Deep Inside Your Soul

1

Încerc să mă concentrez la condus în timp ce "Don't be so shy" de Imany răsună în toată mașina. Nu ma grăbesc, locuind singura nu am pe nimeni care să se preocupe de intarzierea mea. Îmi place să fiu singură, dar din când în când mi-ar plăcea să am pe cineva acasă să mă aștepte, sa ma certe ca nu mi-am făcut curat în cameră sau ca de cate ori încerc să gătesc afum toată bucătăria. Dar încerc totuși să îmi revin. Ma gândesc că mai bine e sa fiu singura, independenta și fără posibilitatea de a fi rănită de respingerea cuiva. Decât să mă gândesc ore în șir dacă persoana de care ma atașez se va plictisi de mine și mă va părăsi, mai bine sa fiu singura. M-am obișnuit cu asta de atunci.

Muzica s-a schimbat, acum la radio dând "Castle in the snow". Îmi place să ascult muzica, ma relaxează și acele câteva minute dintr-o melodie îmi dau timp de gândire la trecutul și prezentul meu. Sunt asa de multe diferențe între aceste parti ale vieții mele. Eu am devenit alta. Dar nu ma plâng. Asa a fost sa fie. La viitor încerc să nu mă gândesc. Nu ma aștept sa ajung sa iubesc pe cineva și să am o familie, copiii, nepoti. Deși mi-as dori. Însă nu sunt o persoana care merita sa fie iubita, știu asta, am învățat să trăiesc cu asta. Daca nici măcar propria familie nu m-a iubit, nimeni nu ar face-o. Poate ca pentru unele persoane fericirea nu e posibilă.

Când ajung acasă fac un dus, ma schimb în niște haine de casa și mă asez la birou deschizând dosarul unui pacient mai special cu care voi avea prima intalnire mâine. Pot sa zic ca îmi place jobul meu. Îmi place să ascult problemele altora și să încerc să îi ajut sa treacă peste ele sau sa încerce să le rezolve. De mica îmi doream să mă fac psiholog și acum că am reușit mi se pare un vis. La vârsta mea, de 22 de ani, pot sa zic ca îmi merge bine. Dosarul îmi povestește pe scurt problema pacientului, numele acestuia fiind Alex. Un nume obișnuit, vârsta de 23 ani, mai are un frate mai mare, părintii amândoi în viata. Pana aici totul e normal. Dar când parintii lui au luat legătura cu mine și m-au rugat sa încerc să îl ajut intr-un fel în care nu am mai facut-o, am rămas mută. Mi-au spus ca a mai avut o sora mai mică decât el cu 2 ani care a murit intr-un accident de mașină acum 3 ani, mașina pe care o conducea el, Alex care la momentul respectiv era destul de beat. De când a murit sora lui, nu a mai tinut cont de nimeni, s-a învinuit pentru moartea surorii sale și a început să bea în fiecare seară, ajungând de câteva ori și la secția de politie.
Pot spune ca abia aștept să îl întâlnesc și voi încerca să îl ajut cat pot de mult. Poate pentru ca povestea lui se aseamănă putin cu a mea, poate pentru ca părintii au insistat destul de mult sa îl ajut, nu știu.
De aceea am vrut sa ma și fac psiholog. Mi-am zis ca dacă nimeni nu a putut să mă ajute să trec peste ce am pățit, sa ajut eu pe altii cu probleme la fel sau mai grave decât ale mele.

Nimeni nu merita sa sufere. De aceea la liceu am învățat cat de mult am putut, am luat note bune și m-am angajat cat de repede am putut pentru a putea sa ma întrețin.
Trecutul l-am lăsat în urmă, în alt oraș și mi-am ales o anumită zi a lunii în care să mă gândesc la el și să vărs cateva lacrimi.

Părintii acestui Alex m-au rugat sa nu îi zic ce sunt, sa para ca ne-am întâlnit din coincidenta și să încerc să mă apropii de el. La început nu am știut ce să răspund, nu îmi place să mint, mai ales ca el e mai mare ca mine, dar parintii acestuia m-au implorat sa îi ajut, mi-au spus ca Alex a ajuns foarte rău și nu doar o data a încercat să se omoare. Când am auzit acestea am zis sa încerc, nu vreau sa se întâmple una ca asta. Alte date despre el nu am cerut, nu am vrut sa ma prefac ca nu știu anumite lucruri despre el pe care mi le va spune, bineînțeles dacă o va face. Părintii mi-au zis doar ce bar frecventează și restul depinde de mine.

Chiar dacă mâine îl voi minti ca nu îl cunosc, cred ca merita sa încerc să îl ajut. Dar mi-am promis ca nu ma voi atașa de el, ca imediat ce va da semne de revenire voi dispărea din viata lui. Pentru el voi fi doar o prietena și nimic mai mult.
În dosarul din fata mea este și o poză cu el, și oricât de neexperimentata sunt în legătură cu barbatii, pot recunoaște că e chipeș. O data am fost cu cineva și dacă aș fi ascultat bârfele despre el, acum nu as fi fost aici, singura. As fi fost în tara mea natala, fericita, deși nu pot sa zic ca acum nu sunt fericita. Dacă nu l-as fi întâlnit acum 3 ani, acum nu as avea o meserie care sa o iubesc, deci pentru asta pot sa îi multumesc. Dar pentru viata mea sentimentală, pentru neîncrederea pe care o am în oameni și pentru frica respingerilor din partea cuiva îl urăsc din tot sufletul. Dar pentru toate acestea poate sunt de vina și eu, pentru ca am pus la suflet și m-am închis în mine.

Când mă ridic de la birou, îmi pregătesc ceva rapid de mâncare și mă urc în pat luând telecomanda și căutând un film bun la televizor. Amintiri placute din copilărie nu prea am, când eram mică părintii nu ma lasau niciodată să mă uit la televizor sau sa ies afara sa ma joc cu alti copii. Bine ca era măcar o persoana în casă aia care ma iubea și care stătea cu mine sa ma consoleze după ce părintii ma certau sau băteau. Dar l-am pierdut pentru totdeauna. Cei ce mor nu se mai întorc. Dacă nu eram fraiera, el era lângă mine.

Acum nu știu ce s-a ales de viata parintilor mei, și nici nu ma interesează. Lor nu le-a pasat și unde am plecat, tot ce știau era sa ma invinovateasca de moartea lui, a fiului lor, și cred că atunci a fost pentru prima data când nu i-am condamnat ca ma certau. A fost vina mea. Pana si eu ma uram.
Când eram mică mă întrebam dacă sunt parintii mei cu adevarat, nu cred ca m-au iubit vreodată și părintii ar trebui sa își iubească părintii, nu?

În loc să mai las gândurile să îmi misune prin cap, am închis televizorul și m-am făcut comoda în pat, dar o vreme doar am stat privind tavanul și gândindu-mă cum mi-ar fi fost viata dacă fratele meu nu ar fi murit și dacă cele două persoane pe care le-am iubit mai mult decât pe mine nu m-ar fi trădat. Ar fi fost minunat.
Dar cine a zis ca viata e numai lapte și miere?