Ce am fi noi fără dragoste? Ce am fi noi și sufletele noastre fără căldura emanată de cel mai pur și sincer sentiment? Ce am fi noi dacă dragostea ar exista doar pe o anumită perioadă din viața noastră?
Am impresia că oamenii nu pot să trăiască fără iubire. Astfel că atunci când nu mai iubești, nu mai ești om. Ești un robot, cu sufletul rece și gol, trist și plin de sine. Iubirea nu este doar cea pentru persoana de sex opus cu care îți vei petrece viața, iubirea este și pentru mamă, tată, familie și prieteni, doar că este manifestată diferit și trăită în alt mod.
Nu putem trăi fără iubire! Poți iubi foarte bine și un animal . Cred că este un act de curaj să te aventurezi să iubești. Sufletul tău se deschide în acel moment și lasă poarta larg deschisă cu toată încrederea și puterea înspre persoana respectivă. Indiferent cât de tare ar bate vântul tristeții prin interiorul tău, vântul acela care aduce cu sine sentimente de dor și uneori supărare, nu va putea închide niciodată poartă. Ea va sta deschisă și va aștepta ca persoana respectivă să intre , să te descopere așa cum ești tu.
Mi se pare un act de curaj pentru că sufletul nostru este locul în care se află toate slăbiciunile noastre, toate plăcerile de orice fel, se află sentimentele sincere pe care nu le mai putem ascunde. Odată intrată persoana în suflet, de cele mai multe ori închidem poarta din dorința de a-l apăra pe cel dinăuntru pe parcursul călătoriei.
Astfel, îl urmezi și îi spui totul despre tine , despre ce se afla în interiorul tău, îi explici și totuși, îi arăți punctele slabe. Îl lași să vadă absolut tot ce își dorește. Nu ascunzi nimic pentru că ai încredere. În unele cazuri, iubirea vine la pachet cu încrederea, chiar dacă persoana de lângă tine nu ar fi atât de corectă precum ești tu în relație , îi acorzi toată încrederea.
Mi se pare incredibil cum oamenii , au curajul să se afișeze în fața altor oameni , fără să se gândească înainte. Cred că asta se întâmplă când ești îndrăgostit, nu? Te arunci cu capul înainte sperând să fie totul bine. Pentru ca știm cu toții ce minunat e când ești îndrăgostit .
Dar ce se întâmplă în momentul în care , omul care a pornit alături de tine in această călătorie se hotărăște că drumul este greșit?
Odată ce a parcurs drumul alături de tine , a lăsat în urmă o liniște și o căldură cum nu ai mai avut parte , dar ce se întâmplă când se oprește brusc și vrea să iasă? Cum reacționăm?
Cred că primul instinct ar fi acela de a baricada cu toată forța ta poarta aceea de la intrare , pentru că în mod clar nu vrei să iasă.
Însă..trebuie să ne amintim " Dacă îl iubești, il lasi liber".
Și începi să îți ravasesti sufletul, să îl înțepi pe ici și colo, să ștergi amintiri ce nu pot fi uitate vreodată și..să îi dai drumul.
Este greu, nu? Te întrebi...De ce mă lasă? E ceva greșit cu mine ? Poate nu i-a plăcut ceva anume...
Și reproșurile pe care ți le aduci sunt interminabile . De cele mai multe ori, persoana iubită este perfectă, iar problemele se află la noi . Cel puțin asta credem.
Nu pot înțelege de ce un om nu duce o treabă până la capăt..și de ce suntem așa. Ne stricăm unii pe alții din încercarea de a găsi ceva mai bun.
