Povestea Unei Campioane

Capitolul 3

Dupa ce am salutat-o pe Lisa,am intrat in cladirea Guvernului cineva ma astepta la usa de la intrare. Era bodyguradul premierului. Purta o uniforma de culoare bleumaren,avea 2 epoleti aurii si pe uniforma scria mare SECURITY MAN.
-Pe aici,domnisoara....Jessica.
Imi arata cu mana pana unde trebuia sa merg si m-a condus si pe mine si pe mama pana la o usa destul de mare pe care scria PRIMAR.
-Primarul va asteapta.
-Da,multumesc.
Am pus mana pe clanta ovala,cu mana tremuranda...Am intrat.
Statea pe un scaun rotativ,cu spatar urias. Se afla cu spatele la mine. Dintr-o data s-a intors si m-am speriat destul de tare cand a inceput sa scartaie acel scaun.
-Jessica Thompson,te asteptam.
Mama ma impingea in fata.
-Da,stiu...
Tine in brate o cutie de lemn. Arata ca un cufar.
-Inainte de a-ti da ceea ce astepti,trebuie sa iti dau o veste unica.
-Desigur.
-In America se organizeaza o olimpiada. Acesta olimpiada este foarte importanta. Daca vei profita de aceasta oportunitate si vei lua un punctaj peste 9,35,vei fii plasata la federatia internationala din L.A.
-Wooow,ar fi extraordinar.
-Mereu mi-am dorit sa ajung acolo.
-Stiu,de aceea ti-am si spus. Acum ar trebuii sa primesti ceea ce trebuie si ceea ce asteptai.
Dintr-o data o multime de oameni sparg usa. Erau paparazzi. Erau obsedati de raiting. Saracul bodyguard,era singur si nu putea face fata la atatia oameni.
-Iesiti afara,striga primarul.
-Vrem sa vedem medalia.
-Iesiti afara,medalia nu trebuie vazuta de incompetenti ca voi.
Atunci toti jurnalistii au iesit afara.
Primarul mi-a inmanat medalia si mi-a spus:
-Ai grija de ea,e valoroasa....La fel ca tine!
-Multunesc! Si...unde m-as putea inscrie la aceea olimpiada?
-La mine,spunea el cu un zambet larg pe fata.
Dupa ce m-am inscris,l-am intrebat:
-Cand trebuie sa fiu in America?
-Poimaine,la ora 18:30.
-Poimaine?! Nu am cum sa ajung. Nu mai pot cumpara bilete pentru avion.
-Aveti masina?
-Da,raspunde mama.
-Bine,atunci mergeti cu bacul. Plecati astazi seara la ora 22 si veti prinde primul vapor cu transport se autoturisme maine dimineata la ora 9:30.
-Bine.
Dupa ce m-am inscris am plecat acasa,dar nu inainte de a da mana cu prinarul si de a-i multumii din suflet pentru ca mi-a dat o medalie atat de valoroasa unei fete care se afla abia la inceput de celebritate.
Ajunsa acasa mi-am pus foarte atenta medalia pe raftul de trofee. Acel raft avea multe medalii...5 de aur,7 de argint si 1 de bronz. 3 trofee mari,unul de aur si celelalte doua de argint si 4 mici fiind de bronz.
Mama a deschis televizorul la un canal de stiri. Fix in momentul acela difuzau "explozia" de furie a primarului.
"Iesiti afara,medaliile nu pot fi vazute de idioti si neciopliti ca voi!"
Chiar daca el nu spusese asta,tot era jignitor. Acum toti sunt impotriva primarului.
-Si aceasta doamnelor si domnilor a fost primarul intr-o criza de nervozitate. Mai departe la stirile...
Mama inchise televizorul.
-Nu pot sa cred ce i-au facut primarului.
-Da,stiu...Au taiat doar ce au vrut ei la montaj. Ma rog. Cat este ceasul?
-8:13. Trebuie sa ne facem bagajele. In aproape 2 ore plecam.
-Bine,bine...Nu ma mai stresa!! Sunt deja destul de emotionata pentru olimpiada. Este cea mai mare sansa a mea pentru a ajunge la UCLA.
-Stiu,scumpo. De aceea sunt foarte mandra de tine,si stiu ca si tatal tau ar fii foarte mandru.
Dupa ce ne-am facut bagajele,am inceput sa-i impachetez si lui Bella jucariile,mancarea si hainutele. A,nu v-am spus?! Da,am un catel. Este labrador,are 2 ani si 2 luni si avea 3 puiuti,dar i-am vandut.
-Mama,am impachetat tot.
-Si alea a le lui Bella?
-Daaa.
-Bine,asteapta-ma ca cobor acum,da' trebuie sa strang astea din baie.
-Bineee.
Dupa 10 minute am pornit la drum. Era foarte intuneric. Abia de vedeai ceva. Farurile masinii palpaiau si reflectau pe asfalt o lumina foarte slaba.
-Mama,nu crezi ca ar trebui sa inchiriem o masina mai buna?! Zic si eu,adica nu vezi absolut nimic pe drum.
-Nu!
-Dar..
-Asta a fost prima mea masina. Mi-a daurit-o tatal tau. Nu o pot da. E prea pretioasa.
-Inteleg,dar macar sa o duci la un sediu de inchirieri masini si sa luam alta in schimb.
-Nu o pot lasa acolo. O pot vinde sau o pot duce la fiare vechi.
-Uite,daca vrei o lasam undeva unde nu e parcare interzisa,sau o lasam la Andrew acasa,si il sun eu dinineata si ii spun. In plus avem avantaj ca in apropierea casei lui se afla un sediu dinasta de inchirieri masini.
-Dar tu de unde stii ca se afla asa de aproape?!
-Pai trec mai mereu prin fata lui. Si oamenii care lucreaza acolo ma cunosc foarte bine.
-Cum adica te cunosc?
-Paaaai...
-Spune!
-Le mai dadeam cate o cafea sau bere cand ii vedeam cum muncesc asa in caldura aia si in schimb ei imi reparau bicicleta de cate ori era stricata. Se strica cam des,spun eu razand.
-Repara si masini?
-Da.
-Pai atunci ar fi mai bine sa o repare.
-Dar nu crezi ca ar dura cam mult?! Adica e mult de reparat la ea.
-Mdaaa,ai dreptate. In cat timp ajungem la Andrew?
-Pai faci la intersectia asta dreapta si ai ajuns.
-Bine.
Ajunse in fata blocului lui scoatem bagajele din bortbagaj si o parcam intr-un loc bun. Bella incepea sa latre ca arsa cand am iesit din masina si nu stiam de ce. Incepea sa ma traga de lesa,ca si cum m-ar fi avertizat cu ceva. Ma tragea inspre casa.
-Bella,nu...Nu plecam acasa.
-Ce are Bella?
-Nu stiu. Cand am scos-o din masina a inceput sa ma traga si sa latre.
-Pai fa-i ceva,nu degeaba ai dresat-o. Opreste-o mai repede ca ies oamenii astia pe geam si ne iau la intrebari. Poate cheama si politia.
-Bine,hai...Bella,taci!
Ne ducem sa imprumutam o masina,am luat-o la 342$,ma si mir ca era deschis.
Am pornit la drum. Am ajuns la port in 3 ore jumate.
-Haide scumpo,sa ne culcam.
Am adormit. Cand m-am trezit era ora 8:30. Mai aveam inca 3 ore de facut pana in America,dupa spusele capitanului.
...
Cand am ajuns pe autostrada mama incepea sa-mi tina tot felul de discursuri cu...o sa castigi...blablablaaa...o sa fii cea mai tare din parcare.
-Mama,nu se stie niciodata ce iti rezerva viitorul,poate nu o sa castig,poate o sa castig.
-Stii ca orice ar fi voi fi mereu mandra de ti...
-Mamaaaa,ai grijaaa...
Nici nu am observat cum mama a ajuns pe contrasens si mergea cu viteza.
Masina s-a izbit de o alta masina care mergea regulamentar.
In mana tineam medalionul care mi l-a dat tata. De fiecare data cand il purtam imi tinea noroc,dar nu si de data aceasta.
Medalionul a cazut pe jos,odata cu parbrizul care se sparsese in milioane de cioburi.
Eram destul de ingrijorata pentru mama si pentri Bella,nu voiam sa le pierd.
Am inchis ochii,iar cand am incercat sa ii deschid am vazut o femeie care avea o masca.
-Esti bine?!
Nu puteam raspunde,din cauza ca aveam vanatai si sange pe tot corpul si pentru ca aveam masca de oxigen pe fata.
-Cum te cheama scumpo?!
In momentul ala imi inchideam ochii incet incet.
-Ramai treaza,te rog...Am piredut-o!