Jurnalul unei schizofrenice (volumul 2 din "Massmedia m-a înnebunit")

~Capitolul 3~

- Laurie? Esti... bine? ai fata putin cam palida, mi-a zis mama lui Macy privindu-ma ingrijorata.

- Da, sunt bine, putin... tulburata, am spus eu incercand sa ii evit privirea.

Dupa cateva minute in care i-am transmis condoleante si incurajari, am parasit apartamentul in care durerea plutea in aer si ne-am intors pe strazile zgomotoase, unde plutea foamea de actiune si disperarea jurnalistilor.

Tyler mergea pe langa mine, cu privirea in pamant si expresia fetei intunecata. Incercam sa imi dau seama la ce se referea Macy prin "vorbe malefice". Dupa atatia ani alaturi de Tyler, niciodata nu a dat semne de rautate sau secrete diabolice. Era un baiat simplu, bun la suflet si afectuos. Iar acum il priveam parca cu alti ochi.

- Laurie!!!

Strigatul se auzea din spate. Am recunoscut vocea imediat, dar nu stiam daca sa ma intorc sau sa continui sa merg. Insa instinctul m-a convins sa privesc inapoi.

Era Josh.

- Buna, a spus el gafaind din cauza alergaturii.

- Buna, ce vrei? am spus scurt si rece.

- Bine, Tyler, vrei sa ne lasi putin? Ia-o inainte, a spus el grabit facandu-i un semn de "valea", dar Tyler nu a ripostat, si-a continuat mersul macabru si indurerat.

- Ce doresti?

- Uite, Laurie, trebuie sa iti arat ceva, dar nu aici, hai la mine, a zis el soptit si atent la persoanele care ne-ar fi putut auzi.

- Nu vreau sa merg la tine, arata-mi aici.

- Nu, nu pot. Prea multi detectivi, politisti, reporteri, deja cred ca am vreo doi pe urma mea, hai sa ocolim pe langa parcul central ca sa ne piarda urma, hai hai hai!

Era foarte grabit si secretos, insa reusea sa isi ascunda destul de bine graba in fata jurnalistilor insetati de detalii si interviuri bruscante. Dupa ce am ocolit discret parcul, am ajuns la el acasa, si l-am sunat pe Tyler sa ii zic unde sunt, dar inainte sa apuce sa sune telefonul, Josh l-a smuls si l-a inchis.

- Hei, ce faci? am strigat indignata de gestul lui.

- Nu ii poti spune unde esti. Il suni mai tarziu si ii zici ca te-am rugat sa ma ajuti cu o durere de mana si m-ai dus la un dispensar.

- In fine, de ce m-ai adus aici, si ce e cu secretele astea?

Josh m-a condus in camera lui, unde toata familia era adunata.

Era o tenisune ciudata in aer. Toti aveau priviri insistente, pline de nerabdarea divulgarii unui secret, era ca si cum urmatoarele secunde aveau sa imi schimbe viata.

- Buna, Laurie, a zis tatal lui Josh. Trebuie sa iti aratam ceva, dar ce urmeaza sa vezi va trebui sa ramana confidential.

- Am inteles, am raspuns eu serioasa si plina de curiozitate.

In urmatoarea clipa, Josh a scos parca de nicaieri o carte identica cu jurnalul lui Laurie. Doar ca aceasta era goala pe jumatate si era mai murdara, ca si cum avea o vechime mai mare. Toti se uitau la mine cu o privire care ma indemna sa deschid manuscrisul.

Pe prima pagina erau niste cuvinte scrise de mana.

Scria "Pentru ziua in care voi disparea".

Imi era destinat.

- Si acum... ce se va intampla? am intrebat eu cu voce tare ca si continuare a dialogului cu mine insami.

- In acest jurnal se afla date, conexiuni si coduri pe care numai tu le poti descifra, a zis Josh. Tu esti singura persoana care o cunoaste pe Macy atat de bine incat sa rezolve misterul acestui jurnal.

- E foarte ciudat, am soptit eu.

- Ce anume?

Am avut un impuls sa ii zic lui Josh despre jurnalul identic pe care l-am gasit acasa la Macy, dar am preferat sa tin asta secret.

- Ca... a ajuns la tine, desi imi era destinat mie, am zis eu intr-un final.

- De fapt, il am de cateva saptamani. Dar m-a rugat sa ti-l arat doar in clipa potrivita. Presupun ca asta e acea... clipa.

Eram foarte confuza, frustrata si in acelasi timp si enervata. Cate secrete mi-a ascuns fata asta? Si cine stie cate alte secrete codate se ascund in jurnalele pe care le-am gasit. Dar intrebarea care ma macina... daca existau si alte manuscrise de-ale lui Macy?

- Citeste urmatoarea pagina, m-a indemnat Josh.

Am dat pagina cu teama, iar pe verso erau scrise niste versuri.

Dar nu cunosteam melodia.

- Stii ce reprezinta? m-a intrebat el.

- Da, sunt versurile unui cantec, dar nu stiu care.

- Asta am realizat si noi. Ma refer la semnificatia lor, ce transmit.

Erau versuri cam macabre, avand in vedere ca erau scrise si foarte urat:

" What if my heart was made of dark

I could sleep without fearing of my luck

I feel posioned but I'm acting calm

Like I'm having a red apple inside my palm."

- Intelegi mesajul? m-a intrebat tatal lui Josh.

Desigur ca am inteles imediat. Doar ultimul vers conta, caci vorbea despre un mar rosu. Se referea la iPodul pe care i l-am daruit in prima zi de coma. Dar nu vroiam sa le zic, trebuia sa maschez cumva mesajul.

- Pai... vorbeste despre otrava, probabil ca a incercat sa se otraveasca singura...? am inventat eu, luand un context complet la nimereala.

Familia lui Josh a inceput sa scoata sunete de aprobare, iar acesta a fost pentru mine momentul perfect sa gandesc o scuza pentru care sa plec. Si am gasit.

- Ma scuzati, mama mea m-a rugat sa ii cumpar urgent niste medicamente, si se va inchide curand la farmacie... Chiar trebuie sa plec, am zis eu strangand discret jurnalul in geanta de umar.

Dupa priviri suspecte si salutari dubioase, am reusit sa scap din casa aceea. Ma simteam foarte ciudat, si chiar nu intelegeam care era legatura dintre ei si Macy, ca tot erau atat de disperati sa ii afle secretele. Dar un lucru il stiam sigur:

Trebuia sa ma intorc acasa la Macy pentru iPod.

Hei, scuze ca am postat asa greu. Pur si simplu aplicatia mea de Wattpad nu imi mai permite sa imi actualizez povestile de pe telefon iar la calculator nu am avut cand sa intru caci am fost plecata. Laptopul meu e DEAD, asa ca imi pare rau ca a trebuit sa va fac sa asteptati atat. Sper insa ca v-a placut, si daca nu v-a placut va doresc ca un dinozaur sa va intre in dormitor si sa va fure toti ciorapii. Pana la capitolul urmator va astept cu follows, comentarii si alea alea si nu uitati sa treceti si pe la noua mea poveste, "Dragoste de vloggeri". Stiu ca titlul suna cam sec, dar orice alta varianta suna a telenovela de brazilieni. Asa ca ne vedem data viitoare:>