Povestea Unei Campioane

Capitolul 2

A doua zi, ma trezesc inca bucuroasa de reusita mea. Am reusit sa obtin un punctaj pe care nimeni alticineva nu il mai obtinuse vreodata la aceasta proba. Era foarte incurajator, mai ales pentru o fata aflata la inceputul carierei de gimnasta, ca mine.
Cand tata a murit, i-am jurat ca am sa ajung o campioana. Si asa va fi.
-Haide scumpo, grabeste-te! Trebuie sa ajungem la Guvern la ora 9...si este 8:30!
-Da mama, vin acum. Dar oricum, pentru ce mergem noi la Guvern?
-Au sunat aseara, dupa ce tu ai adormit. Vor sa iti inmaneze o medalie foarte speciala.
-Aa, OK atunci! Sunt jos in 5 minute!
Pregatitul a luat mai mult decat credeam. Pentru o vizita la Guvern unde are sa mi se inmaneze o medalie, in fata camerelor de filmat ale televiziunilor barfitoare, trebuia sa ma imbrac elegant. Si eu eram adeseori nehotarata in materie de orice nu implica gimnastica. Rochie? Sau costum? Dar, mai bine costumul meu de gimnastica.
M-am imbracat si am mancat in graba. Era 8:50, pana la Guvern facem aproape 5 minute daca nu este trafic, asa ca am plecat de acasa linistita.
Mama ma astepta in masina. In ciuda sumei uriase de bani pe care am primit-o la fiecare concurs, ea refuza sa cumpere o masina noua. Avem o masina simpla, normala, dar foarte veche. A fost masina tatei. Are cateva probleme, dar mama zice ca nu este periculos.
Cum ma si asteptam, a durat aproape 5 minute sa ajungem la usa Guvernului. La usa acestuia, erau parcate o multime de masini ale televiziunilor publice, venite, presupun, sa incerce sa imi gaseasca si mie un defect, asa cum au reusit sa le defaimeze pe alte sportive mult mai cunoscute decat mine. Cand au venit la mine o multime de oameni cu microfoanele si strigand dupa mine, ma gandeam cum sa scap repede fara sa dau niciun fel de interviuri. Unii oameni ar zice ca sunt prea mandra sau cu nasul pe sus, dar eu pur si simplu nu suport presa si modul ei de a-si baga nasul in viata altora.
O multime de intrebari clasice se auzeau in multime. "Cum ai inceput cariera de gimnasta?" "Ce te-a facut sa incepi cariera?" "Cine te-a ajutat?" Acestea sunt intrebari pe care presa le pune la oricine, si la infractori. Nu aveam de gand sa ma opresc, dar aud o voce cunoscuta.
-Poti sa ne povestesti, te rog, de tatal tau?
Era...Lisa Jackson. Ea este cea mai buna prietena a mea, care mi-a suportat toate mofturile si a fost acolo cand am castigat, dar si cand am pierdut. Nu stiu cum de a ajuns ea jurnalista, dar am sa rapsund la intrebarea ei. Chiar vreau sa vorbesc despre tata.
-Tata era un om bun la suflet. El m-a ajutat sa devin cine sunt acuma si sa castig un premiu asa important pentru mine. El a fost dansator, deci intotdeauna m-a sustinut in gimnastica si dansuri. Si, el a fost singurul care m-a sustinut atunci, dar acum am o prietena pe nume Lisa care ma sustine in ceea ce fac, exact ca tata.
I-am zambit Lisei. Dupa moartea tatei, toata lumea, chiar mama, imi spusese sa ma retrag din gimnastica, sa ma concentrez pe invatat. Doar Lisa m-a incurajat sa continui, venind si ea la gimnastica cu mine. Ea...nu era foarte buna la asta, dar mama, vazand ca se duce si ea la antrenamente, m-a lasat pana la urma sa continui.