*
Intuneric peste tot. Doar cateva raze albe se intrezaresc, atingand pamantul umed. Atat de teama imi este, nu vad pe unde sa merg, ce o sa fac?
Cu miscari lente, razele si-au schimbat traiectoria, si se apropiau tot mai rapid de mine. Am inceput sa alerg haotic. Uneori picioarele nu imi sunt de ajutor, ca si acum, am aterizat pe pamant fara sa vad pe ce am cazut, dar am simtit o vaga durere in mana si o atingere umeda dar totusi calda tot in acea zona a mainii. SANGE!! Am noroc ca este intuneric si nu il vad altfel as fi lesinat ca de fiecare data.
Locul unde eram s-a luminat dintr-o data. Razele au reusit sa ma ajunga. Verdele ierbii se impletea cu un visiniu care se raspandea printre firele subtiri ale ierbii. Am incercat sa imi stapanesc greata, si sa dau la o parte mirosul intepator de sange.
Lumina orbitoare mi-a invaluit ochiii, si m-a lasat fara vedere. “Ce sa fac?! Lesin!! Unde sunt??”. Momentul meu de pierdere a cumpatului a fost interupt de o atingere fierbinte a unei maini pe bratul meu ranit. Mirosul de sange a disparut, la fel si greata mea. Ochiii au reusit sa se deschida.
-Dumnezeule!!!
-Mya, fata mea! Nu te teme. Vreau doar sa realizezi un singur lucru. Acela ca esti urmatoarea…
Wow!! Lacrimi imi umezesc fata impletindu-se cu sudoare. Doar un vis, doar un vis, doar un vis. Mintea mea debita multe lucruri, cum as putea tocmaieu sa fiu fiica lunii. Nu se poate! Cu toate acestea, ma bucur ca a fost doar imaginatia mea, doar un vis! Dar totusi ma framanta un lucru: “Urmatoarea…?”. Cine? Urmatoarea ce?
Din cauza sperieturii si a trezirii bruste m-au luat cateva ameteli, dar au trecut rapid. Mi-am aruncat privirea in camera intunecata si am zarit doar pendulul care se misca incontinuu. Datorita lui, am adormit bustean.
Capitolul 3
Nu iar!!
-Neata fetita mea!
Un gajait accentuat mi-a obosit muschii gatului.
-Te simti mai bine?
O mie si una de imagini, sunete imi umplu capul greu. “Urmatoarea…?” Glasul acela suav care ma calma instantaneu imi rasuna in minte.
-Da, mama. Ma simt bine, doar putin obosita.
Am incercat sa ascund uimirea si teama din ochiii mei. Cred ca am reusit, privind chipul mamei.
-Incearca sa te trezesti. Ne vedem jos la masa.
-OK.
In sfarsit am scapat de jena fata de mama. Mi-am luat cateva haine si m-am dus la baie.
-Oooo nu! Fata mea!
E mai alba ca de obicei. Nu ma mira privirea speriata a mamei. M-am repezit pe scari la masa un tata era relaxat, isi bea cafeaua si citea un dosar. Ben, numele lui, este politest sau ceva in genul asta. Niciodata nu am inteles specialitatea. La meseria lui, ar trebui sa aiba o expresie dura, dar nu este asa. E tipul de om care lasa totul de la el, doar unde e cazul. Sties a dea sfaturi folositoare, mereu mi-a fost de ajutor cand imi era mai greu, spre deosebire de mama, in fata careia nu ma pot deschide, am avut retineri mari, nu ii pot spune framantarile mele. Ea dramatizeaza prea mult, incearca sa ma inteleaga, dar, de fiecare data, devine enervanta. Cel mai ciudat lucru la ea, este numele. Nu am reusit sa ii gasesc nici un inteles. Intr-un fel ma simt bine, sa nu fiu singura persoana cu un nume ciudat din casa.
Nu mi-ar ajunge toata intreaga mea viata pentru a-mi descrie parintii. Tot ceea ce pot spune este ca sunt atat de diferiti si totusi au reusit sa formeze un cuplu si chiar sa se iubeasca enorm.
-Buna dimineata, fetita mea! Exclama tata, cu un glas suspicios si o privire indreptata glont asupra mea, mai précis a fetei mele.
“De ce acum nu ma inrosesc, cand ar trebui? Sa imi schimbe macar o noanta a pielii pigmentul din obraji?? Off…Toate sunt pe dos in ultimul timp”. Cuvintele mi-au fulgerat prin cap, aducand odata cu ele o rusine si o jena imensa fata de parintii mei .
-Am o fetita vampir? Sau doar am o impresie gresita?
-Cum??? Aproape ca am tipat, rostind asta.
-Mya!!
O pauza indelungata in care inca se mai auzea ecoul glasului mamei. Pentru prima oara am auzit-o pe mama tipand.
-Pentru numele lui Dumnezeu!! Mya, te-ai schimbat! Ce este cu tine? Tipi la tatal tau? Nu esti TU?? Ce ai?
Am simtit cum fata mi se raceste brusc. Cu glasul tremurat am reusit sa spun doar atat:
-Tata, te rog, iarta-ma! Am fost socata de ceea ce ai spus.
-Nu Mya, eu imi cer scuze, nu stiam ca o sa te socheze atat de tare.
In clipa urmatoare am simtit o caldura insuportabila in tot corpul, ca azi-noapte. Cu ochiii atintiti pe fereastra am strans pumnii si am incercat sa nu tip si sa nu imi pierd echilibrul. Pielea parca imi era pusa pe rug, globul ocular statea sa iasa din locul sau, un chin pe care greu puteam sa il stapanesc. Picioarele nu mi-au fost de ajutor nici de data asta. Genunchii mi-au pocnir pe gresia bucatariei, iar inima imi pulsa cu putere. Ultimul sunet pe care l-am putut auzi in aceasta agonie a fost vocea tatei strigandu-mi numele.
-Este doar problema menstruatiei.LA varsta de 16 ani, este normal sa se intample asa.
“Unde? Cum ?? Menstruatie??”. Nu imi mai arde pielea, absolut nimic, doar o arsita imensa, as putea bea o duzina de apa. “De ce nu imi pot deschide ochiii?”. Atatea intrebari fara raspuns. Singura intrebare care ma framanta foarte tare este de ce am avut simptomele intamplarii de azi-noapte. Una din explicatiile mele ar fi ca doctorul are dreptate, cel putin speram sa fie asa, dar din cate am inteles, sau mai bine aflat, banuit, AM O NOUA MAMA!! Pot spune cu mana pe inima ca am inceput sa o iau razna si la propriu si la figurat.
-Lucrul ingrijorator este cazatura. La piciorul stang ar putea fi o fisura de rotula a genunchiului.
Asta cred ca a fost confirmarea gandurilor mele. Partea buna este ca nu imi mai simt corpul, totul este amortit, mai dureros o sa fie dupa ce o sa imi treaca ameteala. Cred ca o sa mai stau asa mult timp “vorbind” cu mine, fara sa mi se raspunda la intrebari.
-Genunchiul o sa fie aproximativ bine, se poate rezolva cu o atela, posibil un gips.
Hmm.. O sa fie groaznic.
Ce bine!!! Pot sa vad si eu ceva. Off… mereu se intampla asta: lumina orbitoare a albului imaculat al spitalului imi distruge ochiii.
-S-a trezit!! Mya? Esti bine, scumpo?
-Stingeti lumina asta orbitoare. Am inceput sa rad de mine. Altceva nu aveam de facut, decat sa incep sa plang, aleg varianta amuzanta.
Toti au izbucnit in hohote de ras, mai ales tata.
-Ohh, draga mea! Ma bucur ca mai ai spiritual umorului si acum!
-Am cu cine sa seman; il aprob cu un zambet.
-Maine o sa te exerneze; incearca sa ma calmeze mama, dar din pacate nici un rezultata.
-Bine….mama.
Intr-un final am revenit acasa, am fost “eliberata” in aceeasi zi, in jur de ora 00:00. Nu cred ca mai e nevoie sa povestesc cat de “ingrijorata” a fost “NOUA MEA MAMA”. Desi exista toate motivele sac red asta, NU POT. Uneori simt ca o iau razna, ca nu gandesc rational. Cum sa fie mama ta… LUNA. Clar- am inebunit. Ehh, daca este adevarat sau nu nimeni nu poate sti, dar ce este cert este gips-ul meu enorm, care ma mananca in ultimul hal.
