Iti mai amintesti?

Capitolul 2: Favorul

   Încă o zi, încă o zi ,in care pur si simplu va trebui sa rezist presiunii psihice. Deja mi s-a luat. Urăsc abatorul mintal in care suntem obligați,noi adolescenții, sa mergem zilnic.

   In concepția oamenilor aceasta instituție ne formează pentru viata, dar nu specifica care viata. Ma rog, nu stau sa imi bat capul cu asta. Soarele a răsărit de curând iar cerul inca este pictat in culori intense.

   Strada este pustie, însă toate mijloacele de transport in comun sunt solicitate la maxim. Imi pun căștile pe urechi si pătrund  in universul meu.Nimic nu se compara cu mișcarea de dimineața acompaniata de muzica preferata.

   După jumătate de ceas ajung la liceu. Imi iau lucrurile din dulap si ma îndrept spre clasa, dar ceva imi atrage atenția. Un fior imi strabate corpul, focusandu-se pe partea superioară a corpului.

   Aceasta prezenta feminină...ceva este special la ea. Se suna de ora si ma grăbesc spre sala de clasa.

   După 7 ore de chin reușesc sa scap de școala pentru 2 zile. Nu este nimic mai plăcut decât sa auzi ca oficial e vineri(poate doar sa auzi ca a început vacanța sau eventual ca ai câștigat lozul cel mare la loto)

   Totusi acum ma îndrept spre casa unde sunt doar eu cu mine, nimeni sau nimic nu ma așteaptă. Am învățat sa ma descurc, nevoia m-a obligat sa o fac.

   Muzica din casti nu poate sa imi oprească gândurile, mai ales cel ce ma frământa încă de dimineața. Oare ce se întâmpla? De ce sunt tulburat de o prezența feminină? Nu apuc sa imi răspund la întrebări nici măcar retoric, deoarece unicul meu prieten vine din spate strigandu-mi numele:

-David, așteaptă-ma!

-Tipic ție Eric.

-Nu pot ține ritmul cu tine. Asculta vreau sa imi faci o favoare.

-Daca imi dai si detalii îți spun daca te ajut sau nu, ii spun pe un ton serios.

-Diseară varul meu organizează o petrecere, te rog hai si tu cu mine.

-Eric, ți-am mai explicat, petrecerile nu sunt de mine. Imi e de ajuns ca trebuie sa suport toată specimenele din liceu zi de zi, deja sa fiu nevoit sa le înghit in timp ce sunt sub stare de ebrietate e si mai si.

-Dar totusi, oricum nu ai altceva mai bun de facut.

-Pot sa imi termin pictura la care lucrez de o luna, zic si eu doar.

-Știm amândoi ca nu vrei asta, David. Știa cum sa ma șantajeze si știa ca daca spune asta nu am cum sa il refuz.

-Bine,DAR stam o singura ora, nici un

minut in plus.

-Multumesc mult David.

   Dupa toată aceasta discuție imi pun căștile in urechi si imi reiau drumul. Ajung acasa si ma pregătesc de petrecere, imi fac un duș, imi iau o cămașă pe mine, niște blugi rupți si niște converse si sunt gata de plecare. Parul meu lung si ciufulit este rebel si are personalitate, asa ca nu imi permit sa întru in război cu acesta.

   Ma urc in masina lui Eric si pornim spre petrecere.

   Toti dansează pe melodii comerciale care au un mesaj atat de imbecil. Din punctul meu de vedere ar trebuii interzise astfel de melodii. Eric se simte in largul lui, nu e de mirare, de fapt Eric reprezintă sarea si piperul din prietenia noastră.

   In toată grămada de oameni, Eric e de negăsit . Avansez in mulțime. După câteva minute de mers, găsesc o parte mai liberă a camerei. Ma rezem de perete. In momentul in care imi întorc capul spre stânga o văd, văd din nou aceeasi prezenta feminină ce m-a tulburat la școala.
   Distanța dintre noi era de aproximativ 10 m.  Parul sau roșcat ii contura fața, iar rochia pe care o purta ii punea in evidența silueta sa. Purta niște pantofi cu toc jos. Privirea ei te acapara ,nu numai din cauza ca ochii sai întunecați te conduceau intr-o alta lume, ci din cauza ca își folosea acest atu cu o blândețe si o clasa de nedescris.
   Ma apropiam ușor spre ea. Am avansat 1 m, 2m pana când am ajuns lângă ea. Încercam sa par indiferent. Oare sa incerc o replica clasica de agățat?
-Hei, ii spun eu destul de sceptic.
-Buna, imi răspunde pe un ton calm.
-Uite-ma ca am apărut acum mai ai doua dorințe.
-Replici clasice de agățat,huh? Sunt Rebecca.
-Eu sunt David.
-Incantata, imi pare bine ca am discutat dar trebuie sa plec. Pa!
-Stai!
   Degeaba o strigam, deja o pierdusem in multimea de adolescenți aflați sub stare de ebrietate, cel puțin am reușit sa ii aflu numele, macar e un început.
   L-am căutat pe Eric timp de o ora, dar
fara speranța. Sigur e cu vreo "captura" prin dormitor. Asa face mereu, cucerește câte o fata, care este o cauza pierdută din punctul meu de vedere, după care HOP cu ea in dormitor.
   După un drum de 10 minute cu taxiul ajung acasa. Imi fac in dus si imi pun niște muzica. Nu imi pot scoate din cap vocea ei blânda si privirea sa pătrunzătoare, totusi macar stiu cum o cheamă, REBECCA.

SCUZAȚI  AȘTEPTAREA DAR AM REVENIT, AM LUCRAT CEVA LA ACEST CAPITOL,SPER CA VA PLACE SI NE AUZIM CURÂND.
           ADIZZ1330