Jurnalul Unui Indragostit Incurabil

Memories(1)

          "Amintirile sunt niste petale care se aseaza pe inima si-o tulbura..."

          Cu toti credem ca amintirile au ramas in trecut, dar nu asta, nu s-a intamplat, nu pentru mine. Amintirea mea este EL cel care sta in fata mea acum si isi marturiseste pentru a mia oara iubirea. Inima mea statea in loc la fiecare cuvant rostit. Amintirile imi navaleau constientul umpluandu-l  cu durere, dar si cu fericire. Imi aminteam fiecare zi din cei 4 ani petrecuti cu el fiecare zi motamo puteam scrie o carte despre asta, dar stiam ca nu va citi nimeni povestea unui indragostit  incurabil. O voi scrie pana la urma cu toti trebuie sa afle ca iubirea nu este doar fericire ci in acelasi timp e si suferinta,daca unul dintre noi ajunge sa greseasca fata de celalalt.    

         Povestea mea incepe in urma cu 5 ani, pe vremea aceea aveam 17 ani, nu stiam ce inseamna sa iubesti cu adevarat pe cineva pana cand am dat peste el. Era rece si dur stiam ca ma voi arde daca ma voi indragosti de el. Eram precum o fetita care isi gaseste ursuletul de mult uitat prin fundul sacului de jucarii. Nu stiam cum sa-l abordez, nu stiam cum sa-l bag in seama cu toate ca eram in aceeasi agentie, eram in aceeasi trupa. Se apropria usor de mine uitandu-se insistent si rece la mine.

         YG:Tu, vierme, ce tot astepti? Haide trebuie sa mergem la antrenamente.

         Ma apuca de inchietura si ma trage dupa el in sala de antrenamente, unde se afla si restul trupei. Incepuse cel mai obositor antrenament din toti ani de cand sunt trainee urma sa debutam,  totul era bine pus la punct si de abia asteptam acel moment cand voi putea dansa prima data pe o scena in fata cateorva fanii. Tot antrenamentul am stat si m-am holbat la el stiam ca e ceva neinregula cu mine, dar nu puteam arata asta nimanui. Nu trebuia sa stie nimeni ce simt pentru el. Toti stateau intr-un colt si radeau cand terminasem antrenamentul, doar eu stateam la mare distanta privindu-l pe furis si vazandu-i zambetul fermecator, zambetul care imi starnea milioane de fluturasi in stomac. Fiecare zi din luna a trecut asa simteam cum totul ma framanta trebuia sa-i marturisesc trebuia sa-i spun, dar nu puteam. Eram in camera stand in pat cand, deodata cineva bate la usa.

          JM:Da?
            A:Eu sunt, YoonGi.
Cand aud cine e imi apare un zambet imens pe fata neputand sa-l sterg.
          JM:Intra.
Ma ridic din pat stand in fund. Deschide usa si intra cu pasi marunti venind in fata mea.
          JM:S-a intamplat ceva YoonGi?
Ridic privirea si ma uit la el cu ochii stralucind.
          YG:Jimin, uite, trebuie sa-ti spun ceva. Probabil nu o sa ma crezi,dar simt ca trebuie sa o fac.
          JM:Si eu trebuie sa-ti spun ceva YoonGi.
Ma ridic din pat ca sa fiu la inaltimea lui.
          YG:Te ascult.
          JM:Spune tu primul.
          YG:Bine, uite Jimin, am vazut cum te uiti la mine, cum ma fixezi cu privirea, cum te balbai cand vorbesti cu mine sau cum incepi sa prinzi emotii de fiecare data cand ma vezi.Zambetul acela idiot te da de gol de fiecare data. Dar nu esti singurul care simte ceva,nu esti singurul care simte asta si eu simt asta. E greu de crezut dar asta e ceea ce simt.
                Imi cuprinde cu mana lui talia si ma trage mai aproape de el, se uita fix in ochii mei apoi se aproprie usor de mine lipindu-si buzele de ale mele formand un sarut dulce si sincer. Ma cuprinde cu totul in bratele sale, eram prea sfios pentru a-mi pune mainile in jurul lui dar am facut-o. Mi-am pus mainile in jurul gatului sau si am prelungit sarutul, pana cand ne-am desprins din lipsa de aer. Se uita in ochii mei adanc incercand sa-si dea seama ce sentimente am pentru el. Sentimentele mele erau deja ravasite, e-el si-a  marturisit sentimentele fata de mine, iar eu nu stiam cum sa-i marturisesc statusem noptii intregi treaz punand cap la cap cum sa-i spun acele sentimente care pentru mine erau un foc aprins.

***
Trecusera deja doi ani de cand eram impreuna, totul era atat de dulce parca ar fi fost o poveste cu printi si printese, dar totusi nu era atat de roz. Veneam de la magazin cu o punga de cadou era cadoul pentru ziua noastra. Eram atat de zambitor, atat de bine dispus pana cand intru in casa. Jungkook statea cu fata in palme pe canapea, cand aude usa tresare si se ridica de pe canapea venind la mine.
        JK:Hyung, nu te duce sus, te rog.
        JM:De ce?
        JK:E pentru binele tau, hyung, te rog, nu o face.
Se auzeau sunete ciudate in toata casa. Dau sa plec, iar Jungkook ma prinde de mana.
       JK:Te rog, Jimin nu te duce sus.