Capitolul 1: Monotonie

75 3 1
                                    




Respir, altceva nu mai conteaza, nu mai simt nimic in afara de aer.

Sunt ani de cand nu mai simt nimic in afara de respiratia mea. In momentul in care nu ai un scop pentru care sa traiesti esti mort, mort pe dinauntru, doar ca esti obligat sa "traiesti" si sa fi pur si simplu o papusa insensibila care e obligata sa traiasca printre oameni.

Viata nu mai e atat de roz in momentul in care afli ca esti singur pe lume.

Au trecut 10 ani de cand am aflat totul. Din momentul acela viata mea a devenit destul de monotona, in fiecare zi repetam o singura rutina : trezire, mancat ,scoala, mancat ,dormit.

Sunt exact ca un robot programat din acea zi.

Totusi am reusit sa gasesc mici scapari,.Daca nu as fi descoperit arta cred ca in momentul de fata as fi fost mort. M-a ajutat sa imi dezvolt imaginatia si sa raman sanatos mintal dupa toate cele intamplate.

Presupun ca toti avem acele mici "evadari" care ne ajuta sa ramanem sanatosi mintal intr-o lume atat de insensibila haina si plina de oameni care ar fi gata sa te tradeze in orice moment.

In afara de faptul ca sunt orfan din restul punctelor de vedere sunt exact ca orice adolescent. Arat ca unul, incerc sa ma comport ca unul, doar ca in afara faptului ca reusesc sa ma prefac destul de bine, cei din jur nu imi stiu de fapt povestea..si cred ca asa e cel mai bine.

Nu sunt genul de om care sa isi planga de mila, pur si simplu prefer sa ma inchid in mine. Cel putin asa sunt de atunci.

Monotonia zilnica ma omoara incet si ma chinuie atat de tare incat imi doresc sa fi murit in loc sa fiu nevoit sa traiesc in felul asta.


ACESTA ESTE PRIMUL CAPITOL SI DA ESTE FOARTE SCURT PENTRU CA NU IMI PLACE SA FAC PROZA, DIN CAPITOLUL URMATOR O SA INCEAPA ACTIUNEA SI O SA FIE MULT MAI LUNG, SPER CA TOTUSI V-A PLACUT ACEST MIC CAPITOL(UN FEL DE O A DOUA DESCRIERE) . NE AUZIM CURAND!

ADIZZ1330

Iti mai amintesti?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum