Într-o bună zi

Capitolul 1

Hey, sunt Mia si asta e prima mea carte. Sper sa va placa tuturor si daca nu, să-mi scrieți in comentarii ce nu va place ca sa știu ce as putea corecta. Mersi mult de atenție si citire plăcuta. :) La media e Alexis( Nina dobrev, imi place mult de ea:))

Stau întinsă pe pat așteptând ceasul sa sune. Știu, e ciudat. Adică de ce să nu mă ridic dacă oricum stau trează deja de jumate de ora. Adevarul e ca nu vreau. Nu vreau să mă ridic vreodată din patul ăsta. E unicul meu refugiu de proștii de la scoală și aici pot să gândesc limpede. Asa ca am nevoie de un impuls ca să nu ramân in cameră toată viața mea și ceasul e unul destul de bun luând in considerație ca are un sunet destul de enervant. Cât despre părinții mei... ei bine ei mă consideră o ciudată la fel ca toată școala. Deși se comportă frumos și au grijă de mine( la urma urmei sunt părinții mei), la un moment dat au crezut că sunt lesby fiindcă nu am adus niciodată vreun baiat acasă sau nu am vorbit de niciunul gen să-mi placă. Adică pe bune acum! Și ce dacă nu am adus niciodata un baiat, nu înseamnă ca nu am fost la întâlniri si chestii de genu. De fapt, acum doi ani am fost la o întâlnire cu cel mai tare tip din scoală, insa aflasem când vorbea la telefon, ca acesta făcuse doar un pariu că mi-o va trage, dar nu a mai reușit ca am aflat totul. De fapt, de atunci am cam devenit mai retrasa si nu am încredere in nimeni, mai ales in băieți ei fiind toți la fel: niște idioți. Părinții imi tot spun ca nu e nimic daca nu-mi plac băieții, ca pot sa le recunosc ca ei si asa știu si chestii de genu. Ce naiba nu inteleg ei atunci când le zic ca nu-mi plac fetele?!
   Într-un sfârșit aud sunetul enervant a ceasului, ceea ce înseamnă ca trebuie sa ma scol. Imi pregătesc niște blugi negri, un tricou cu inscripția i have eyes only for me și merg sa fac un duș. Ies din baie peste vreo 10 minute, ma îmbrac in hainele alese si cobor jos unde ma așteaptă... stai ce? De ce nu ma așteaptă nimic? Unde e mâncarea aia super buna pe care mi-o face mama dimineața? Ma uit prin Bucătărie si vad numai un bilet scris cam urat, deci se pare ca se grăbea.
       "Hei dragă. Imi pare rau, dar am avut o urgentă la spital si a trebuit sa plec mai de dimineață. John a decis să meargă cu mine, asa ca trebui sa se întoarcă peste vreo 3 ore. Ți-am lăsat un iaurt in frigider si o cănuta cu lapte. Sa ni intarzii si sa ai succese azi. Te iubesc si te pup.
                                           Mama"
   Se pare că rămasem singură. Mama detinea un spital din periferia orașului. Unul foarte prosper daca pot sa zic asa, însă totuși muncea foarte mult. Tatăl meu, John, lucrează  si el acolo. Cam asa s-au cunoscut. El fiind un simplu doctor, iar ea șefa lui. Cică dragoste de la prima vedere. Eu nu cred in asa ceva.
  Deodată, aud o masina parcanduse in fata casei. Trebuie sa fie Mia. Mia e cea mai buna( si unica) prietena a mea. E singura care nu ma crede ciudata si deși e destul de populară in sensul bun, nu ii e Rușine sa stea cu mine.
   - Hei fato! o aud strigând in timp ce intra pe ușă. Unde-s clătitele?
    - Pai... Azi nu mai sunt.
    -Te duc la scoala si tu asa ma răsplătești? Fără mâncare hă? Las ca vezi tu! zice si încep sa rad.
   Fata asta e hilara. Se gândește numai la mâncare si nu se îngrășa mai deloc.
  - Mama a plecat la spital. Avea o urgență. Da lasă ca ma revanșez eu mâine.
  - Nu ma lua tu pe mine cu d-astea!Daca tot vrei sa te revanșezi, am ceva in minte. zice zâmbindu-mi in stilul ala periculos.
   Știu aproximativ ce are in minte. Se termina anul școlar peste 2 saptamâni si ea vrea sa mergem împreuna la o tabăra de talente la care eu chiar nu am ce caută. Ea, da. Ea are o gramada de talente, dar eu... Talentul meu era... ei bine nu știu. Știu sa ma lupt destul de bine. Adică e si normal, dat fiind faptul ca m-am antrenat 5 ani la karate si un an la box. Si am mai si fost la tir doi ani și am tras cu arcul cam tot atât. Dar astea nu se puneau ca talente nu?
   - Ce vrei? o întreb eu pregătindu-ma moral pentru inca o dezbatere pe acest subiect.
   - Păăăiiii, este o tabăra in Anglia și o să ne distram supeeeer si o sa fie--
   Nu o las sa termine ca deja ma cam satur sa ii tot repet ca nu am de gând sa merg.
   - Mia! Ți-am zis de o gramada de ori ca nu vreau sa merg la o tabăra. Mai ales de talente! Nici măcar nu am vreun talent!
   - Nu e adevărat! Ai foarte multe talente. Stii tu, chestiile alea de băieți pe care le tot practici de mulți ani.
   - Se numeste luptă si este si de fete. Dar asta nu-i talent.
   - Bine, cum zici tu. Vad ca te-ai cam trezit rea de dimineața asa ca mai vorbim dupa scoala când iți va reveni mintea la cap.
   Respir ușurată ca nu trebuie sa mai continuam discuția asta chiar acum, ca sincer nu am chef si ne urcam in mașina. De-obicei m-aș fi dus cu mașina mea, un BMW verde super tare, dar am cam stricat-o. De unde era sa știu ca daca mergi cu viteza de 180/ora poti sa o lovești de vreun copac când virezi?!
  Ei bine, am ajuns la scoala. Doamne cât nu vreau sa merg. Eh, măcar se termina in curând.
  Orele au trecut destul de bine la fel ca ambele saptamâni. De fapt ciudat de bine.  Nimeni nu ma împins, numit, jignit sau ras de mine. Oricum nu imi pasă atâta timp cât mâine e vacantă. Partea rea insa este ca acum imi fac bagajele pentru tabăra aia stupidă. Am uitat sa Menționez ca Mia in situație de disperare a recurs la a o convinge pe mama mea daca să ma impună sa merg  si aceasta respectiv a acceptat. Cică ar fi un pretext bun sa întâlnesc baiatul visurilor mele si sa uit de fete. Aha, cum sa nu.

Peste 3 ore.
   - Scumpo, a venit Mia sa te ia. Zice ca întârziați la avion.
  Nu ca ar fi o problema sa întârzii, dar nu vreau sa le enervez pe mama si Mia acum.
  - Vin imediat mama, strig si ma scol alene din pat.
  Tot numi vine sa cred ca merg la tabăra aia idioata. Ma cobor in sufragerie si o vad pe Mia bucuroasa vorbind ceva cu mama. Când ma vede începe sa sara in sus de bucurie. Daca ar fi puțin mai înaltă sigur ar dărâma podul la cât se sus sarea. Ea chiar vrea sa mergem împreuna. Si eu nu sa nu sunt deocord, insa nu la o tabara de talente.
   - Heeeeii. ma saluta ea entuziasmată. Nu-i asa ca abia aștepți? Eu sigur nu mai pot răbda.
   Da, cum sa nu. Abia aștept sa fiu chinuita de zeci de copii talentați ce vor rade de mine ca nu am nici un talent si sunt o ciudata.
  - Dar nu era avionul la 7? întreb eu.
  Sunt sigura ca era seara.
  - Ba da. Dar vreau sa mergem si la cumpăraturi ca să-mi iau niște haine noi.
  Deodata imi vine o idee stralucita. Daca tot am acceptat sa merg, macar sa câștig si eu ceva din asta.
  - Mama, daca merg, imi permiți să-mi vopsesc capetele in roz.
   Ea se uita preț de câteva clipe la mine mirata, dar într-un final accepta. Normal ca trebuia sa accepte. Doar vrea cu orice preț la fel ca Mia sa merg la tabara aia si să-mi găsesc "printul".
  Zâmbesc malefic dar mulțumită si ies cu Mia din casă.

Nu credeam ca shoppingul cu Mia când se grăbește va fi asa obositor. Eu mi-am cumpărat numai o pereche de blugi rupți si un tricou mini mulat negru cu inscripția " Black addicted" ceea ce este cam adevărat. In schim, fata asta nu putea sa-si ea si ea numai cei trebuie, și-a luat si pentru toamna si iarna. In caz ca va ploua. Adică știu ca in Anglia ploua foarte des, dar câte haine iți trebuiesc pentru asta? Una pentru fiecare zi? Si mai sunt si alea care le-a luat de acasă.
   Acum stam in avion, eu dintr-o parte mulțumită ca in sfârșit mi-am îndeplinit visul de a avea capetele roz (Sincer, stau destul de bine cu parul meu șaten), insa si puțin speriata de ce ma va intâlni dupa ce cobor. Poate totuși nu va fi asa rau? Poate totuși nu voi mai fi ciudata taberei? Poate, doar poate, ma voi îndrăgosti si eu? Oricum, am decis sa ma apuc serios de schimbarea comportamentului din fata timida in cea curajoasa si ce nu permite nimănui sa își bată joc de ea. De mâine, voi fi o noua persoana. Si daca experimentul va reuși, poate il voi folosi si la scoala la anul.