O nouă viață

Capitolul 1

In minunata dimineata de 3 octombrie,Talulah se pregatea sa plece la cursuri. Dupa ce si-a facut rutina de dimineata si si-a imbracat unifroma scolara,a coborat la bucatarie sa isi salute parintii.

Talulah

Abia ce m-am terminat de pregatit pentru scoala,am decis sa merg la bucatarie sa imi vad parintii. Intru in bucatarie,dar acolo o gasesc doar pe mama.

-Buna dimineata,mami! rostesc eu pe un ton vesel

-Buna dimineata,scumpo! mormaie mama putin trista

O vad pe mama putin abatuta,iar asta nu mi se pare in regula.Ea este mereu foarte zambitoare. Ce o fi patit?

-Mama,ce ai patit? Te simti bine? o intreb eu ingrijorata

Nici nu apuc sa ii pun mamei intrebarea,caci tata intra in bucatarie,cu o ceasca de cafea in mana. Ma saruta scurt pe frunte,iar apoi se uita cu ochi mari la mama.

-Seana draga,te simti bine? mormaie tata speriat

Mama ne priveste dar nu raspunde la intrebarile noastre. Se ridica de la masa,merge si isi ia un pahar cu apa,dupa care ne spune sa ne asezam la masa pentru ca trebuie sa vorbim.

-Sheiling, Talulah,trebuie sa va spun ceva!

Cuvintele acestea ma sperie. Pielea mi se increteste si incep sa tremur. Nu am mai vazut-o pe mama asa.

-Sea,ne spui odata ce este? Ma cam sperii.

Tata sparge gheata si o bombardeaza pe mama cu intrebari,incercand sa o faca sa ne spuna mai repede despre ce este vorba.

-Mai stiti analizele pe care le-am facut in urma cu cateva saptamani? mormaie mama cu glas stins

-Da,stim! rostim eu si tata simultan

-Pai,au ajuns rezultatele si...

Mama nu apuca sa ne spuna toata fraza fiindca tata o intrerupe din nou.

-Iubito,e de rau?

O Doamne,tata e un scump! Chiar si in aceste momente o alinta pe mama si o incurajeaza. Imi place atat de mult relatia lor. Se iubesc enorm!

-Da Shei,e de rau. Va spun de pe acum sa nu va faceti griji pentru mine si sa nu fiti tristi. Eu voi fi bine!

Mama incearca sa lungeasca vorba si nu ne spune inca ce rezultat au analizele. Desi nu stiu inca care este problema,nu ma imi mai pot stapani lacrimile,iar acestea mi se preling usor pe obraz,inundandu-mi fata.

-Mama,ne spui odata ? Nu cred ca mai rezist mult timp asa. emit eu,tinandu-mi suspinele.

-Dragii mei,am leucemie!

Leucemie?! Mama are leucemie?! Nu,nu,nu...Nu pot sa cred asa ceva! Leucemia este o boala teribila. Mama poate muri daca este in stare grava...Numai cand ma gandesc la asta,ma ingrozesc. Sa o pierd pe mama ar fi cel mai oribil lucru din viata mea. Nu o pot lasa asa,trebuie sa o ajut pe mama,chiar daca fac si imposibilul.

-Leucemie?! Mama,este o boala foarte grava! si in ce stadiu e? Te mai poti scapa de ea? Se mai poate face ceva?

-Da Talu,se poate,insa avem nevoie de foarte multi bani. Operatia care trebuie sa o fac pentru a elimina aceasta boala oribila costa o avere. Nu ne putem permite...Dar,nu va faceti griji,va voi veghea mereu oriunde m-as afla.. Va veti descurca si fara mine.

Nu pot sa cred ca a spus asta. Nu se poate da batuta,trebuie sa fie optimista.

-Nu mama,nici sa nu te aud! Asa ceva nu poti sa spui! Nu imi pasa ce trebuie sa fac,dar voi face orice ca sa te salvez.