Nu ai fost niciodată singură, Edena. Eu eram în spatele tău şi te protejam. Nu trebuie să îţi fie frică.
A zâmbit trist şi s-a uitat adânc în ochii mei. Eram dezamăgită. Dezamăgită de mine însămi. De ce nu crezusem ? Poate pentru că mereu ai ales calea raţională, isteaţo. Mi-am ridicat încet ochii pentru a-l analiza. Degeaba. Ochii mei de bursuc nu puteau vedea nici măcar ziua, d-apoi noaptea. Dar un lucru era sigur : îngerul era frumos. Acea puritate care îl invăluia, contopindu-se cu zâmbetul lui şiret era o combinaţie care îmi plăcea într-un mod bizar.
M-am uitat în faţă. Mă ducea către un munte.
- Cum te cheamă ? şoapta mea răguşită l-a distras. S-a uitat surprins şi a ezitat câteva clipe bune.
- De ce vrei să ştii cum mă cheamă ? glasul lui moale mi-a dat fiori pe şira spinării.
- Ăă, tu eşti îngerul meu păzitor, corect ?
A dat uşor din cap afirmativ, o şuviţă brunetă şi cârlionţată lovindu-i obrazul.
- Nu crezi că merit ? abordasem un ton mai obiectiv, sperând să dea roade.
Tânărul posesor de aripi a zâmbit nonşalant cu o tentă de răcoare şi s-a oprit. S-a oprit în aer. Am inceput să tremur. Deoadată nu mă mai simţeam în siguranţă alături de el. M-a privit puţin îngrijorat. Tipul ăsta îmi citeşte gândurile.
A râs scurt, aşezându-şi o palmă palidă şi rece peste abdomenul meu pătat şi ranit.
- Eşti isteaţă, Edena. Fie. Numele meu este Rafael.
Un fior mi-a izbit şi zguduit sufletul deformat. De mică eram obsedată de acest nume. Rafael. Îmi numisem prietenul imaginar Rafael, ursuleţul de pluş Rafael, un caiet plin cu măzgălituri se numea Rafael. Îngerul mi-a zâmbit cald, apoi a oftat.
- Ce s-a întâmplat ? devenisem temătoare. Pentru el.
- Arhanghelii. Se pare că vrăjitoarele whicca ţi-au găsit trupul şi trebuie să hotărâm dacă sufletul tău se va întoarce pe Pământ, ori va trebui să îţi dau turul oficial al Raiului şi al Iadului.
A zâmbit trist. Ceva în mine s-a rupt. Nu îmi plăcea să îl văd în acea stare. M-am dezmeticit şi mi-am înfăşurat mâinile în jurul gâtului lui atunci când a luat-o la dreapta.
- Unde mergem ?
Rafael tăcea.
