Ce se întâmplă când te joci cu destinul cuiva?
"Însă el nu știa că acele cuvinte prefabricate și ușor de uitat erau prevestitoare, prevestind haosul și confuzia care se va petrece încurând."
Colaborare cu @aquarius1_d .
Varianta în engleză o găsiţi...
Zayn și-a întors privirea catre cursorul intermitent și a zâmbit, atunci când citatele din caietul lui, combinate cu atmosfera liniștită din micuța lui casă l-au lovit. Și-a pocnit încheieturile și a început să scrie, ne fiind capabil și nevrând să lase flacăra să se stingă..
"Alb, totul e alb și imaculat. Zăpada care abia s-a așternut împodobeşte perfect peisajul chiar dacă încă e dimineața devreme și natura încă nu se trezise la viață. Doar câți ca pescăruşi zburau veseli și vioi pesemne că le-a priit somnul de aseară spre deosebire de Javadd"
~~~~~
Alb, totul e alb și imaculat. Zăpada care abia s-a așternut împodobeşte perfect peisajul chiar dacă încă e dimineața devreme și natura încă nu se trezise la viață. Doar câți ca pescăruşi zburau veseli și vioi pesemne că le-a priit somnul de aseară spre deosebire de mine. Chiar dacă norii aceștia nărăvași se încăpățânează să acopere zâmbetul soarelui de iarnă, peisajul de aici tot reușește să strălucească și să mă impresioneze profund prin splendoarea și liniștea lui. Zăbovesc ceva aici în briza rece a dimineții ce se juca prin părul meu și mă pierd în câteva gânduri liniștitoare precum valurile acestui imens ocean.
Parcă m-am întors undeva în timp și natura pare cumva neatinsă de mâna omului sau dacă a intervenit în vreun fel omul a fost doar ca să dea o pată de culoare unui peisaj oricum desăvârșit.
Însă mai presus de toate zăpada care formează o plajă complet albă, iar pojghiţa de gheață care pătrunde puțin în ocean îmi amintește mai presus de toate de copilărie. Perioada în care totul este perfect, pur, precum zăpada și acest peisaj, totul este desăvârșit.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Privind cum micile valuri se izbesc ușor de țărm imi amintesc de ziua în care am găsit acel mesaj din sticlă. Cine ar fi știut că o plimbare cu tatăl pe malul oceanului îți va aduce in viață un obiect care te va fascina cu un mister complex: cine a scris bilețelul? De unde vine sticla? A traversat întregul ocean sau am găsit-o eu înainte de ași îndeplini călătoria? Toate acestea sunt întrebări pe care mi le pun defiecare dată cand revăd băiețelul și sticluța frumos așezate pe biroul meu.
Îl tineam pe tati de mână, mi-a spus ca trebuie să îmi arate ceva, o surpriză. Așa că iată-mă aici, pe plajă, ținându-mi tatăl de mână. Mă întreb ce poate fi...
Priveam în jur plaja goală, era dimineață devreme, soarele stătea să răsară, iubeam să mă trezesc devreme și să vin să urmăresc spectacolul nemaipomenit conferit de natură. Acel moment perfect în care soarele pare că iese ca un adevărat rege din oceanul care înainte cu o seară îl înghițise. Acel moment perfect în care lumina începe să domine întunericul, oh întunericul acela de care mă temeam atât de mult.
Pierdut în gândurile mele, abia realizez că ne-am oprit într-un loc mai retras, un loc în care stau abandonate trei canoe, parcă răvășite de către valurile nărăvașe în timpul fluxului. Trei obiecte care într-un mod atât de simplu marchează trecerea timpului.
