Totul incepe in intuneric. O stea are nevoie de intuneric sa straluceasca dar si un cer pe care sa rasara. Si mai e si credinta, daca oamenii nu cred in ea dispare pentru totdeauna... Si rasaritul e mai greu de suportat. Asteptarea aduce reusite.
Gandul ca nu iti poate sta nimic in cale este doar in mintea oamenilor puternici si eu nu sunt una dintre ei... Plang, ma panichez, strig dupa ajutor cand nimeni nu ma aude. Nu imi e frica de intuneric si nici sa ma afirm, dar astea sunt maruntisuri si totalul lor este considerabil mai mic fata de punctele slabe. Incerc sa am incredere in mine si in altii, dar inca nu pot. Este la fel de greu ca trezitul devreme intr-o dimineata de vara.
Cum spuneam, totul incepe in intuneric. Mai exact pe la 11 noaptea, in camera mea, uitandu-ma la desene animate. Nu va imaginati ca am 7 ani... eu doar gandesc de 7 ani. Sting televizorul in camera, facandu-se si mai intuneric.
Afara incepe sa ploua foarte tare. Imi pun un pulover si ma duc la bucatarie sa imi fac un ceai de fructe. Iau o gura de ceai din cana si privesc ploaia. Observ ceva ciudat. O silueta dincolo de gard. Fulgerand, vad putin din trasaturile sale. Avea ochii albastrii spre verzi si parul saten inchis. Deoarece semana bine cu mine, am crezut ca e reflexia mea in geam. Dar a parut ca si cand lumina fulgerului a cazut pe chipul acelei persoane definindu-i trasaturile. Si ce mai fulger! A fost aproape.. E un scenariu de film de groaza. Poate a fost doar reflexia mea sau poate ca nu...
Urmatoarea secunda, am auzit usa scartaind. Am tipat.
''Taci! O sa trezesti tot cartierul.'' spuse mama. '' Du-te in camera ta, si culca-te Angelina.''
''Bine'' zic eu, luandu-mi ceaiul si telefonul si ducandu-ma in camera.
