Dependent ||Harry Styles||

Capitolul 1

       P.O.V. Katherine

Lacrimi amare îmi brazdeaza din nou fața,dar am promis că nu voi mai plânge. Îmi sterg nervoasă lacrimile ce dau să cadă pe obrajii mei si îmi arunc in continuare haine la nimereală in valiză. Nu mai am de gând să rămân nici măcar un minut in casa asta care îmi aduce atât de multe amintiri.

De ce soarta trebuie să fie atât de dură cu mine? Dar nu am ce face. Dacă viața este o curvă cu tine,asa rămâne in continuare. Mi i-a luat de lângă mine chiar când aveam cea mai mare nevoie de ei. Dar este numai vină mea. Dacă nu eram eu in gasca lui Adam si nu eram cine sunt acum,totul era diferit. Eram cu totul o altă adolescentă. Nu cred că accidentul acela a fost "întâmplător" asa cum spun polițiștii. Si desi au trecut doi ani de la moartea părinților mei, încă am rămas în orașul,în casa asta si cu viața asta. Dar asta până azi.

Deja am vorbit cu Adam si am avionul în seara aceasta la 08:00P.M.(seara). Masina a fost deja trimisă la noua mea casă si deja am fost înscrisă si la liceu. Sunt în ultimul an si după ce îl voi termina,mă voi axa pe viața pe care o duc. Nu pot spune că sunt cea mai "curată" persoană. Cursele ilegale sunt doar o mică distracție pe lângă cu ce mă ocup.  Dar nu îmi pare rău. Adam fără a mai întreba eu,mi-a spus cum vor merge lucrurile în New York.

Închid geamantanul si îl trântesc pe podea,scoțând un sunet apăsător ce răsuna în întreaga casă. Îmi iau telefonul si îl sun pe Ian să mă ducă la aeroport. Acesta nu întârzie să apară si îmi i-a bagajele. Nu este decat o valiză,în care este pus decât strictul necesar. Nu vreau să iau multe lucruri care să îmi amintească de trecut.

Mai arunc încă o privire în casa unde am copilărit si închid usa. Îmi trec o mână prin parul saten deranjadu-l de la forma lui inițială. Dar pe cine mai interesează aspectul fizic momentan? Chiar dacă am un " corp de invidiat" după spusele colegilor mei,nu încerc să ies prea mult în evidență. Port o pereche de blugi scurți negri, un maieu alb si niste bocanci negri. Este o căldură infernală aici în Londra,dar nu cred că voi întâlni aceasi căldură si în New York.

Urc in masină si telefonul îmi vibrează în buzunar.

-Da! Răspund rece fară să îmi pese cu cine discut.
-Kath! Ai plecat? Recunosc vocea lui Adam în telefon. Ian tocmai urcă pe scaunul soferului si mă priveste în oglinda retrovizore. Dau din cap în semn de aprobare si îmi răspunde în același mod. Pornește masina si ne îndreptăm spre marginea orașului unde se află pista cu avionul privat.

-Acum am plecat Adam. Ai rezolvat tot? Îi răspund într-un sfârșit si încerc să mă destensionez. Sunt prea încordată.

-Da. Ai fost înscrisă la cel mai bun liceu ,iar casa este deja amenajata în diverse culori iar mașina se află în garaj. A ajuns acum câteva minute. Este totul pregătit. Mă informează acesta cu fiecare detaliu si nu pot decât să îi mulțumesc ca mai apoi să închid.

Primesc dintr-o dată un mesaj si văd că este de la Adam. De ce mi-a trimis mesaj? Dar după ce îl deschid observ că este locația casei mele si a noii mele scoli. "Liceul New York Central" .

Nu mai am timp de gândire deoarece Ian oprește masina si realizez că am ajuns pe pistă. Cobor si fără să mai scot vre-un cuvânt urc în avion. Nu durează mai mult de 10 minute si pot simți cum avionul decolează. Trag aer adânc în piept si mă împing mai tare în scaunul în care trebuie să stau momentan până decolam. O viață nouă. Asta as putea spune că mă așteaptă în New York. Dar niciodată nu am fost persoana "visătoare". Realul în povestea mea nu se îmbină cu imaginarul creeând o poveste cu un final fericit. Trebuie mereu să ții ochii deschisi si să fii atent la persoanele din jurul tau. Exista o linie subțire între partea întunecată si cea luminată. O linie subțire pe care mulți nu o văd. Cred că lumea toată este roz si nimic rău nu se poate întâmpla. Dar dacă ești în partea întunecată ce se întâmplă? Vezi lumea cu alți ochi. Vezi cum orice om, rănește pe cineva sau cum cu zâmbetul pe buze poți spune cuvinte care chiar dacă te rănesc îți fac bine. Ei bine,în această parte mă aflu eu. Doar că sunt la limita întunericului. Am fost si eu odată când credeam că lumea este plină de flori si fiecare se iubește. Dar totul poate dispărea asa de usor. Am încercat să mă agăț de acea linie subțire în asa mod încât întunericul să nu mă acapareze,dar am esuat maleabil. Sunt o persoană rece, care are aproape doar câteva persoane. Fac totul după instinct si mă hrănesc cu pericol si adrenalina.