"Mi-ai promis că vei fi aici,mi-ai promis.."
Se plimbă ușor prin holul luminat partial.Mergea cu pași mărunti ,oprindu-se din când în când în faţa tablourilor în care erau înrămate anumite momente din viata lui cu JungKook, amintiri care mereu îi provocau o adâncă neliniște în suflet.Oare era bine acum?Nu era aici să-i aline durerea pe care i-a provocat-o de-a lungul timpului făcându-l să spere că se va întoarce.De ce îl tot minţea?De ce îl provoca suferință?De ce se juca cu el?
Rămâne blocat în faţa unui tablou.
"De ce mi-e așa de dor de o persoană căreia nici nu-i pasă de mine?" întrebare care,pe Jimin ,îl macina încontinuu.Intrebare fără răspuns.
Se apropie și mai mult de tablou .Își duce mâna aproape de fotografie .
"De ce nu esti aici,de ce mă lași așa,de ce mă lași singur?De ce o faci Kookie?De ce?"
În acel moment ,Jimin simtii cum ușa holul se deschide brusc.Simtii un îngrozitor fior pe spate care îl făcu să tresară. "Jung-jung...kook,m-tu ești?" spera să fie el, s-a reîntors oare?
Acesta se apropie de ușă grăbit. Dacă era el? Dacă se înșelase în privința faptelor petrecute în ultimul timp?Dacă nu uitase de el?
Speranța i se năruie când ..."Plouă.." suspinând acesta. "Ahh ,nu erai tu, oppa". Rămâne câteva secunde în loc, privind în gol.Suspina în timp ce își trece mana prin păr.Își scutură capul ,închizând ușa. Se apropie ușor de fereastra,dând draperia la o parte.Picaturile se izbesc puternic de geam,formand un sunet destul de liniștitor.Pe Jimin îl alarmeaza destul de rău. Își pune mâinile pe pervaz ,încordându-le .Privea ţintă spre luminile orașului .În mintea lui se derulau în mod repetat momentele de iubire dinte el și Kookie . Își dorea să-l strângă în brațe ,să fie lângă el.Au fost doar cuvinte,nu fapte..Iadesul,promisiunea pe care au facut-o în seara aceea,seara de dinainte de a pleca,toata siguranța pe care i-o emana când îi vorbea,cand îi simtea respirația pe gâtul său,toate au dispărut într-o clipă.
Jimin deschise geamul și trage aer adânc în piept.Se urca pe pervaz încercând să rămână stabil .Se așează ușor și își ridică privirea spre cerul înstelat.Rasufla greoi și sacadat.Se uita tinta la stelele ce-l înconjoară ;ele îi sunt singurele sperante.Speranta că se va întoarce îi apasa greu sufletul ,îl făcea să înnebunească.De ce i se întâmplă lui asta?Cu ce a greșit?
Priveste în jos și simte un gol în stomac.Distanta e destul de mare. Privește neîncetat spre mașinile care sunt conduse periculos pe soseaua umeda.Pe fată îi apare un zâmbet pervers,adrenalina îi insuflă un puternic sentiment de dorința,chiar doreste asta. Își musca buza inferioara.De pe șosea se apropie o mașină neagra,fumurie cu o viteză destul de mare. "Jungkook,e-el e?Nu e el, nu are cum. De ce îmi fac speranțe?De ce îmi place să mă fac să cred că totul va fii bine?Imi fac rău.Ma omori Jung JungKook,mă omori" , își spune Jimin ţipând și dând cu pumnul în perete.
Se uită în jur,nu mai reacționează,nu mai simte ,nu mai vrea.Se așează mai bine pe marginea pervazul .
"Jimin,nu ,nu, te rog,nu o face." strigă JungKook de jos văzându-l pe Jimin că se clatină ușor,"Te rog, nu". Nu mai știa cum să se stăpânească.Urca scările grăbit ,doua cate două trepte.Ajunge la ușă și vede că era închisă.Da cu pumnii în ea ,dar zadarnic.Incearca una din cheile pe care le găsise în fata intrării.Intr-un final a reușind să deschidă intrarea.
-Jimin,Jimin,unde ești? ,strigă panicat Kookie căutându-l cu privirea.
Îl vede și aleargă disperat sper el,era pe punctul de a se aventura adrenalinei.Se apropie încet pentru a nu-l speria făcându-l să nu cadă.
-Jimin, dă-mi mana,sunt aici, totul va fii bine, spune Kookie cu ochii în lacrimi.
Jimin nu reacționează la vorbele calde adresate lui.Nu știe ce să facă.Se apleacă și mai mult aproape căzând .JungKook încerca să-l prindă de mână reușind.Il tine strâns.Atingerea fină îl face să tresară pe Jimin să simtă un fior în tot corpul,trezindu-se la realitate. Își dă imediat seama de ce se întâmplase în ultimele clipe și se dă un pas înapoi.Incepe sa tremure.Se întoarce pe călcâie cu fata către Jungkook.
-Jungkook...
-Jimin ,ti-am promis,nu te-am uitat nici măcar o clipă.In lumea asta necunoscută te cautam în oricine.Tu îmi ești tot,esti tot ce am nevoie,Jimin.
Jimin îl privea cu ochii în lacrimi și simțindu-i durerea din glas. Chiar tine la el.Nu a fost în zadar.
-JungKook,cautam mereu ceva, dar nu știam ce sau mai bine zis
pe cine căutăm.De tine am nevoie, ești tot ce am nevoie.
Se duce către el și își înfășoară bratele în jurul gâtului lui.Se lipsesc amândoi într-o îmbrățișare ce emana siguranță ,dar și dor în același timp.Ii simtea respirația pe gatul sau, inima lui începând să pulseze alarmant. Acesta îi șoptește la ureche ,dăndu-i fiori în tot corpul.
-Te iubesc ,Jimin ,te iubesc!
-Și eu te iubesc, spunând acesta mușcându-și buza. Chiar te iubesc .
Prins într-o lume necunoscută,te caut în mulțime.
Captiv în orgoliu ,am nevoie de tine.
Prins în propria-mi minte, te chem disperat la mine.
Îmi caut evadarea, dar nu te găsesc.
"Ti-am promis.."
