Guardian Angel

Capitolul I: Să ne cunoaștem.

Primăvară târzie. Deși era doar ora 14.oo, în clasă era o căldură toropitoare. 28 de adolescenți, unii uitându-se cu fascinație la ceasul care era mai lent decât un melc mort, alții stând cu capul pe bancă și cu cartea în față ca să nu fie observați de profesoară. Tipic, nu-i așa?

Profesoara stătea la tablă și scria tema. O liniște de moarte acompaniată de respirațiile greoaie ale elevilor se auzeau doar. Era o senzație oribilă de apăsare. Însă, tocmai când profesoara deschise gura, se sună. Clopoțelul cel gălăgios și subțire acoperi vocea profesoarei și toți se ridicară. NImănui nu-i păsa de temă. Tot ce doreau era să meargă acasă. 

Lavinia era și ea în marea de liceeni care se năpustea pe uși. Se uita în jur, buimăcită. Cu speranță. Însă... speranța i se nărui. Era tot acolo.

Știu, veți întreba „cine??” .... Jess. Prietena ei imaginară. O fată frumușică cu părul roșiatic ca flăcările. Era mai mică de statură decât restul, deci sărea pe loc ca să vadă peste capetele liceenilor, făcându-și pletele să joace. A văzut-o și a mers printre restul până a ajuns la Lavinia.

„Laviii! Ai întârziat!” spuse Jess.

„Scumpo, iartă-mă” șopti Lavinia „Hai să mergem. Vorbim acasă”

Lavinia era rușinată că avea o prietenă imaginară de care nu putea scăpa. Încercase însă totul. O și ignorase doi ani. Jess tot nu dispăruse. Atunci, Lavinia se obișnui cu ideea și o lăsă în pace. Vorbea cu ea, dar numai acasă, când erau singure. O făcuse să-și schimbe părerea și atunci când observase cu stupoare că Jess poate mișca obiectele. Atunci, Jess spusese „Nu știu cum pot face asta, dar pot dacă vreau cu adevărat. Nu e tare??” iar Lavinia rămăsese împietrită.

Ajungând acasă, cele două fete vorbiră de tot și de toate. Lavinia n-avea mulți prieteni. O pierduse și pe ultima acum un an. Numai Jess îi era prietenă. Vorbeau în șoaptă fiindcă atunci când era mică le spusese părinților de Jess și au dus-o la psihiatru. De-atunci se ascunde de părinți când vorbește cu Jess. Jess era frumoasă și cu simțul modei. Îi era ca o soră mai mare, și asta o făcea fericită, fiindcă n-avea frați sau surori. Oricum, cu Jess ca soră, n-are nevoie de nimeni. 

Noaptea venii repede. Lavinia se puse în pat pe întuneric și-o privea pe Jess. Îi plăcea când o vedea lucind în întuneric. Îi dădea încredere să răzbată în coșmarurile acelea pe care le are tot timpul. Sunt oribile. Nu știe de unde vin. Probabil de la vreun film de groază care a marcat-o... dar le are de la trei ani. De-atunci își amintește uneori vag lucruri. Închise ochii.

””Întuneric... atât de întuneric!! Ajutor!!!”

Micuța se ridică în picioarele-i tremurânde... se îdreptă cu oroare către buclele  răspândite pe podea. Roșu. Sânge. Micuța țipă. Neatentă, călcă în altă baltă. Se puse în genunchi lângă bucle și privi în jos. Sânge. Ochi holbați privind în gol, rămași așa pe vecie....”

Lavinia țipă ridicându-se în capul oaselor. Se uită-n jur. Fata cu bucle de foc încă o păzea zâmbindu-i liniștitor cu ochii mari. Lavinia răsuflă ușurată și se culcă la loc.