O nouă viață

Capitolul 3

Talulah

                 Nu îmi vine să cred ce am făcut.Eu si Marie suntem niște nebune.Dar,sinceră să fiu,chiar nu îmi pare rău că i-am făcut-o nemernicului ăla.Știu însă că și el va vrea să se răzbune pe noi. Nu se lasă el învins așa ușor.Sunt sigură că se va lega iar de mine și va incerca să mă atragă în plasa lui,dar nu va reuși. Acum,cu atât mai mult,trebuie să fiu puternică și să nu mă las călcată in picioare.

-Hello,Talu!Trăiești?

Prietena mea Marie mă aduce cu picioarele pe pământ,întrerupâdu-mi gândurile intense.

-Da,scuze.Am căzut pe gânduri.

-Observ asta.Tot încerc să îți spun ceva,dar văd că zbori.

-Gata,am revenit. Spune-mi ce ai să îmi spui.

-Deci...Să nu te pună soarele să zici acum că îți pare rău de ce am făcut,că îți jur că te iau la bătaie. spune Marie râzând fără oprire.

-Nu îmi pare rău deloc. Dar,oprește-te din râs că imediat nu mai ai aer,nebuno.

               Aceasta continuă să râdă până când telefonul îi sună de zor.Răspunde ținându-se de stomac si incercând să își înghită râsul.După ce termină de vorbit la telefon,vine spre mine puțin supărată. Sper să nu mai fie iar ceva rău,pentru că nu cred că mai rezist la încă o veste proastă.  

-Marie,de ce ai fața asta? S-a intâmplat ceva?

-Păi,se pare că Francisco a vrut sa își intoarcă răzbunarea,însă asta nu e tot. A mers la tine acasă,vrând să îi spună mamei tale niște chestii oribile despre tine,care,bineînțeles sunt minciuni. Cum ușa de la casă era deschisă,a intrat și a găsit-o pe mama ta leșinată pe jos. Mi-a spus că a pus-o in mașină și a plecat cu ea la spital.

                 Nu,nu,nu. Nu se poate. Sper ca mama să fie bine. Oare de ce a leșinat? Doamne,era și singură acasă. Tata e la muncă,iar ea a rămas singură.Într-un fel îmi pare bine că Francisco a mers la mine,fiindcă a găsit-o pe mama și a plecat cu ea la spital,dar nu îmi convine că voia să îi împuie mamei capul cu minciuni și prostii. 

-Hai repede la spital.Nu pot să stau așa.Trebuie să o văd pe mama.

-Talulah,te rog,încearcă să te calmezi puțin.Poate nu e grav. Stai liniștită te rog. Mă sperii și pe mine.Totul va fi bine!

                      Are dreptate.Trebuie să mă calmez,îmi va fi rău dacă nu îmi revin puțin din șoc.Ne strângem toate lucrurile si plecăm tot zburând spre spital.Odată ajunse acolo,alerg repede la o asistentă ca să o întreb in ce salon a fost dusă mama.

-Bună ziua! A fost adusă mai înainte o doamnă care era leșinată. În ce salon e?

-Bună ziua! Vorbiți cumva despre doamna Seana Lockhart?

-Da,este mama mea.

-Este in salonul 415. E cu ea in baiat cam de vârsta voastră.

-Mulțumim foarte mult. La revedere!

-Nu aveți pentru ce,domnișoară. La revedere!

                     Alerg pe toate holurile spitalului,până când găsesc salonul mamei mele. Intru și o găsesc stând de vorbă cu Francisco. Când mă vede,fața i se luminează si zâmbește.

-Mamă,ce s-a întâmplat? Ești bine?

-Da,mama ta e bine. Medicii au spus ca a fost doar o sperietură pe care a făcut-o din cauză că se tot gândea la boala pe care o are. I-au spus să stea liniștită fiindcă boala ei are cale de scăpare si să nu se mai teamă atât. raspunde Francisco uitându-se țintă în ochii mei