Intalnirea din Cinema (Intalnirea din Mall 2)

Capitolul 2

Simt cum o mana imi atinge usor spatele, apoi ma inconjuara cu totul si ajung lipita de un piept tare si bine lucrat. Corpul acesta imi este foarte strain si am intrat in panica. Sentimentul mi-a crescut cand am incercat sa ma intorc, dar din cauza stransorii nici macar nu ma puteam misca. Mi-am rasucit capul in cautarea verisoarelor mele, iar ele erau in aceasi ipostaza: tinute in brate de doi barbati a caror figura se vedea ca si o umbra in intuneric. 

Intr-o secunda lumina s-a aprins si ochii mei au fost acoperiti cu palemele barbatului ce pana acum ma tinea in brate. Ok, omul acesta nu vrea ma fure, caci ar fi plecat inainte de a se aprinde lumina. Oare ce vrea sa faca? 

"Poate vrea sa para totul normal...ca si cum v-ati fi cunoscut aici, apoi sa te ia cu el si sa te taie in bucatele ca sa te faca mancare pentru rechini..."

Imi spune constiinta si incep sa cred ca trebuie sa o las mai moale cu filmele de groaza si cele SF. 

Nici nu realizez cat de repede sunt intoarsa de aceste brate puternice si ochii mei sunt eliberati, iar eu pot vedea din nou. Imi frec ochii cu palmele, caci vad totul in ceata si o incruntatura imi apare pe fata atunci cand zambetul naucitor al barbatului din fata mea ma face sa clipesc marunt. 

Cine e?

Nu cred ca l-am mai vazut pe aici sau vreodata in viata mea. De ce ar fi venit tocmai la mine cand s-a stins lumina, cred ca a facut o greseala. Ma intorc spre Maya si Alice iar acestea ii imbratiseaza atat de strans pe cei doi incat ma intreb daca nu erau cumva fostii lor si s-au impacat, pe cand eu il priveam pe brunetul ce statea nemiscat in fata mea si parca asteptand ceva, dar eu tot nu inteleg ce. Oare am fost cu el? Caci daca e asa ma indoiesc sa nu imi fi amintit de frumusetea sa orbitoare, ochii caprui spre negru la fel ca ai mei si ai tatei si zabetul sau larg ca si al mamei. 

Stai, ce? 

-E imposibil! 

Exclam si imi reintorc privirea spre verisoarele mele ce disparusere in mod miraculos de langa mine langa parintii lor ce ii imbratisau pe cei doi barbati de mai devreme. De abia acum imi pica fisa. Liam si Luca erau aceia, dar barbatul din fata mea e imposibil sa fie Luis. El nu e asa frumos si el nu arata asa, dar dupa trasaturile ce apartin familiei Willson cred ca ma cam insel si realizez ca sunt cea mai groaznica sora din lume. 

-Nu, nu cred ca e. 

Zice el razand si ducandu-si mana la ceafa. Doamne, cand s-a dezvoltat fratiorul meu atat ? Acum 5 ani nu avea bicepsii astia dupa care m-as putea ascunde. 

-Luis? 

Ii aud glasul gros al tatei si o pot observa pe mama lacrimand. Deci chiar merit un premiu pentru cea mai groaznica sora care nu isi poate recunoaste fratele dupa 5 ani in care nu s-au vazut. Bine, dar totusi, nu cred ca sunt singura care ar patii asta. Sincera sa fiu am impresia ca a facut cateva operatii estetice ca sa arate asa bine. 

-Nu, nu am facut operatii estetice. 

Imi raspunde el la intrebare si ma intreb daca am spus-o cu voce tare sau el citeste minti. 

-Si nu ai spus-o cu voce tare, doar ca ma analizezi mult prea mult incat sa imi pot da seama. 

Ok, asta e ciudat. 

-Normal ca te analizez, nici nu pot sa cred ca esti aici dupa atata timp. 

Izbucnesc in plans si ii sar in brate. Mainile sale ajung pe spatele meu pentru o sustinere mai buna, iar picioarele mele ii inconjuara bazinul. Chiar imi era dor de aceste imbratisari, nu stiu cum am putut rezista atat fara ele. 

-Credeam ca te-ai evaporat, sau te-a inghitit pamantul. 

-Scuze, dar am fost furat de extraterestrii.