Îmi deschid ochii și din nou vă lumina puternică care-mi face ochii să se închidă.
Sunt într-o cameră unde doar eu sunt prezentă,iar în dreapta patului meu observ o fereastră care-mi descrie perfect lumea de afară.Este noapte.
După ce termin de analizat toate lucrurile din jurul meu,îmi vine întrebare absurdă:De ce sunt aici?
Mă uit în gol.Îmi fixez ochii doar pe un punct.Îmi fixez toate sentimentele rămase pe acel punct.
Încerc să îmi amintesc cum am ajuns aici.Am fost forțată.
Iar acum încerc să mă gândesc ce este acest institut.Nu este un spital,ei nu răpesc oameni.
Aud un scurt zgomot venind dinspre ușa între-deschisă.Atunci văd baiatul căruia i-am fost colegă de perfuzii.
Este un băiat puțin mai înalt ca mine cu păr blond-șaten ușor în valuri.Este în halat de pacient.Și cred că m-a privit în tot acest timp.
Mișcările îmi sunt lente dându-mă jos din pat,dar văd băiatul că pleacă și apoi îmi grăbesc mișcările și merg în spatele lui.
Merge pe un hol aproape pustiu și intră într-o sală unde pe ușă scria 144B.
Sunt puțin în urmă,dar îndeajuns să văd unde îi este destinația.
Sunt în fața ușii,holbându-mă la ea.Mă gândesc la existența unei consecințe,apoi mi-am amintit că nu mai am ce să pierd.
Apăs pe clanța rece și deschid ușa uitându-mă în jos.După o fracțiune de secundă îmi ridic ochii și îi văd fața palidă în lumina pătrunsă a lunii.
-Ai intrat în camera asta pentru ca eu să vin după tine?
-Ești deșteaptă.
Vă rog să evitați micile greșeli gramaticale și să vă fixați pe poveste.:D
Mulțumesc.
CITEȘTI
The Window
Fiction générale'Oare să fie speranța un clișeu,iar oamenii o iluzie ce tot se zbat pentru necunoscut?' Acestă întrebare și-o pune Nora, adolescenta care este mult prea vulnerabilă pentru a cunoaște adevărul.
